Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Alegeri riscante: culturi bănoase sau păguboase?

Publicat: 17 februarie 2014 - 17:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

În stabilirea unui plan al culturilor agricole, cel mai adesea fermierii ţin cont de factori precum: preţul şi posibilităţile de valorificare, de rezistenţa soiurilor/hibrizilor la stresul hidric şi, nu în ultimul rând, de rotaţia culturilor

Click pe poza pentru galerie!

De această dată, însă, toamna deosebit de lungă şi iarna călduroasă şi secetoasă le-au dat agricultorilor bătăi de cap la realizarea unui plan al culturilor de primăvară.

 

IALOMIŢA
Plan al culturilor bine stabilit

„În alegerea hibrizilor, prima calitate urmărită este rezistenţa la stres
Marin Nedu, preşedinte APACPT Ialomiţa

Fermierii din judeţul Ialomiţa au decis din timp ce culturi vor înfiinţa şi pe ce suprafeţe. După ce însămânţările de toamnă s-au făcut în condiţii bune, slabe sunt şansele ca aceştia să se răzgândească în ceea ce priveşte culturile programate a fi înfiinţate în primăvară, cu atât mai mult cu cât vor achiziţiona inputurile la nivel de asociaţie. „Avem fiecare un plan al culturilor bine stabilit, urmează să achiziţionăm şi inputurile pentru aceste culturi: seminţe, pesticide şi îngrăşăminte. În zilele următoare vom ţine o licitaţie pentru achiziţionarea acestor inputuri la nivel de asociaţie a producătorilor agricoli din Ialomiţa”, ne-a declarat preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli de Cereale şi Plante Tehnice Ialomiţa, Marin Nedu.

 

Hibrizii timpurii, prima opţiune

Fermierul ialomiţean şi-a propus ca în primăvara lui 2014 să semene porumb pe 350 ha, floarea soarelui pe 300 ha şi mazăre pe o suprafaţă mai restrânsă, de câteva zeci de hectare. „În alegerea hibrizilor porumb, prima calitate urmărită este rezistenţa la stres, adică la temperaturi ridicate şi la lipsa umidităţii, fiindcă la noi se instalează seceta încă de la începutul lunii iulie. Alegem hibrizi cu o timpurietate medie, astfel încât în momentul instalării caniculei şi a secetei, care se manifestă aproape în fiecare an în jurul lunii iulie, planta să aibă deja formate boabele. Atâta timp cât nu există garanţia asigurării apei în perioada iulie-august, nu putem să ne gândim la hibrizi tardivi”, ne-a explicat agricultorul.

 

IAŞI

Rotaţia culturilor este obligatorie

Indiferent cum sunt condiţiile, tot va trebui să facem o rotaţie a culturilor, ne-a spus Aurel Ciobanu, fermier din localitatea Ciorteşti, judeţul Iaşi. Acesta lucrează o suprafaţă totală de 480 ha, împreună cu fiul său. „În toamnă am semănat grâu pe 85 ha şi rapiţă pe 45 ha. Mai am plante de nutreţ pe cca. 10 ha (amestecuri furajere şi lucernă), iar pentru primăvară am programat însămânţări de porumb boabe pe 75 ha şi floarea soarelui pe 95 ha”, ne-a spus fermierul. Acesta ne-a explicat pe scurt cum face rotaţia anuală a culturilor. „După floarea soarelui pun grâu.

Ca să pot semăna, ori fac arătură, ori trec cu discul greu. Iar în locul grâului pun rapiţă. Pentru asta arăm imediat după recoltarea grâului. De la sfârşitul lunii iunie - început de iulie şi până la 10 septembrie este imposibil să nu avem măcar o ploaie pentru a putea înfiinţa cultura de rapiţă”, a precizat Aurel Ciobanu. Agricultorul a adăugat că în anul 2013 a avut noroc de producţii destul de bune, chiar dacă preţurile au fost mici. „La grâu am obţinut o medie de 5.800 kg/ha, la porumb, pe cele 70 ha - 9.000 kg/ha, iar la floarea soarelui, pe cele 85 ha am făcut o producţie medie de 3.350 kg/ha”, ne-a spus fermierul ieşean.


ARAD

Terenul este pregătit încă din toamnă

Planul culturilor a fost făcut încă din toamnă şi în ferma lui Valeriu Ţigu, administratorul societăţii Palmar Vali SRL din localitatea Pecica, judeţul Arad. „În primăvară voi merge pe porumb şi pe floarea soarelui. Am în plan să semăn porumb pe circa 1.000 ha şi floare pe 1.500 ha”, ne-a spus fermierul arădean.

Acesta a precizat că a început pregătirea patului germinativ încă din toamna trecută, efectuând arături, şi că nu se aştepta ca la mijlocul lunii ianuarie umiditatea solului să fie una deficitară. „Din punct de vedere al precipitaţiilor, anul 2014 a început mai slab decât anul trecut, este puţină apă. Dacă în alte ierni făceam şanţuri în care să se retragă apa, de această dată nu a fost cazul. Să sperăm că vor fi ploi în primăvară pentru o pornire bună în vegetaţie a plantelor”, a completat Valeriu Ţigu.

VRANCEA
Agricultorii aşteaptă o primăvară ploioasă


„ Interzicerea neonicotinoidelor va fi o problemă extrem de mare. Am ajuns să facem agricultură ca şi în urmă cu 60 de ani, când se obţinea o producţie medie de 1,5 tone/ha?
Constantin Bazon, preşedinte APACPT Vrancea

Şi fermierii din judeţul Vrancea au pus bazele noului an agricol încă din toamna trecută şi speră ca desprimăvărarea să fie bogată în precipitaţii. „În general, în ultimii ani fermierii au luat în cultură toate suprafeţele arabile din judeţ. Agricultorii au făcut lucrările de arat încă din toamnă, pe alocuri chiar şi o primă lucrare de pregătire a solului.

Acum suntem în perioada în care ne pregătim pentru campania de primăvară, asigurând cantităţile necesare de seminţe, de îngrăşăminte şi de pesticide. Avem speranţa că primăvara va fi bună, în aşa fel încât să permită executarea lucrărilor la timp. Probabil va mai cădea şi un important volum de precipitaţii în cursul lunilor ianuarie, februarie şi martie, care ne va ajuta să înfiinţăm culturile de primăvară în condiţii optime”, ne-a declarat Constantin Bazon, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Vrancea.


INFO
INTERDICŢIE

Tratamentul seminţei

Reprezentantul agricultorilor din Vrancea, Constantin Bazon, susţine că în ceea ce priveşte campania de primăvară, principalul aspect care îi îngrijorează pe fermieri este interzicerea pesticidelor din familia neonicotinoidelor în tratamentul seminţei. „Şi în realizarea planului de culturi suntem complet dezorientaţi şi debusolaţi. Atâta timp cât aceste pesticide din familia neonicotinoidelor sunt interzise în România şi nu vom putea trata seminţele de floarea soarelui şi de porumb, va fi o problemă extrem de mare.

În condiţiile noastre, floarea soarelui nici nu se poate cultiva, pentru că intensitatea şi frecvenţa atacurilor de boli şi dăunători specifici ar putea face ca această cultură să fie compromisă. Noi nu avem condiţiile celorlalte ţări din UE şi suspendarea pe 2 ani a acestor insecticide ne va crea probleme extrem de mari, care se vor reflecta în nivelul producţiilor de ulei de floarea soarelui, dar şi în producţiile de porumb. Am ajuns să facem agricultură ca în urmă cu 60 de ani când se obţinea o producţie medie de 1,5 tone/ha?

La ce cheltuieli sunt acum cu înfiinţarea culturilor şi la ce preţuri sunt, nu ne putem permite să facem o astfel de agricultură. Situaţia aceasta ar putea duce la falimentarea fermierilor. Dacă nu se ţine seama de această problemă, nu o să avem ce să punem în sac în toamna anului 2014”, ne-a spus Constantin Bazon.

Vizualizat: 533 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?