Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Condiţionarea grăunţelor de cereale

Publicat: 21 septembrie 2009 - 20:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten
În perioada aceasta a anului, unele grăunţe de cereale au fost deja recoltate, altele urmează să fie strânse de pe câmp. Pentru a le putea conserva sau folosi în hrana animalelor, fermierii trebuie să respecte anumite procedee de condiţionare a cerealelor.

Click pe poza pentru galerie!

Curăţarea cerealelor - importanţă şi procedee

Operaţiunea are ca scop eliminarea corpurilor străine, precum sunt pleava, resturile de paie, seminţele de buruieni, pământul, praful, resturile metalice. Curăţarea se realizează numai după ce se analizează caracteristicile fizico-mecanice ale produsului de bază, pentru a stabili tehnologiile adecvate de lucru. Se pot aplica mai multe procedee, după cum urmează:

Curăţarea cu ajutorul sitelor presupune determinarea suprafeţei utile (S.U.), în funcţie de mărimea unui ochi, de numărul total al acestora şi de suprafaţa sitei.

Curăţarea-sortarea pe baza însuşirilor de portanţă. Metoda se bazează pe proprietatea componentelor de a fi antrenate de aer şi transportate la anumite distanţe, care variază în funcţie de greutatea, de forma şi de dimensiune grăunţelor, de starea suprafeţei componentelor, dar mai ales de viteza şi de direcţia curenţilor de aer.

În acest sistem, asupra materiei de curăţat acţionează două forţe opuse: presiunea curentului de aer şi forţa de gravitaţie. Componentele grele vor cădea, corpurile uşoare se transportă la distanţă, iar cele egale cu forţa curentului rămân în suspensie, separându-se de primele două categorii.

Curăţarea-sortarea pe baza greutăţii specifice. Greutatea specifică se exprimă prin raportul între greutatea şi volumul masei componentelor. Pe acest principiu se bazează curăţarea prin curent de aer ascendent, cu ajutorul gravitatoarelor pneumatice, precum şi sortarea prin centrifugare, la care componentele grele sunt proiectate spre periferia instalaţiei, colectându-se pe sorturi.

Sortarea prin vibrare (autosortare) este posibilă atunci când apar stratificări, prin gruparea pe greutăţi specifice sau prin scuturare (vibrare).

Separarea metalelor se realizează cu ajutorul coloanelor de magneţi sau a separatorilor rotativi, ori liniari. Separarea magnetică se bazează pe atracţia magnetică exercitată asupra corpurilor feroase din masa de boabe sau din făinuri, care apoi se îndepărtează manual sau mecanic.

Separarea pietrelor din masa boabelor se face cu maşini speciale, al căror principiu de funcţionare se bazează pe mişcări oscilatorii, care imprimă particulelor de îndepărtat direcţii diferite de deplasare, în funcţie de masa specifică a acestora.


Uscarea materiilor prime

Eliminarea apei aflate în exces în masa materiilor prime se realizează prin uscare naturală, sau artificială, prin introducerea în masa produselor umede a unui agent de uscare. Acesta din urmă, intrând în contact direct sau indirect cu materia, preia umiditatea din produsele umede.

Agentul de uscare poate fi aerul cald, sau gazele fierbinţi, rezultate în urma arderii combustibilului amestecat cu aer rece.

Uscarea la soare este cea mai economică metodă, deoarece nu necesită cheltuieli de energie.

Materiile prime aşezate în straturi subţiri de 10-15 cm se lopătează la intervale de 2-3 ore. Astfel, temperatura în masa de boabe creşte la 40-50oC, iar umiditatea se reduce cu 3-4 procente/zi.

Suprafaţa de platforme care trebuie amenajate în acest scop este de 15 mp/tonă la cereale şi de 20-30 mp/tonă la floarea soarelui. Dacă uscarea se prelungeşte mai multe zile, seara, materiile prime se adună în grămezi şi se acoperă cu prelate, pentru a le feri de rouă şi de eventuale ploi.

Prin acest procedeu, se grăbeşte şi maturarea fiziologică a seminţelor, iar sub acţiunea razelor solare o parte din microorganismele de pe suprafaţa seminţelor sunt distruse.

Contactul cu suprafeţe încălzite. Uscarea cerealelor se realizează şi prin contact cu suprafeţe încălzite (cu apă caldă, aer cald, gaze), prin radiaţie apa evaporându-se în mediul exterior.

Procedeul este următorul: boabele se încălzesc până la transpiraţie, apa liberă se transformă în vapori, tensiunea acestora creşte proporţional cu temperatura şi cu durata staţionării, vaporii de apă din interiorul boabelor difuzează spre exterior şi se depun la suprafaţa seminţelor, umiditatea fiind antrenată de curenţii de aer şi eliminată.

Procesele care se produc în cadrul zonei de transpiraţie sunt destul de complexe şi sunt atribuite tensiunii vaporilor de apă, presiunii şi forţei capilare, absorbţiei, termodinamicii aerului umed, conductibilităţii, convecţiei şi altor factori.

Uscarea cu aer cald constă în încălzirea aerului şi introducerea lui sub presiune în masa de boabe. Aerul are rol de agent termic şi reduce aspiraţia capilară, prin urmare vaporii de apă devin mai elastici şi se produce termodifuziunea interioară, adică deplasarea umidităţii interioare a bobului în direcţia curentului de căldură, spre exteriorul bobului, aerul având şi rol de agent de vehiculare.

Folosirea curenţilor de aer cald necesită o sincronizare a temperaturii, a vitezei de deplasare a acestuia şi a curgerii masei de boabe. Prin urmare, se asigură o concordanţă între eliminarea apei din bob şi evacuarea vaporilor în atmosferă.


ŞTIAŢI CĂ...

• Procesul de uscare prin contact cu suprafeţele încălzite contribuie în mare măsură la menţinerea însuşirilor fizice şi biochimice ale masei boabelor.
 

• Curăţarea cerealelor asigură creşterea conservabilităţii, a valorii nutritive şi a uniformităţii cerealelor.

• Prezenţa corpurilor feroase în masa cerealelor poate avea urmări grave în instalaţiile de prelucrare a acestora, putând provoca incendii, sau prin măcinare acestea pot ajunge în produsele finite, producând leziuni ale organelor digestive.

Vizualizat: 1547 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga MASSEY FERGUSON 7722: Un tractor care lucrează în orice condiţii Brinkman - Let’s improve together
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?