Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

CÂMP EXPERIMENTAL - 40 soiuri de grâu şi 21 variante de tratament

Publicat: 22 iulie 2011 - 16:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Performanţa productivă - poate fi reprodusă în condiţiile tehnice şi financiare ale oricărei ferme?

Click pe poza pentru galerie!

Câteva zeci de fermieri din judeţele din vestul ţării, împreună cu producători şi distribuitori de inputuri pentru agricultură şi alţi specialişti agronomi, şi-au dat întâlnire, pe 9 iunie a.c., la baza de recepţie a cerealelor aparţinând societăţii agricole Don Carlos, din localitatea timişeană Gătaia.

Scopul a fost vizitarea unuia dintre cele 17 câmpuri experimentale cuprinse în Programul privat de cercetare „Şcoala de Soiuri”, coordonat de firma Clasic Agro.


„Aplicând tehnologia şi mai ales îmbunătăţind-o, am reuşit să dublăm producţia medie în doar patru ani. Spre exemplu, când am început să cultivăm grâu, produceam 2,5 tone/ha, iar acum, în anii buni, obţinem 5 tone/ha
Rossella Trombetta (foto), administrator SC Don Carlos SRL

Invitaţii au fost provocaţi să schimbe impresii şi cunoştinţe dobândite în experienţa profesională proprie, dar şi despre cele 40 de soiuri de grâu şi 21 variante de tratamente la această specie, efectuate cu diferite produse fitosanitare: fungicide, fertilizatori, produse pe bază de bacterii şi biostimulatori speciali, prezentate la faţa locului.

La prezentarea soiurilor şi a produselor aplicate s-a insistat şi pe observarea detaliilor care fac diferenţele de producţie de la un soi la altul şi de la o tehnologie la alta, cele care se văd greu cu ochiul liber, dar se pot intui şi, mai apoi, evidenţia la proba finală - cântarul.

„De regulă, la soiuri, de la cea mai mică la cea mai mare producţie este o diferenţă de cel puţin 50 la sută. Destul de frecvent, cea mai mică producţie este pe jumătatea celei maxime, din acelaşi amplasament”, ne-a precizat Octavian Guler, administrator Clasic Agro.

Societatea, a cărei activitate constă în comercializarea inputurilor pentru agricultură şi asigurarea consultanţei agricole, a demarat, în 2002, un amplu proiect de cercetare intitulat Şcoala de Soiuri, astfel încât pe baza rezultatelor obţinute să poată oferi cultivatorilor informaţii de interes practic despre majoritatea soiurilor şi hibrizilor aflaţi în cultură în zona de vest a României.

„Am observat că în fermă se întâmplă cu totul diferit faţă de ceea ce se găseşte într-un catalog de prezentare comercială. Discrepanţa era mult prea mare între teorie şi practică. Atunci am avut curiozitatea de a afla comportamentul soiurilor sau al tehnologiilor în condiţiile pe care o fermă şi le permite”, a vorbit Octavian Guler despre începuturile acestui proiect.

Până în prezent, Clasic Agro a înfiinţat câmpuri de experienţă în cel puţin 20 de ferme cu diverse soiuri şi produse fitosanitare, unele abia intrate pe piaţă. În acest an agricol, „Şcoala de Soiuri” a înfiinţat 17 câmpuri experimentale în şase locaţii din judeţele Timiş şi Arad, dar şi în Ungaria.


Reproductibilitatea rezultatului şi eroarea de lucru

„Cântarul face diferenţa! O diferenţă de 500 kg/ha nu înseamnă decât două boabe pe spic în plus sau un bob pe spic şi două grame la masa a o mie de boabe
Octavian Guler, administrator Clasic Agro SRL

De la bun început, organizatorii ne-au atras atenţia că ceea ce vedem nu este un lot demonstrativ, ci unul experimental, organizat după reguli stricte. Metoda de lucru e standardizată, limbajul e specific şi cuprinde termeni tehnici precum: varianţă, abatere standard, diferenţe limită, metodă de aşezare, număr de repetiţii etc.

La Gătaia, fiecare din cele 40 de soiuri şi 21 de tratamente au fost prezentate în trei repetiţii şi distribuite randomizat. „Prin Programul „Şcoala de Soiuri” facem experienţe la scară mare, respectând regulile de tehnică experimentală dar aplicate la scara fermei, cu utilajele din dotarea fermei în care se fac amplasamentele, pentru a putea aprecia reproductibilitatea rezultatului şi a calcula eroarea de lucru.

Scopul este de a vedea realitatea tehnică a materialului biologic şi a măsurilor tehnologice şi performanţele ce se obţin în condiţiile aplicării tehnicii agricole la nivelul unei ferme”, a spus Octavian Guler.

Fiecare participant a primit câte un tabel în care să-şi noteze propriile observaţii referitoare la talia şi starea de sănătate a plantei, densitatea, înălţimea plantei, prezenţă ariste, tip spic - rar sau des, lungimea paiului - secţiunea de sub spic, poziţia şi mărimea frunzei, prezenţă ceară.

„Mulţi sunt impresionaţi de un spic mare, dar nu se uită la o constanţă aproximativă a numărului de boabe pe spic, căci spicul poate să fie lung dar cu o dispoziţie rară a spiculeţelor şi să aibă acelaşi număr de boabe ca şi unul scurt dar cu o dispoziţie deasă a spiculeţelor pe rahis.

Spiculeţele nelegate de la baza spicului pot da detalii despre tratamente, evoluţia bolilor foliare sau condiţii climatice nefavorabile. La experienţa cu tratamente, cu ochiul liber nu se vede mare lucru, doar un câmp uniform.

Dacă vă aşteptaţi să vedeţi diferenţe de talie, cum ar fi 5 cm mai înaltă, în urma unui tratament, sau o stare excepţională, acestea înseamnă cel puţin o tonă în plus. Aşa ceva este spectacol. Ori produsele dau sporuri importante, dar greu de văzut cu ochiul liber”, le-a explicat Octavian Guler invitaţilor.


Tehnologia, aplicată în funcţie de posibilităţile fermei

Furnizorii de inputuri vin cu seminţele sau cu produsele fitosanitare, însoţite de instrucţiunile de aplicare, proprietarul vine cu terenul şi cu tehnica de lucru, iar consultantul urmăreşte cultura până la recoltă, când ar trebui lăsat „mutul să vorbească”, adică să ne spună cântarul care sunt diferenţele de producţie.

Decizia finală în alegerea unui produs sau a altuia îi aparţine fermierului.
Colaborarea companiei Don Carlos SRL cu Clasic Agro a început în urmă cu patru ani. Anul acesta, societatea a înfiinţat câmpuri experimentale pe o suprafaţă de zece hectare. „Am extins colaborarea cu Clasic Agro pentru orice cultură propusă de aceştia.

Avem şi noi produse (seminţe - n.r.) pe care le multiplicăm aici. Ei înfiinţează loturile experimentale şi ne oferă consultanţă, iar noi le lucrăm cu tehnica de care dispunem şi pe cheltuiala noastră”, au precizat reprezentanţii companiei italiene.

Parcul de utilaje cuprinde 12 tractoare Case cu puteri de la 100 la 300 CP, trei combine Case, număr suplimentat în perioada recoltării cu alte cinci utilaje de la prestatori de servicii, precum şi toată gama de maşini agricole: scarificatoare, pluguri, discuri, combinatoare, semănătoare, met-uri de erbicidat, maşini de distribuit îngrăşăminte, câte două din fiecare.

În câmp, au fost amenajate canale de scurgere a apei pe o suprafaţă de 65 km şi 50 km de drum de pământ.

Societatea are 30 de angajaţi permanenţi, iar toate lucrările agricole sunt coordonate de doi ingineri agronomi, doi ingineri mecanici şi un şef de fermă.

 

Tehnologia de cultură

Pentru ca rezultatele, cele vizibile la momentul vizitei în câmp, să fie înţelese în contextul corect, specialiştii fermei Don Carlos au detaliat tehnologia aplicată la cultura de grâu, comună cu cea realizată în câmpul de experienţă, cu excepţia experienţei cu tratamente, unde fungicidele nu s-au aplicat de către fermă.

Prezentarea s-a făcut în parcela semănată cu soiul Artico, destinat industriei biscuiţilor, produs în Italia şi comercializat de Don Carlos.

Cultura premergătoare a fost floarea soarelui, iar pregătirea terenului s-a realizat prin două discuiri începute în perioada 25-26 septembrie. Acolo unde a fost nevoie de nivelare, din cauza canalelor de scurgere, s-a realizat o trecere cu lama nivelatoare.

A urmat o fertilizare cu NP 10:30, 150 kg/ha, iar în perioada 4-5 octombrie s-a realizat semănatul cu 205 kg/ha - în cultura de producţie.

Prima erbicidare s-a făcut pe 18 noiembrie, după ce grâul a trecut de 10-15 cm, cu Dacsulfuron, în doză de 20 g/ha.

Anul acesta s-a fertilizat în 14 martie, terestru, cu uree 200 kg/ha, aproximativ 90 kg substanţă activă (s.a.). A doua fertilizare s-a făcut pe 29 aprilie cu uree, 130 kg/ha şi 60 kg s.a..

Au urmat tratamentele, care s-au întârziat din cauza condiţiilor meteorologice neprielnice. Astfel, primul tratament s-a făcut în data de 12 mai cu fungicidul Tango Super - 0,6 l/ha şi cu insecticidul Efcimetrin.

Al doilea tratament s-a aplicat în 30 mai, cu fungicidele Duett Ultra - 0,6 l/ha şi cu Fastac - 0,15 l/ha.

În câmpul de experienţă cu tratamente, biostimulatorii s-au aplicat începând cu luna noiembrie, apoi la începutul lunii decembrie şi în aprilie, la reluarea vegetaţiei într-un ritm mai intens.

 

Particularităţi ale lotului experimental

Octavian Guler: „Într-un câmp de experienţă amplasat după o metodică foarte clară şi unitară, cel puţin la nivel european, deci nu inventată în România, asupra rezultatelor se aplică un calcul statistic şi abia după acesta se poate spune că eroarea de lucru este, spre exemplu, de 320 kg/ha.

Aceasta înseamnă că dacă, matematic, din producţia unui soi (ex. de 6800 kg/ha) scădem producţia altui soi (ex. 5200 kg/ha) diferenţa reală nu este de 1600 de kg, ci de 1600 minus eroarea de lucru”.


INVESTIŢII
Silozuri pentru 20 mii tone de cereale

Societatea Don Carlos şi-a început activitatea în urmă cu zece ani, în domeniul comercializării la export a cerealelor şi a produselor oleaginoase şi leguminoase, majoritatea preluate de la fermieri din Gătaia. De asemenea, societatea distribuie pe piaţa românească şi inputuri pentru cultura mare, în principal seminţe produse în Italia.

Din 2004, compania cultivă şi teren agricol la Gătaia, ajungând astăzi la circa 4500 ha cu rapiţă, floarea soarelui, grâu, triticale şi sorg furajer şi puţin porumb.

În 2007, au accesat un proiect prin programul SAPARD pentru construcţia unor silozuri moderne. Investiţia s-a ridicat la 4 milioane euro şi a fost finalizată recent, iar acum societatea deţine la Gătaia o bază modernă de stocare şi de prelucrare a cerealelor cu o capacitate totală de 20 mii de tone. „Am încheiat aproximativ patru mii de contracte de vânzare-cumpărare cu fermierii din zonă..

Anul trecut am comercializat 45 mii tone de cereale, atât ale noastre cât şi cele achiziţionate, iar anul acesta ne aşteptăm să ajungem la 65 mii tone de cereale”, ne-a declarat Corti Natalino (foto), proprietarul companiei italiene Don Carlos SRL.

Vizualizat: 1374 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?