Kwizda
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

BURSA CEREALELOR – ianuarie 2017

Publicat: 03 ianuarie 2017 - 16:15
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

RUSIA atinge un nou record la exportul de cereale

Exporturile de grâu din Rusia, în sezonul de comercializare 2016-2017 (între 1 iulie 2016 și 11 ianuarie 2017) au fost de 16,285 milioane tone, cu 4,9% mai mult decât în perioada similară a sezonului precedent. Totuși, ritmul livrărilor de grâu din Rusia a fost mai lent decât era de așteptat în acest sezon, pentru că fermierii au fost nemulțumiți de prețurile reduse de pe piața internă. Cu toate acestea, exporturile estimate a se realiza în acest sezon vor fi cu 3,46 mili. tone mai mari decât anul trecut.
De asemenea, până acum, în acest sezon, exportatorii ruși au livrat 2,459 mil. tone de porumb, cu 36% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Exporturile de orz au fost de 1,874 mil. tone, în scădere cu 43% față de sezonul trecut.
Consumul mondial de porumb, ajuns la un nou record, precum și rata de schimb favorabilă, a sprijinit creșterea exporturile de porumb din Rusia și din Ucraina. Pentru exemplificare, din 2014 încoace, atât hryvnia (Ucrainei) și rubla (Rusiei) s-au depreciat mai mult de 40% față de dolarul SUA.
De asemenea, deoarece atât în Rusia cât și în Ucraina este interzisă cultivarea de porumb modificat genetic, anumite piețe sunt în avantaj competitiv. Pentru Rusia, exporturile de porumb în sezonul 2016/2017 se estimează că vor ajunge la un nou record, un volum dublu față de totalul exporturilor de porumb din sezonul 2011/2012.
Și creșterea consumului intern în statele din Orientul Mijlociu și din Asia, aflate în vecinătatea Rusiei, a contribuit la recenta creștere a exporturilor ruse.

VIETNAM - principalul importator de grâu românesc
În octombrie 2016, România a exportat 342 mii tone de grâu, aproape dublu față de octombrie 2015 (179 mii tone), dar încă mult sub recordul înregistrat în luna octombrie 2013 (504 mii tone). În perioada iulie 2016 - octombrie 2016, volumul total de grâu exportat a ajuns la 3,150 mil. tone, un nou record pentru România. Principalii destinatari ai grâului românesc, în octombrie 2016, au fost Egiptul, Djibouti, Israel, Iordania și Maroc. Chiar și Congo a cumpărat 16,5 mii tone de grâu din România.
Dacă în octombrie 2016 nu au fost observate achiziții din Vietnam (și nici din Etiopia), în perioada iulie 2016 - octombrie 2016, Vietnam a fost principalul importator de grâu românesc (755 mii tone), devansând astfel Egiptul, care a importat numai 285,4 mii tone de grâu din țara noastră (față de 435,6 mii tone în perioada iulie 2015 - octombrie 2015).
Iordania și-a păstrat locul al treilea în topul importatorilor de grâu din România. Volume importante de grâu românesc au fost expediate și către Italia și Maroc. Spania a achiziționat 201 mii tone de grâu din România, în perioada menționată din acest sezon, față de 321 mii tone în perioada similară din sezonul 2015/16.

India - client surpriză pentru exportatorii de grâu
După ce a „apelat” la Ucraina și Rusia, India a ajuns să importe grâu din Bulgaria. Cel de-al doilea mare importator mondial de grâu, India, va importa anul acesta 3 până la 6 milioane tone de grâu. Traderii bulgari au contractat deja un prim lot de 200 mii tone de grâu pentru India.
În perioada iulie - decembrie 2016, India a cumpărat 1,5 milioane tone de grâu din Ucraina, devansând astfel Thailanda, care a condus până acum în topul importatorilor de grâu ucrainean.
Transporturile de grâu din Bulgaria către India ar putea fi însă condiționate de interzicerea utilizării bromurii de metil pentru fumigarea încărcăturii. Bulgaria a solicitat o derogare pentru utilizarea acestui produs chimic.
Analiștii pieței agricole internaționale apreciază că India ar mai putea importa, până la finalul sezonului, încă 1 până la 1,5 milioane tone de grâu de la statele din regiunea Mării Negre.
Astfel se va reduce o parte din cota de piață a unor furnizori tradiționali, Franța și Australia.

 

PRODUCȚIA DE OLEAGINOASE ÎN REGIUNEA MĂRII NEGRE
Departamentul de Stat pentru Agricultură al Statelor Unite (USDA), în raportul din luna ianuarie a.c., a dat publicității estimările privind producția de semințe oleaginoase pentru țările din regiunea Mării Negre. Astfel, previziunile pentru producția de semințe oleaginoase în sezonul 2016/2017 nu s-a modificat în mod substanțial față de cel din luna decembrie 2016. Mici ajustări, față de raportul precedent, au fost în cazul Rusiei pentru producția de floarea-soarelui (în creștere cu 36 mii tone), soia (în creștere cu 99 mii tone) și rapiță (în creștere cu 47 mii tone).

Tabel bursa ianuarie 2017


Articol publicat in revista Ferma nr. 1 (184) din 1-31 ianuarie 2017

 

Vizualizat: 254 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

AGRICOST A REDUS CU 20% CONSUMUL DE PESTICIDE ÎN IMB

AGRICOST A REDUS CU 20% CONSUMUL DE PESTICIDE ÎN IMB

Un milion de euro a costat investiţia realizată de Agricost în Insula Mare a Brăilei prin care a fost redus cu 20% consumul de pesticide.

Interviu cu LUCIAN BUZDUGAN, preşedinte Consiliul de Administraţie Agricost

 

Reporter Agroinfo: Violeta Mâţ

Operator imagine: Claudiu Borobei

Pariul unui tânăr fermier, Cătălin Alb Ospitalitatea românilor, un brand de ţară CUM FACI 80 DE TONE DE VARZĂ PE HECTAR
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?