Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Agro Arena Euralis

Publicat: 06 august 2014 - 11:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

• împreună cu Makhteshim Agan, la SCDA Caracal 

Click pe poza pentru galerie!

Pe câmpul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal (SCDA Caracal), în județul Olt, la mijlocul lunii iulie, aproximativ 150 de fermieri au asistat la prezentarea hibrizilor de sorg, porumb și floarea soarelui produși de Euralis, însoțiți în cultură de tehnologia de protecția plantelor de la Makhteshim Agan. 

 

Directorul SCDA Caracal, Cătălin Roșculete, a mulțumit colectivului care s-a ocupat de întreținerea “arenei”, subliniind meritul cercetătorilor Eugen Petrescu, Eustachiu Constantinescu, Florica și Nicolae Vilău, care, alături de Cristian Moraru și Sorin Moraru, reprezentanții Euralis pe zona de sud, și împreună cu echipa Makhteshim responsabilă de protecția culturilor, au reușit să mențină plantele în stare excelentă. Desigur, au recunoscut că și Dumnezeu a făcut minuni; de mulți ani nu s-a mai întâmplat ca la Caracal să fie 4-5 ploi în luna iulie.

SCDA Caracal are câmpuri de cercetare întinse pe 262 ha, dar și culturi comerciale pe alte 2.483 ha distribuite în patru ferme, unde Stațiunea produce sămânță. Dotarea tehnică a fost modernizată, vechile U 650 fiind înlocuite cu utilaje de generație mai nouă. Specialiștii stațiunii aduc în fața fermierilor olteni, prin acest gen de parteneriate, cum este și deja tradiționala Agro Arena Euralis, produse și tehnologii agricole inovative.

 

Primul la apel a fost sorgul, “cămila vegetală” a culturilor

Sorgul începe să câștige din ce în ce mai mult teren în agricultura autohtonă, întrucât este o cultură rezistentă la secetă și cu o din ce în ce mai largă utilizare în furajarea animalelor, după cum a declarat Florin Constantin, Executive Manager SE Europe Business Unit Euralis Semences. S-au prezentat în cultură opt soiuri de sorg. Sorin Moraru, reprezentantul de vânzări pentru Oltenia al Euralis, a fost cel care ne-a înlesnit cunoașterea performanțelor geneticii Euralis la sorg și tehnologia de cultură aplicată. Planta premergătoare a fost porumbul. S-a arat în toamnă și s-a discuit în primăvară, iar la data de 10 mai s-a efectuat semănatul. Sorin Moraru a ținut să precizeze că la sorg este important ca temperatura solului la semănat să fie peste 10 grade C, altfel sămânța nu germinează. 

Albanus este un hibrid timpuriu, cu boabe albe. Specialistul Euralis ne asigură că oferă producții de peste 9 tone/ha. Arfrio este un hibrid timpuriu cu un potențial de producție la fel de bun ca și primul hibrid prezentat, dar cu un bob de culoare roșcată. ES Alize, „vârful de lance” al portofoliului de sorg deținut de Euralis, după cum spune Sorin Moraru, este un hibrid semitimpuriu, cu o talie medie, undeva la 1,5 - 1,6 m. Este rezistent la frângere iar ca potențial de producție poate depăși 11 tone/ha. Arakan este hibridul cel mai bine vândut în zona Olteniei, ne asigură Sorin Moraru. ES Arkanciel este un hibrid semitimpuriu cu un potențial de producție de peste 10 t/ha, rezistent la frângere și cu o uscare rapidă a bobului la recoltare. Hibridul semitimpuriu Arack este foarte tolerant la secetă și aduce producții care pot depăși chiar și 12 t/ha. Un alt semitimpuriu, viguros, cu un “stay green” excelent și cu un panicul compact, este ES Aquilon, care asigură producții de peste 12 t/ha, cu plante de talie mică, ușor de recoltat, are un panicul semideschis și pierde relativ rapid umiditatea din bob. Foehn este un hibrid nou, ca și Albanus, cu un potențial productiv de peste 12 t/ha. Are plante scurte, un panicul semideschis și pierde relativ rapid apa din bob iar ca grupă de maturitate este semitimpuriu. 

 

“Din porumb, abia te puteai zări călare”.... 

...vorba lui nea Mărin, că tot suntem aproape de Băilești. „Călare” pe situație a fost reprezentantul pe Oltenia și sud-vestul Munteniei al Makhteshim Agan, Radu Ivașcu, cu o vechime de patru ani în companie. Acesta ne-a prezentat tehnologia de protecție a culturii de porumb. În preemergență s-a utilizat erbicidul Pendigan 330 EC (330 mg/l pendimetalin), în doză de 2 l/ha, împreună cu erbicidul Trek P 334 SE (270 g/l terbutilazin plus 60 g/l pendimetalin) aplicat tot în doză de 2 l/ha. Aceste două substanțe s-au folosit împreună cu adjuvantul Grounded (0,2 l/ha). În postemergență, pentru combaterea buruienilor monocotile, s-a aplicat Nicogan (nicosulfuron - 40 g/l) în doză de doar 1,2 l/ha, nefiind un atac însemnat de costrei. Pentru combaterea dicotilelor s-a folosit Tomigan împreună cu Bromotril 40 EC, aplicate fiecare în doză de 0,6 l/ha. Ca adjuvant s-a folosit Roller - 100 ml/ha. 

Combaterea dăunătorilor s-a realizat cu produsul Pyrinex 25 CS (1,5 l/ha), aplicat atunci când planta avea 4-6 frunze.

Adjuvanții asigură o dispersie mai bună a substanțelor pe suprafața plantei și împiedică efectul de drift. Eficacitatea este aceeași și la doze mai mici. Grounded se aplică împreună cu erbicidele de sol, Roller - pentru erbicidele cu aplicare în vegetație, iar Velocity se folosește la tratamentele cu fungicide.

Emil Budică, reprezentant tehnic și de vânzări pe zona de sud al Euralis, a vorbit de cele două concepte Euralis privind hibrizii de porumb, și anume: Roots Power și Tropical Dent. Roots Power se caracterizează prin aparatul radicular puternic al plantei, iar Tropical Dent - marcă înregistrată Euralis - completează cele patru mari grupe de hibrizi din oferta Euralis: trei varietăți de porumb dentat american și un hibrid sticlos european. Un reprezentant al acestui concept Tropical Dent, foarte rezistent la secetă, dar și cu un randament de producție foarte bun, este ES Cortes - un hibrid de grupă FAO 420, cu o stabilitate bună a producțiilor și o pierdere rapidă a apei din bob. ES Sensor este reprezentantul celuilalt concept Euralis, Roots Power, având capacitatea de a înrădăcina mai bine decât toți concurenții lui din grupa FAO 400 și de a absorbi apa din sol, ceea ce îi asigură un avantaj în lupta cu stresul hidric. Potrivit firmei producătoare, este și cel mai bine vândut hibrid din portofoliul Euralis. Aflat în grupa FAO 350 - cea mai cultivată în țară - hibridul ES Mosquito are o pornire viguroasă în vegetație și un potențial mare de producție. Produsul este nou. Din aceeași grupă FAO face parte și ES Flato, care alături de Sensor, se numără printre cele mai cunoscute și cele mai vândute produse Euralis. ES Gallery este un hibrid care înglobează atât conceptual Roots Power, cât și Tropical Dent. Fiind din grupa FAO 300, Gallery este cel mai rezistent la secetă. Totodată are și un potențial de producție foarte bun (30 boabe pe rând/17 rânduri). Hibridul a fost înregistrat în Franța după doar un an de testare. „Este versiunea cea mai bună pentru cine cultivă hibrizi timpurii”, spune Emil Budică. ES Cockpit și ES Concord sunt cei mai timpurii hibrizi Euralis, cu FAO 220 și 270, care se pretează cel mai bine la cultura dublă, după orz. Specialistul Euralis recomandă fermierilor din sud să însămânțeze atât Cortes 420, cât și Gallery 300 într-un singur ciclu de producție, în proporții egale, pentru a avea cât mai puține riscuri economice.

 

Floarea-soarelui a crescut ca în povești

Poate și pentru că, așa cum spunea Bogdan Vasii, Director Zona Dobrogea al Makhteshim, tratamentele au fost aplicate la timp. Vizitatorii au putut vedea hibrizi linoleici, high oleici și convenționali, precum și hibrizi cu sistem de producție Clearfield, toți rezistenți la atacul de lupoaie. Au fost prezentați: ES Novamis CL, ES Primis, ES Balistic CL, ES Terramis CL, ES Tecktonic CL, ES Aramis CL, ES Florimis CL, ES Euromis CL. 

Pentru combaterea buruienilor, în preemergență s-a folosit Pendigan, în doză de 5 l/ha. În postemergență s-a utilizat Agil - 1 l/ha, împotriva buruienilor monocotile. Ca fungicid s-a aplicat Mirage 45 EC împreună cu adjuvantul Velocity, iar această schemă de tratament a presupus un cost suplimentar de 5-20 lei/ha, în funcție de doza folosită. Erbicidul pelicular Modown 4 F s-a aplicat în doză de 1 l/ha în stadiul de 2-4 frunze. Insecticidul ales pentru combaterea dăunătorilor a fost Mavrik 2 F, eficient și împotriva acarianului Varroa, care atacă albinele. De altfel, Mavrik este prietenos cu polenizatorii, susține Bogdan Vasii - reprezentantul Adama. Cu efect fungicid s-au aplicat produsele Mirage 45 EC (înainte de formarea calatidiului) și Zamir 40 EW.

Hibrizii Tecktonic (semitardiv) și ES Balistic CL (semitimpuriu) sunt high-oleici, cu 88-90% conținut de acid oleic (asemănător cu uleiul de măsline). În grupa hibrizilor de floare linoleici se remarcă ES Novamis CL prin autofertilizarea optimă (98-99%), dar și ES Terramis CL - un hibrid nou, semitardiv, cu o talie medie de 1,7 m și un calatidiu semipendular, foarte rezistent la bolile foliare cu o autopolenizare foarte bună, uniform și stabil indiferent de vreme. Aramis, ES Florimis și ES Primis au rămas printre cei mai căutați de fermieri.

Toți cei prezenți au fost plăcut impresionați de calitatea „arenei”. „E cel mai frumos câmp pe care l-am văzut până acum”, a remarcat Dragoș Dima, reprezentantul Donau Soia în România. Aceeași calitate a câmpului a remarcat-o și Liviu Negrilă - fermier din Olt care cultivă circa 50 ha. Acesta a fost încântat de toți hibrizii de porumb și este hotărât să îi încerce anul viitor și în ferma lui. Un alt fermier din zonă, Ionel Floarea, care lucrează circa 100 ha împreună cu fiul său, a remarcat doi hibrizi de floarea-soarelui și hibrizii de porumb Tropical Dent. Despre sorg, a spus că era convins mai demult să îl cultive și chiar a mai încercat, dar a avut probleme cu vânzarea. Acum era mulțumit că are promisiunea preluării producției, în eventualitatea în care va reîncepe să cultive sorg.

La eveniment a participat și Cerasela Achim, national sales manager pentru România și country representative pentru Republica Moldova al Euralis. 

A fost o zi cu soare și poate că strălucirea specială a florii-soarelui se datorează și astrului care ne dă căldura și lumina necesare vieții. În mare, oltenii văzură tot ce au mai bun în oferta de produse pentrru culturile de primăvară în acest moment Euralis și Makhteshim Agan.



MAKHTESHIM DEVINE ADAMA

Constantin Soare, directorul comercial al Adama, nume sub care activează acum compania Makhteshim, a spus că AgroArena ”este ultimul eveniment Makhteshim (…) și dacă aici se încheie istoria pentru Makhteshim, tot aici începe istoria Adama Agricultural Solutions”. Noul manager Adama, Dimitris Drisis, a spus că odată cu schimbarea numelui, se schimbă și strategia. În plus, noua entitate va fi listată la Bursa din New York. 

Vizualizat: 844 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?