Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

2 substanţe active noi pentru combaterea dăunătorilor

Publicat: 13 februarie 2022 - 20:14
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

În Europa se vorbeşte tot mai des în ultimii ani despre eliminarea substanţelor chimice folosite în protecţia plantelor (medicamente pentru plante). Ce se întâmplă pe alte continente?

În alte colţuri ale lumii se desfăşoară cercetări intense pentru găsirea de noi substanţe active, care să realizeze o combatere cât mai ţintită asupra dăunătorului, să aibă un impact cât mai mic asupra entomofaunei utile şi a mediului înconjurător şi să le înlocuiască pe cele care deja nu au mai primit aprobare.

 

5857 de patente pentru PPP


Printre substanţele active noi ar putea fi alternative şi la neonicotinoide, folosite la tratamentul seminţelor, „scoase în afara legii” în UE. Cu ocazia participării la Congresul Internaţional de Protecţia Plantelor (IPPC) care s-a ţinut în Hyderabad, India în noiembrie 2019, am aflat multe informaţii interesante despre stadiul actual al cercetărilor privind găsirea de noi molecule folosite pentru protecţia plantelor. Astfel, în perioada 2008-2016, numărul total de patente depuse (substanţe active noi care intră în componenţa pesticidelor) a fost de 5857, din care, numai în China au fost 2358 patente, în Japonia 706 patente, în SUA 516 patente, în Coreea de Sud 230 patente, în timp ce în Rusia, numărul patentelor a fost de 56.

RăţiÅŸoara porumbului 01_b Răţişoara porumbului (Tanymecus dilaticollis)

 

UE e codaşă la produsele noi


Este de remarcat faptul că cele mai multe patente din perioada analizată au fost în trei ţări din Asia şi anume China, Japonia şi Coreea. În acelaşi timp, în Europa, numărul de patente este în scădere, iar acest trend se va păstra şi în următorul deceniu, ca urmare a reglementărilor din ce în ce mai severe, la nivelul UE, pentru omologarea noilor substanţe active.

 

Diamidele luptă cu dăunătorii


Pe termen mediu şi lung, trendul în domeniul insecticidelor este dezvoltarea substanţelor active din clasa diamidelor. Aceasta este o clasă nouă de insecticide cu acţiune asupra sistemului muscular al insectelor, afectând receptorii ryanodinici, perturbând fluxul de calciu dintre aceştia şi, drept rezultat, insectele nu se mai pot hrăni şi mor în cîteva zile.

Insecticidele diamide prezintă eficacitate ridicată, la doze scăzute, în combaterea unei game variate de dăunători ai culturilor agricole şi horticole (în special lepidopterele), având toxicitate foarte redusă faţă de mamifere şi organismele acvatice, precum şi toxicitate redusă pentru albine, polenizatori sau entomofauna utilă (paraziţii sau prădătorii dăunătorilor). Insecticidele diamide pot fi folosite cu succes în strategia de combatere integrată a dăunătorilor culturilor agricole şi horticole. Exemplificăm cu două substanţe active din clasa diamidelor.

Viermele sârmă (Agriotes spp.)_b Viermele sârmă (Agriotes spp.)

 

1. TETRANILIPROL VS. LEPIDEOPTERA

 

Substanţa activă tetraniliprol are o eficacitate foarte ridicată în combaterea defoliatorilor şi a minatorilor dar, în acelaşi timp, are şi efect asupra unor specii de insecte cu aparat bucal adaptat pentru înţepat şi supt (când sunt folosite în combinaţie cu alte insecticide). Majoritatea dăunătorilor ţintă aparţin ordinelor Lepideoptera, Coleoptera şi Diptera. Insecticidul se poate aplica atât ca tratament foliar, cât şi ca tratament la sol (sub formă de granule). Este un insecticid sistemic, care se translocă rapid în plante după aplicare.

Ca şi insecticidele pe bază de chlorantraniliprole, cele pe bază de tetraniliprol sunt aplicate în doze reduse (50-200 g p.c./ha), având o eficacitate foarte ridicată în combaterea dăunătorilor din culturile de orez, porumb, trestie de zahăr, tomate, vinete, roşii, ardei, cartofi, pomi fructiferi, viţă de vie, plante ornamentale. De asemenea, în urma testelor efectuate, atât în condiţii de laborator cât şi în condiţii de câmp, tetraniliprolul a prezentat selectivitate ridicată pentru polenizatori, dar şi pentru entomofauna utilă.

Omida fructificaÅ£iilor, adult (Helicoverpa armigera)_bOmida fructificaţiilor, adult (Helicoverpa armigera

 

2. NOUA GENERAŢIE: CYCLANILIPROLE

 

O altă substanţă activă din clasa diamidelor este cyclaniliprole (cyclapryn). Insecticidul de nouă generaţie a fost omologat în Coreea de Sud, în anul 2017, fiind în procedură de omologare în Japonia, Australia, Canada şi SUA.

În urma experienţelor efectuate, atât în condiţii de câmp cât şi în laborator, s-a constatat faptul că substanţa activă cyclaniliprole are o eficacitate foarte ridicată în combaterea unor dăunători problemă din culturile agricole şi horticole (cultivate atât în câmp cât şi spaţii protejate), cum ar fi: omida fructificaţiilor (Helicoverpa armigera), molia verzei (Plutella xylostella), gândacul de Colorado (Leptinotarsa decemlineata), tripsul californian (Frankliniella occidentalis), tripsul tutunului (Thrips tabaci), musculiţa albă a tutunului (Bremisia tabaci), musculiţa albă de seră (Trialeurodes vaporariorum) sau musculiţa de oţet (Drosophila melanogaster).

 

ALTERNATIVĂ PENTRU COMBATERE


Comparativ cu insecticidele din clasa piretroizilor de sinteză sau a neonicotinoidelor, cele pe bază de cyclaniliprole au acţiune mult mai rapidă şi o activitate reziduală mult mai ridicată. Prin urmare,cyclaniliprolul, ar putea fi o posibilă alternativă atât pentru combaterea adulţilor răţişoarei porumbului (Tanymecus dilaticollis) cât şi pentru combaterea sfredelitorului porumbului (Ostrinia nubilalis) sau a omizii fructificaţiilor (Helicoverpa armigera).

ATENŢIE!

Insecticidele pe bază de tetraniliprol nu se pot aplica când culturile se află în faza de înflorit, atunci când activitatea albinelor şi a polenizatorilor este maximă. Tetraniliprolul este recomandat în programele de combatere integrată ale dăunătorilor, mai ales în cazurile în care s-au semnalat fenomene de rezistenţă la insecticidele organofosforice, piretroizi de sinteză sau neonicotinoide. / ROBOTUL FERMY, Specialist Agri 4.0

Sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis) este unul dintre cei mai periculoşi dăunători ai porumbului. Cum putem proteja culturile?

 

Putem prognoza eventualele invazii de insecte? Click AICI şi află cum poţi să previi atacul de Tanymecus în acest an!

 

Asia vine tare din urmă cu noi substanţe active pentru combaterea dăunătorilor. Întrebarea este câte din aceste noi descoperiri ale ştiinţei vor fi disponibile şi în ţările Uniunii Europene?

 

 

un articol de

EMIL GEORGESCU

INCDA Fundulea

Vizualizat: 921 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Plugul rotativ FALC - o soluţie eficientă pentru orice teren

Plugul rotativ FALC - o soluţie eficientă pentru orice teren

Plugul rotativ FALC - o soluţie eficientă pentru orice teren! Interviu cu Marius Mitra, reprezentat FALC în România, realizat la Agriplanta 2022

NATUREVO: „Luăm cultura de la zero și să o ducem până la momentul recoltării” Climate FieldView de la Bayer - hărți de producție cu precizie maximă în timp real AGRARIA 2022, 5-8 mai 2022, Jucu, Jud. Cluj!
Preţul îngrăşămintelor

Preţul îngrăşămintelor a crescut, ce veţi face?