Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Bayer Agro Arena 2021

Publicat: 16 iulie 2021 - 16:49
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Fără fermieri, dar cu prezenţa presei. Aşa s-a desfăşurat ediţia 2021 a Bayer Agro Arena, seria evenimentelor de câmp la care de obicei asistau mii de fermieri. Cu ce soluții tehnologice au venit specialiștii Bayer?

bayer arena 2021 Daniela Grosz rapita_b

”Fuzarioza poate deprecia total producţia de grâu. Pe de o parte cantitativ, pentru că apar acele boabe şiştave, iar pe de altă parte calitativ, din cauza concentraţiei mari de micotoxine. Iar acel grâu nu mai poate fi valorificat nici măcar în zootehnie.”DANIEL GROSZ, Director tehnic Bayer, zona de vest

Organizatorii au optat pentru acest format restrâns, în speranţa că vor duce mai departe tradiţia începută în urmă cu 15 ani. Până la urmă cred că a fost un compromis acceptat de către fermieri, care au putut afla totuşi din surse avizate despre soluţiile tehnologice adaptate celor mai noi provocări din agricultură. În platforma experimentală de la Comloşu Mic (jud. Timiş), pe terenul administrat de Mircea Boteanu, gazdă ne-a fost Daniel Grosz, director tehnic al companiei Bayer pe zona de vest, de la care am aflat cum au performat culturile de toamnă din regiunea Banatului în acest sezon.

 bayer arena 2021 detaliu_b


Trei săptămâni întârziere


La sfârşit de mai şi chiar început de iunie, zona de vest a ţării se confrunta cu o presiune foarte mare de fusarium la spicul de grâu iar recomandarea specialiştilor Bayer era să se intervină imediat pentru a nu rămâne descoperiţi înaintea recoltatului. De altfel, toată campania de protecţie la cerealele păioase s-a decalat cu trei săptămâni din cauza unui episod cu temperaturi foarte scăzute în luna februarie. Practic, anul acesta nu a mai fost nevoie de al treilea tratament la grâu. Şi unii chiar au ajuns să aplice T2 mult mai târziu decât de obicei.

 

Atac la spicul de grâu


„După şocul termic din februarie, venit pe fondul unei ierni foarte blânde, fără zăpadă, plantele au avut de suferit şi a trebuit să se întârzie cu aplicarea primului tratament până când culturile şi-au revenit puţin. Iar la înflorit, grâul a rămas complet descoperit, pentru că nu mai era sub protecţia nici unui fungicid”, ne-a explicat Daniel Grosz. Recomandarea sa era fie aplicarea lui Nativo Pro, în doză de 0,7 litri la hectar(!), dacă acest produs exista pe stoc pentru că fermierii nu au apucat să facă al doilea tratament, fie utilizarea lui Prosaro, produs consacrat pentru combaterea fuzariozei spicelor de grâu.

 DANIEL GROSZ BAYER ARENA 2021 grau_b


Rapiţa Dekalb e asigurată împotriva secetei din toamnă


La rapiţă, prognozele specialiştilor sunt extrem de favorabile. Pe lângă performanţele genetice deosebite, fermierii care au ales să cultive în toamnă hibrizii Dekalb au avut siguranţa că nu-şi vor pierde investiţia dacă, din cauza secetei, rapiţa nu a răsărit. Din fericire, spre deosebire de alţi ani, în acest sezon puţine suprafeţe au fost întoarse. „La nivel de regiune, suprafeţele cu rapiţă au crescut. În judeţele Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara şi Caraş-Severin avem circa 110.000 ha recoltabile, după ce anul trecut suprafaţa cultivată cu rapiţă nu depăşea 80.000 ha”, susţine Daniel Grosz.

Programul de fidelizare al companiei Bayer cu privire la asigurarea culturii de rapiţă la semănat nu face diferenţe între fermieri. Dacă cineva a cumpărat doi saci de sămânţă şi aceasta nu a răsărit în toamnă, pierderile vor fi despăgubite automat de către asigurator, prin returnarea integrală a costurilor pentru cantitatea de sămânţă achiziţionată.

Portofoliul de rapiţă Dekalb cuprinde nu mai puţin de 11 hibrizi: DK Excited, DK Expectation, DK Extremus, DK Expansion, DK Exception, DK Extime, DK Experssion, DK Imaret CL, DK Impression CL, DK Immortal CL şi DK Imprint CL, ultimii doi fiind lansaţi anul acesta.

 bayer arena 2021 rapita_b


O nouă buruiană problemă


În câmpul de testare de la Comloşu Mic am putut vedea şi câţiva hibrizi de porumb. Cultura fusese semănată pe 7 aprilie, însă a răsărit abia 20 de zile mai târziu. Şi în acest caz, evoluţia a fost influenţată negativ de vreme. Dar chiar dacă aveam în faţă o cultură foarte bine întreţinută, liberă de buruieni, reprezentantul Bayer a ţinut să tragă un important semnal de alarmă: prezenţa tot mai accentuată a Eriochloa villosa, o graminee anuală, identificată la modul serios în cultură abia din 2016, care însă are o extindere extrem de rapidă. „Este una dintre speciile care va deveni problematică în zona de vest, şi nu numai”, ne spunea Daniel Grosz. Specificul acestei buruieni este faptul că are o sămânţă de tip capsulă şi în primele faze de dezvoltare se alimentează doar din bob, neavând nici un fel de contact cu erbicidul. Este o buruiană extrem de adaptată, iar sistemul radicular se formează de la sămânţă în jos. Abia ulterior planta se instalează pe rădăcinile proprii. „Dacă ai făcut o erbicidare preemergentă, rişti să o scapi de sub control. Singura variantă ar fi corecţia în vegetaţie, respectiv aplicarea unui erbicid care să ajungă pe frunze. Iar în acest caz, soluţia este Laudis”, ne-a asigurat specialistul. Ea poate fi confundată cu Echinochloa crus-galli, cunoscută şi sub denumirea populară de iarba bărboasă.

 bayer arena 2021 porumb _b


Hibrizi noi de porumb


În toamnă, Bayer pregăteşte lansarea a şapte hibrizi de porumb, amelioraţi special pentru producţia de boabe. „Testaţi în prealabil în toate mediile de cultură din România, noii hibrizi vin la pachet cu o serie de caracteristici, printre care o performanţă superioară de producţie faţă de hibrizii din acelaşi segment de maturitate, stabilitate pe toate mediile de producţie şi toleranţă la secetă. Aceşti hibrizi sunt prezenţi deja în reţeaua naţională de loturi demonstrative şi pot fi evaluaţi de către fermieri pe parcursul acestui sezon”, a precizat Daniel Grosz. Cei şapte hibrizi - DKC4109, DKC4416, DKC5810, DKC5812, EU4661 / DKC4611, EU4732 / DKC4712, EU5146 / DKC5016 - au fost prezenţi şi în Agro Arena din judeţul Timiş.

 

un articol de LIVIU GORDEA

Vizualizat: 677 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Combina John Deere S770i in ferma ITC Seeds!

Combina John Deere S770i in ferma ITC Seeds!

Dupa două campanii de recoltat cu combina John Deere S770i cu heder de tip vario de 9 metri rezultatele au fost pe măsura aşteptărilor. „Am recoltat într-o singură zi peste 230 de tone, în condiţiile în care oricum s-a ieşit târziu în câmp. Cu această combină poţi recolta fără probleme 35 de hectare într-o zi. Şi în condiţiile noastre de lucru, că intrăm la recoltat la ora 11-12 şi terminăm la 9 seara. Pentru că noi suntem producători de sămânţă şi trebuie să avem umiditatea corectă, să curăţăm foarte bine combina, şi nu doar de la o cultură la alta, chiar şi între diferite soiuri de grâu” - Willy Tavares

Semințe și tehnilogie Syngenta pentru cultura de pepene – Edina Uifalusi, Piscolt, jud. Satu Mare Branislav Giurici, despre cum și-a asigurat plantația de portaltoi de viță-de-vie Cum au combătut cei de la Cramele Recaș bolile și dăunătorii viței-de-vie cu Syngenta
Cultura anului 2021

Pe ce cultură mizaţi în anul agricol 2020-2021?