Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

COOPERATIVE AGRICOLE DE SUCCES. An rodnic pentru BRAICOOP!

Publicat: 08 mai 2017 - 11:46
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

În plină campanie de semănat, producătorii agricoli brăileni, membri ai Cooperativei Agricole BRAICOOP, şi-au rupt câteva ore din activitatea de câmp pentru a se întruni la adunarea generală. 

Potrivit cifrelor de bilanţ, fermierii cooperatori au încheiat un an cu bune realizări, fapt ce dovedeşte cu prisosinţă că această unitate asociativă se află, din 2009, de la constituire, pe un drum bun, ascendent, al eficienţei economice!

„Anul trecut, am desfăşurat o activitate rodnică, şi în câmp, şi în plan economic. Strict financiar, putem raporta un profit net de peste 100 mii de euro, puţin mai mult decât în 2015, în condiţiile în care am înregistrat o cifră de afaceri mai mare, dar şi un nivel al cheltuielilor mai ridicat. Toţi membrii cooperatori au înţeles că trebuie să lucrăm împreună, mai uniţi, mai bine organizaţi, serios şi responsabil, vizavi de obligaţiile statutare privind comercializarea a cel puţin 75 la sută din marfă prin Braicoop”, a declarat pentru revista Ferma, Constantin Mocanu, preşedintele Cooperativei Braicoop.

Pe această bază, se întrevede un bun start al investiţiilor la care s-au angajat cooperatorii brăileni: finalizarea spaţiului de însilozare de mare capacitate (circa 25 mii de tone), ce va costa în jur de jumătate de milion de euro. Va înlesni astfel stocarea producţiei în vederea exportului sau pentru obţinerea unui preţ mai bun la vânzare.

Fermierii Ion Mancă, Marcel Cucu, Mihai Oancea, Lucian Prodan, precum şi alţi membri care au luat cuvântul, au apreciat bilanţul pozitiv, subliniind că scopul Braicoop este acela de a vinde şi de a câştiga împreună, având serioase garanţii şi speranţe de viitor.

Cooperativa are în vedere demararea unui proiect de cercetare, analize agrochimice, dar şi consultanţă pentru fermieri. Citiţi pe larg despre toate acestea, în revista Ferma, ediţia 1-14 mai 2017!

Vizualizat: 1212 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?