Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Calendar agricol în luna de debut a sezonului alb

Publicat: 05 ianuarie 2020 - 12:52
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Toamna acestui an i-a pus la grea încercare pe fermierii care au avut de însămânţat rapiţă şi cereale de toamnă. Seceta, care a cuprins aproape întreaga suprafaţă agricolă din zonele de câmpie şi în cea mai mare parte a suprafeţelor arabile din zona colinară, a făcut aproape imposibilă efectuarea lucrărilor solului după plantele care au fost recoltate în toamnă, floarea-soarelui şi porumb. Excepţie au făcut cei care s-au situat în perimetrele irigate, cât şi cei care, având o dotare tehnică deosebită, au putut crea un pat germinativ fără a efectua arături. Cei care nu au dispus de astfel de maşini, au fost nevoiţi ca prin treceri repetate cu grape cu discuri grele şi cu tăvălugi inelaţi să mărunţească şi să afâneze un strat de 10-15 cm adâncime, reuşind să încheie semănatul grâului.

• Rapiţa semănată devreme în august, în unele zone, a beneficiat de puţinele precipitaţii căzute şi a reuşit să răsară eşalonat. În prezent, aceste culturi sunt neuniforme, cu plante în toate stadiile, de la frunze cotiledonale şi până la plante cu 6-7 frunze. Culturile de rapiţă semănate mai târziu nu au răsărit nici până la jumătatea lunii noiembrie; situaţia acestora este incertă şi trebuie atent monitorizată.
• Grâul semănat după floarea-soarelui şi porumb boabe, în funcţie de precipitaţiile care au căzut în zonă, a răsărit neuniform, iar plantele sunt neînfrăţite. Acolo unde s-a semănat la vreme, într-un pat germinativ bun, culturile sunt în faza de înfrăţire, cu o stare de vegetaţie normală. Până la căderea zăpezii, întreaga suprafaţă însămânţată trebuie atent verificată parcelă cu parcelă, atât sub aspectul fazei de vegetaţie, cât şi sub aspectul stării fitosanitare.

Culturi_b

Lucrări de toamnă în „ferestrele” iernii
• Prelucrarea solului. Deşi în ultima lună a anului tractoarele şi maşinile agricole ar fi necesar să fie retrase din câmp, mai sunt o serie de lucrări care se impun a fi făcute, precum eliberarea tuturor terenurilor de resturile culturilor anterioare şi efectuarea lucrărilor de bază ale solului.
Măsura principală pentru reducerea efectelor negative ale secetei este reţinerea în sol a apei provenite din precipitaţii şi mai târziu, spre sfârşitul iernii, şi a apei provenite din topirea zăpezii. Se impune efectuarea arăturilor pe solurile unde sunt posibil de efectuat sau intervenţia cu maşinile din dotare pentru afânarea solului fără întoarcerea brazdei. Exceptând terenurile nisipoase şi cele expuse eroziunii, întreaga suprafaţă trebuie lucrată; astfel apa va pătrunde mai uşor şi se va păstra mai multă vreme, se vor distruge o parte dintre dăunători şi boli, cât şi rizomii şi stolonii buruienilor cu înmulţire vegetativă.
• Fertilizarea. În paralel, se vor încorpora în sol îngrăşămintele organice, amendamentele şi îngrăşămintele minerale mai greu solubile, cu fosfor şi potasiu. Dozele folosite se pot stabili economic şi eficient numai pe baza datelor obţinute în urma cartării agrochimice. Pentru interpretarea corectă a rezultatelor analizelor de laborator privind aprovizionarea solurilor cu NPK, se folosesc următoarele scări de analiză:
- conţinutul de azot se apreciază după valoarea indicelui de azot notat cu IN. Astfel, când IN se situează sub valoarea 2, solul este slab aprovizionat; între 2 şi 4 este mediu aprovizionat, iar între 4 şi 6 este bine aprovizionat;
- aprecierea rezervei de fosfor se face după conţinutul mg P2O5/100 g sol. Astfel, se consideră că la valori de 2,1-4 solul este slab aprovizionat, între 4,1 şi 8,0 este mediu aprovizionat, iar între 8,1 şi 16 solul este bine aprovizionat;
- starea de aprovizionare a solului cu potasiu se face în funcţie de conţinutul de K2O/100 g sol, considerându-se că solul este slab aprovizionat când valorile sunt sub 8 mg; este mediu aprovizionat între 8,1-16 mg şi bine aprovizionat între 16,1 şi 24 mg.
• Asolamentele pentru anul viitor sunt o preocupare importantă în această perioadă. Stabilirea acestora se face prioritar în concordanţă cu cerinţele pieţei şi cu contractele deja încheiate. Însă reducerea progresivă a stării de fertilitate naturală a solurilor obligă introducerea de noi sole amelioratoare. A aplica an de an asolamente cu plante care vrem să ofere recolte maxime şi să valorifice potenţialul de fertilitate naturală, dar fără a asigura şi introducerea în sol de materie organică pentru menţinerea unui conţinut de humus corespunzător, înseamnă să uităm că pe aceste soluri trebuie să obţinem recolte bune şi în anii următori, fără a le degrada.

Culturi_b

Protecţia şi ameliorarea solurilor degradate
• Corectarea acidităţii solurilor. În ţara noastră există peste 3,5 milioane de hectare de teren arabil cu soluri acide, bolnave, pentru ameliorarea cărora se impune aplicarea de amendamente cu calciu. În caz contrar, îngrăşămintele chimice folosite pe aceste soluri nu vor avea eficienţa dorită. În acest sens reamintesc că la valoarea 5 a pH-ului, azotul este valorificat doar în proporţie de 43%, fosforul de 31%, iar potasiul de 52%, faţă de valorificarea acestora pe un sol cu pH 6,5.
• Eroziunea solurilor este un fenomen de mare importanţă, care îşi cere rezolvarea cât mai grabnică. Toţi agricultorii deţinători de terenuri în pantă trebuie să respecte efectuarea lucrărilor agricole în conformitate cu particularităţile acestor suprafeţe. Nu se mai pot continua lucrările solului din deal în vale, deci cei care au fâşii înguste de teren, ar fi bine să se asocieze pentru a efectua lucrările pe curbele de nivel. În caz contrar, se spală orizontul fertil de la suprafaţă şi apar orizonturilor inferioare, tasate, prin care apa se infiltrează greu, izvoarele seacă, iar zona devine aridă. În aceste zone trebuie reintrodus sistemul de cultivare în fâşii, să se aplice sistemul de cultură cu benzi înierbate, precum şi alte măsuri care privesc viitorul agriculturii şi silviculturii din astfel de areale cu risc de eroziune.


ŞTIAŢI CĂ...
... pe lângă in, cânepă şi bumbac sau alte plante textile cultivate în ţara noastră, în lume există şi alte specii cu aceeaşi destinaţie de obţinere a fibrelor textile, dintre care precizez următoarele:
- Ramia (Boehmeria nivea HOOK): specie perenă originară din India şi China, cu fibre localizate în tulpină în proporţie de 30-40%, numită „mătase vegetală”. Fibrele sunt de trei ori mai rezistente decât cele de cânepă şi de 22 ori mai rezistente decât fibrele de bumbac; sunt fine, strălucitoare, albe ca zăpada şi nu putrezesc la umezeală. Se folosesc la dantele, tricotaje, stofa de mobilă; din ea se fabrică cea mai fină hârtie folosită pentru tipărirea banilor.
- Iuta (Corchorus capsularis L), conţine în tulpină 21-24% fibre. Originară din India Orientală, se cultivă pe aproape două milioane de hectare în întreaga lume.
- Chenaful (Hibiscus cannabinus L) conţine 16-19% fibre, localizate în tulpină; este originară din sud-estul Indiei şi din Nepal.
- Cânepa de Manila (Musa textilis NEE): fibrele se extrag din teaca foliară. O plantaţie durează în medie 10-15 ani.
- Sisalul (Agave sisalana PERR) este originar din Mexic şi conţine fibre foarte lungi în frunze.
- Inul de Noua Zeelandă (Phormium tenax L): fibrele sunt produse de frunze, sunt subţiri, uniforme şi foarte rezistente. Se folosesc pentru ţesutul de sfoară, ambalaje etc.

 

FUZIUNEA CAUSSADE - EURALIS
Grupul CAUSSADE Semences şi EURALIS Semences realizează un pas important spre fuziunea celor două companii. În luna iulie a.c., Grupul Caussade Semences şi Euralis Semences anunţau demararea discuţiilor pentru o posibilă fuziune. Patru luni mai târziu, Consiliul Director al celor două companii validează interesul pentru acest proiect. Această fuziune le-ar permite celor doi jucători să-şi consolideze poziţia mărcilor pe pieţele europene, prin oferirea unei game mai largi de hibrizi şi soiuri, cunoscute de către fermieri şi distribuitori. Grupul CAUSSADE Semences şi EURALIS Semences intră acum într-o etapă de consultanţă în vederea obţinerii autorizaţiilor obligatorii, în scopul completării acestei operaţiuni. Prin urmare, proiectul îşi continuă cursul în intervalul de timp planificat iniţial.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 21/248 (ediţia 1-14 decembrie 2019)

 

Vizualizat: 899 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!