Ploile de la sfârşitul lui aprilie nu au adus peste tot în ţară liniştea fermierilor, încă sunt zone în care nu s-a optimizat capacitatea de câmp, seceta instalându-se confortabil.
Condiţiile climatice obligă tot mai mulţi fermieri să schimbe tehnologiile convenţionale de cultură şi să încerce şi alte sisteme de lucrări agrotehnice.
“De 4-5 ani este secetă pedologică, adică s-a epuizat complet rezerva de apă din sol. Toate culturile ce le înfiinţăm trăiesc din mila Domnului”, susţine Cătălin Ionescu, fermier din Tuluceşti, judeţulGalaţi.
“În toamna trecută, nu s-a putut ara terenul şi am riscat un experiment cu Pulsar 40 pe o solă de 100 ha cu grâu care venea în asolament după floarea soarelui. Am făcut un minimum tillage, semănând în discuială. Sigur, nu-i indicat în tehnologie, fiind avertizaţi de remanenţa Pulsarului în sol, dar am încercat şi văd că am reuşit, cultura a trecut uşor peste stres şi acum sunt mulţumit de felul în care arată”, a explicat inginerul agronom din Tuluceşti.
“Imediat ce am terminat de semănat, am realizat primul tratament la grâu, pe 500 ha, asta însemnând în primul rând erbicidare, împreună cu un fungicid pentru controlul complexului de boli foliare şi ale spicului, cu toate că făinarea încă nu apăruse”, explică fermierul.
Acesta a semănat în exclusivitate grâu cu înfrăţire foarte puternică în primăvară. Avantajul este că asigură posibilitatea de a interveni cu mai puţine inputuri în toamnă, iar în condiţii favorabile la desprimăvărare va permite o creştere de producţie cantitativă şi calitativă.
“Din cauza preţurilor exorbitante la îngrăşăminte am asigurat un minim de azot de 180-200 kg pe ha, faţă de cât ar fi trebuit, adică 330-350 kg/ha. Aşa că nu ne aşteptăm la producţii spectaculoase, însă prin calitate şi preţuri sperăm să compensăm”, spune Cătălin Ionescu.
Dacă fermierii gălăţeni sunt nevoiţi să facă tranziţia la tehnologia lucrărilor minime, în judeţul Călăraşi acest sistem se practică de mai mult timp.
Lângă Lehliu Gară, în Câmpia Bărăganului, Ionel Gheorghe a făcut trecerea la agricultura conservativă din 2015. La înfiinţarea culturilor foloseşte două utilaje: un dezmiriştitor şi o maşină de semănat performantă cu fertilizare localizată (Horch Focus).
Întrucât seceta s-a instalat de câţiva ani buni, iar irigaţiile sunt un vis spulberat, preocuparea pentru a păstra apa în sol este majoră. „De 7 ani nu mai întoarcem brazda şi am redus numărul trecerilor cu utilajele în câmp, de la cinci la două. De asemenea, înfiinţăm culturile de primăvară în covoare vegetale pe care le distrugem înainte de a intra cu semănătoarea, pentru a îmbunătăţi calitatea solului şi pentru a păstra apa cât mai mult în pământ”, ne-a declarat cultivatorul.
Prin introducerea noii tehnologii de cultivare, s-a micşorat cantitatea de sămânţă la grâu la 100-130 kg/ha, s-a redus consumul de motorină la circa o treime (30 de litri/ha, faţă de 80); se folosesc jumătate din dozele de îngrăşăminte, printr-o aplicare localizată la semănat şi fracţionată pe vegetaţie, toate aceste determinând un nivel de cost de aproximativ 1.000 euro/ha.
Fermierul are 400 ha cu culturi de toamnă (grâu, mazăre, muştar) şi 200 ha cu prăşitoare de primăvară. Este mulţumit de starea culturilor sale, mai ales că a şi plouat. Bolile şi dăunătorii nu produc pagube pentru că an de an are grijă să facă tratamente fitosanitare cu caracter preventiv.
Seceta pedologică extremă s-a instalat în Câmpia Bărăganului, în ultimii ani precipitaţiile fiind de două ori mai puţine. Din datele centralizate la DAJ Ialomiţa, cele mai multe probleme sunt la rapiță. Practic, 25% din cultura înființată toamna trecută nu răsărise înainte de Paşti! Sunt semnale de la fermieri cu privire la întoarcerea culturilor, ca fiind singura soluție de ieşire din impas!
Irigaţiile ar putea oferi sprijinul necesar pentru culturile afectate de secetă, însă pot asigura apa doar pe aproape 85.000 ha, din cele 300.000 cultivate la nivelul judeţului.
În sudul ţării, lucrurile sunt bune, în sensul că ploile căzute au mai refăcut din rezerva de apă. „După 8 luni de secetă, eram la un pas de a întoarce culturile de toamnă, adică 400 ha de păioase. Noroc de precipitaţii”, ne-a declarat Ion Dobre, agricultor din Teleorman. Fermierul încheiase cu bine campania însămânţărilor la prăşitoare.
„Urmărim culturile de toamnă şi avem în atenţie lucrările de întreţinere: completări la fertilizat, erbicidat şi tratamente, dacă e cazul. Nu avem stocuri la îngrăşăminte, am cumpărat puţin câte puţin, în speranţa că se vor ieftini... Am asigurat un echilibru cât de cât între factorii de nutriţie ai plantelor, întrucât costurile sunt mari şi riscăm să nu le acoperim din valorificarea producţiei”, precizează cultivatorul.
Agricultorii din zona Moldovei sunt disperaţi pentru că nu a plouat şi culturile suferă vizibil. „Sunt dezamăgit, nu a plouat decât 3 litri, înainte de Paşti, doar în profilul de 0-20 cm de sol e puţină umiditate”, ne-a declarat ieşeanul Theodor Topală.
Fermierul terminase de semănat floarea soarelui şi se oprise după ce încorporase porumbul pe jumătate din suprafaţa programată de 200 ha. „Este încă frig, cu temperaturi negative, şi am făcut o pauză pentru o zi, două”.
Theodor Topală este decepţionat de culturile aflate în vegetaţie. „Grâul e prost din lipsa de apă, de-abia a răsărit în februarie, din 150 de hectare semănate cu rapiţă, am mai rămas cu 80, pentru că am întors restul şi am însămânţat floarea soarelui. O campanie grea!”
„Am avut cumpărate îngrăşămintele în noiembrie-decembrie, când începuseră scumpirile, şi nu am administrat decât 150 kg/ha substanţă fizică, la jumătate! Am făcut primul tratament la rapiţă cu un fungicid şi insecticid şi cu nişte îngrăşăminte foliare, imediat va urma şi la grâu. Noi, fermierii, ne facem treaba în câmp, aşa cum ne-am obişnuit. Dacă nu va ploua va fi extrem de greu!”, a avertizat agricultorul ieşean.
Începând cu prima săptămână a lunii mai, vremea se va îndrepta. Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Același lucru se va întâmpla și cu regimul pluviometric, care va fi în general apropiat de cel normal în toate regiunile României.
Vremea va continua să se încălzească și în săptămâna 9-15 mai. În ceea ce privește posibile ploi, ANM estimează că precipitațiile vor avea o tendință deficitară în cea mai mare parte a țării.
Am terminat de semănat în condiţii bune. Solul are însă o rezervă subţirică de umiditate. Ce mă bucură cel mai mult este că am reuşit să dotez ferma cu un tractor Case IH de 180 CP şi o semănătoare pneumatică de precizie Vaderstad. Am investit 200 de mii de euro, dar a meritat.
VIOREL OLARU
Fermier din Cărăpceşti, jud. Galaţi