Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Cât de aproximativă e agricultura de precizie?!

Publicat: 12 iulie 2018 - 13:56
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

La finele lunii martie a.c., la World Trade Center Bucureşti, s-a desfăşurat a doua ediţie a conferinţei „Agricultura de precizie”, eveniment organizat de TMT PR.

Evenimentul a reunit speakeri dintr-un spectru extrem de larg: de la administraţie şi decidenţi politici, până la mediul universitar şi experţi independenţi. Printre cei mai inspiraţi mi s-au părut reprezentanţii celor care folosesc şi aplică zi de zi beneficiile agriculturii de precizie în fermele pe care le administrează. Cu exemple clare, cu bune şi cu mai puţin bune.

agricultura de precizieClick pe poza pentru galerie!

Lume multă - abordări diferite
În primul panel, Sergiu Didicescu (ofiţer de practică în ferme, angajat al CE în cadrul serviciului EIP Agri - Parteneriatul European pentru inovare în Agricultură) a precizat că el „consideră inovarea sau ideile aplicate cu succes în practică esenţiale pentru deblocarea întregului potenţial al agriculturii din UE. Calea de urmat este punerea în aplicare a noului model de inovare la nivelul UE, bazat pe participarea interactivă a agricultorilor, a oamenilor de ştiinţă şi a altor actori de-a lungul lanţului valoric, transpus în practică cu succes”. Fiind atenţi la exprimare, vom constata că şi la Comisia Europeană limbajul oficialilor este tot de lemn. Mai precis când vine vorba de precizia agricolă s-a dovedit secretarul de stat Alexandru Potor, care, aşa cum îi stă bine unui oficial ţugulan, a sosit cu o vastă întârziere la eveniment. Acesta a subliniat că „promovarea agriculturii de precizie este importantă atât pentru viitorul sectorului agricol, cât şi pentru combaterea schimbărilor climatice şi reducerea poluării”. O subliniere absolut absurdă, ţinând cont că politicile agricole sunt departe de încurajarea digitizării agriculturii. Totuşi, oficialul MADR recunoaşte că agricultura de precizie „pune la dispoziţia administraţiei naţionale, a fermierilor şi a celorlalţi producători agricoli mijloace moderne pentru gestionarea măsurilor din PAC, pentru protejarea şi utilizarea cu eficienţă maximă a resurselor naturale, ţinând cont de nevoia de a produce mai mult cu mai puţin”. Am subliniat acest pasaj din discursul secretarului de stat doar ca să înţelegeţi că de fapt aceasta este esenţa agriculturii de precizie!

Costuri şi beneficii, implicare şi reuşită!
„Ce nu are preţ, nu are nici valoare. «GRATUIT» are limite!” Este una dintre afirmaţiile specialistului în AgriTehnologii & Agricultura de Precizie în Europa Centrală, Sebastien Record (coordonatorul grupului de lucru Agricultură al Camerei de Comerţ şi Industrie Franţa - România, pe scurt CCIFER). Abordarea pragmatică a acestuia nu lasă loc interpretărilor. „Informaţia de calitate are costuri”. Tot ceea ce găsiţi la capitolul gratuit este doar o amăgire. Deşi sună ca o sentinţă, iată ce subliniază specialistul francez: „Pentru a creşte profitul în agricultură, fermierul trebuie să înveţe să profite la maximum de preţurile date de piaţa mondială. Aici este greu de schimbat ceva (în privinţa preţurilor - n.r.). Mai ales prin creşterea volumului pe care îl veţi avea la vânzare. Acesta se poate mări doar prin creşterea randamentelor în producţie, randamente care depind şi de vreme, dar şi de deciziile tehnologice”.

Agricultura de precizie îşi găseşte loc şi în zootehnie
Chiar cu mult înaintea sectorului vegetal, fermierii din zootehnie au putut avea o bază de date individualizată pe fiecare animal în parte prin intermediul programelor de management al fermei. Livia Vidu, profesor al Facultăţii de Zootehnie din cadrul USAMV Bucureşti, afirmă: „Zootehnia de precizie (PLF - Precision Livestock Farming) este definită ca un complex de gestionare inteligentă şi îngrijire individuală a animalelor prin monitorizarea producţiei/reproducţiei, sănătăţii, bunăstării şi a mediului ambient în scopul corectării abaterilor”. Evident, mai precizează cadrul didactic, implementarea acestor soluţii agro-tehnologice care integrează necesităţile biologice fundamentale ale animalelor cu principiile ingineriei de procesare determină o creştere a randamentelor de producţie!

Fermele vegetale de la noi recuperează rapid prin agricultura de precizie
Asta o spun eu, ca observator. Dar recuperează un pic prea rapid, ţinând cont de lipsa personalului ultracalificat în domeniu. Însă, în unele ferme se văd rezultatele aplicării agriculturii de precizie. Arnaud Perrein, administratorul exploataţiei Sopema, a prezentat pe larg cum a început şi ce rezultate palpabile are din perspectiva agriculturii de precizie aplicate la nivel de fermă vegetală. De la tehnologiile de ghidare prin GPS, RTK şi Control trafic, până la hărţile de nivel pentru drenare cu laser sau harta de rezistivitate electrică. Tehnologiile de observare şi control uşurează foarte mult munca fermierului. O dronă (costă circa 1500 euro) pentru filmări, hărţile de producţie de pe combinele de recoltat, harta analizelor de sol pentru doza variabilă de îngrăşăminte, cuplate cu staţia meteo conectată, toate acestea permit aplicarea tratamentelor în cele mai favorabile momente şi fără risipă.
Cât priveşte sistemul de autoghidaj, Arnaud Perrein a prezentat şi unele dezavantaje, dincolo de avantajele certe. Harta conţinutului de fosfor permite administrarea variabilă a acestui element important în dezvoltarea corectă a plantelor.
„Numai fermele care au înţeles şi au integrat conceptul de agricultură de precizie vor rezista în viitor!”, este convins fermierul ialomiţean! Tot el afirmă că nu este timp de pierdut, dar nu e bine nici să ardem etapele. {i, foarte important, „informaţi-vă mereu înainte de a vă dota cu o tehnologie nouă de la alţi fermieri care deja au pus-o în practică!”
Octavian Groza, mai vechea noastră cunoştinţă, acum director tehnic în ferma lui Gheorghe Ţuţuianu - Lux Com Florica -, a ţinut să precizeze că de când foloseşte echipamentele de precizie, în fermă s-a redus consumul de motorină cu 69,8 l/50 ha lucrate, dar a şi crescut suprafaţa de lucru cu 3,3 ha per schimb.
Recunosc că panelul întâi a fost sforăitor, dar necesar, cu politicieni şi specialişti în toate cele. Doar Sebastien Record şi Mugur Jitea (cu agricultura HNV şi digitizare) stârnind un interes general. În schimb, panelul al doilea a fost cu mult peste alte manifestări de acest gen. Ca atare, le urăm succes celor de la TMT PR pe viitor!

Sebastien Record_b
Sebastien Record: „Calea cea mai sigură în mărirea marjei de profit este diminuarea costurilor prin utilizarea mai eficientă a inputurilor de orice fel. Pentru a reduce costurile pe viitor e musai să investeşti acum în ceea ce se numeşte în ansamblu agricultură de precizie! Ceea ce va creşte, normal, cheltuielile pe moment, costuri care trebuie foarte atent supravegheate prin analiza rezultatelor viitoare”.

Arnaud Perrein_b

Arnaud Perrein: „Agricultura de precizie poate transforma un bun producător agricol într-unul foarte performant, dar, în acelaşi timp, poate transforma un producător agricol grăbit într-unul mult mai sărac…”

Teofil Dascalu_b
DOTAREA CU TEHNICĂ DE PRECIZIE FACE TOŢI BANII!
Teofil Dascălu, managerul Fermei Frizon Grup, a prezentat cuantificat efortul de dotare cu tehnică de precizie, precum şi rezultatele concrete obţinute. Trebuie spus că Frizon Grup lucrează acum 3.800 hectare cu doar 11 angajaţi (inclusiv paznicii!). Crearea unei baze de date este poate cel mai important avantaj al agriculturii de precizie. În felul acesta fermierul poate cunoaşte în orice moment cât a investit per hectar şi aşa îşi poate controla eficienţa. Dar baza de date asigură un avantaj şi mai mare: cel al posibilităţii interpretării statistice a datelor în avantajul conceperii de strategii şi previziuni. În grupul de firme Frizon Grup se urmăreşte ca orice investiţie să aibă un grad de recuperare de 120% în cinci ani, iar baza de date permite ţinerea sub control a acestei cifre. Beneficiile agriculturii de precizie, spune managerul Teofil Dascălu, înseamnă diminuarea personalului, optimizează înregistrările contabile şi asta cu doar un dispecer. Ca idee, cifra de afaceri a companiei, afirmă specialistul Fizon Grup, a crescut în trei ani de la 770.000 euro la 4.000.000 euro, cu o rată de 419%. În acelaşi timp, compania a crescut de la 1100 ha aflate în exploatare în iunie 2014, la peste 3.800 ha în 2017 (o creştere de 245%).

Un articol publicat în revista Ferma nr. 8/213 (ediţia 1-14 mai 2018)

 

Vizualizat: 79 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?