Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

10 diferenţe majore între reuşită şi eşec

Publicat: 29 aprilie 2020 - 09:10
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Aceeaşi fermă, parcele vecine, diferenţe “de la cer la pământ”. Cum au fost posibile astfel de situaţii în câmp şi cum le puteţi preveni?

Domeniul cultivării plantelor este reglementat, iar momentul și modul de aplicare a verigilor tehnologice sunt drastic restricţionate. Cum și de ce s-au stabilit unele reglementări, dacă au fost sau nu adaptate specificului climatic al țării noastre, nu este scopul nostru în a comenta. Însă este evident că unele dintre acestea încurcă activitatea din fermă și au consecințe economice negative.
Măsurile tehnologice specifice agriculturii ecologice sunt bune, dar dificil de aplicat pe suprafețe mari și invariabil duc la un cost de producție mai mare. Deci încă nu sunt prea potrivite pentru dezideratul de a furniza hrană ieftină, accesibilă pentru toți oamenii.

Foto 1 - ÃŽnainte de fertilizat_b

Cât de important este momentul fertilizării!

Alternativa folosirii îngrășămintelor chimice este o verigă tehnologică absolut necesară pentru sporirea producției în agricultura clasică și în reducerea costului de producție. Însă, pentru eficiență la aceeași doză, momentul de aplicare este foarte important.

Foto 2 - Două zone: nefertilizat și fertilizat_b

În foto 1 și foto 2 este aceeași parcelă, cu același soi de grâu, semănat în aceeași zi, după aceeași plantă premergătoare. În foto 2 sunt două zone: una mică (dreapta) care a fost fertilizată și una majoritară (stânga) care încă nu a fost fertilizată din cauza accesului dificil în câmp. Fără alte comentarii!

Foto 3 - ÃŽnainte de fertilizat_b

Foto 3 și foto 4 (situaţii din aceeaşi parcelă) ilustrează tot importanța momentului de aplicare a îngrășămintelor chimice. În foto 3 sunt două zone ale aceleași parcele; se poate observa starea uniformă a culturii de grâu.

Foto 4 - Două zone: nefertilizat și fertilizat_b

În foto 4 sunt aceleași două zone, prima fertilizată și a doua încă nefertilizată. Diferențele sunt ușor vizibile.

Cât mai recuperează planta după carenţa de nutriţie?

Este adevărat că, în urma fertilizării minerale sau foliare, plantele pot depăși momentul de carență, însă în cazuri de deficit accentuat nu vor recupera decalajul față de plantele care nu au fost afectate.

Foto 5 - Grâu, aceeași parcelă, zone diferite, fără și cu carență de azot la intrarea în iarnă_b

În foto 5 este ilustrat cazul unei culturi de grâu din aceeași parcelă în care pe o parte din suprafață a apărut carența de azot încă din luna decembrie. În urma fertilizării cu azot, plantele care au fost afectate nu mai au simptome de carență, însă rămânerea în urmă este evidentă și nu va fi recuperată.

Foto 6 - Rapiță, parcele vecine, cu și fără carență de fosfor la intrarea în iarnă_b

În foto 6 sunt două parcele vecine cu rapiță. În una (foto stânga), pe fondul secetei, a apărut încă din toamnă carența de fosfor. Acum plantele au depășit faza de carență, însă sunt mult rămase în urmă ca stare de vegetație.
Costul produselor fitosanitare pentru controlul buruienilor, bolilor și dăunătorilor este același și pentru o cultură bună, și pentru o cultură slabă. Numai că aceste verigi tehnologice scad prețul de cost la o cultură bună și îl pot crește la o cultură slabă.

Foto 7 - Neuniformități în cultura de grâu consecințe_b

Cum rezolvăm neuniformităţile?

În frecvente situații în unele parcele apar neuniformități - foto 7. Numai că sunt situații în care trebuie căutată sursa neuniformităților (foto 7, stânga) pentru a evalua potențialul de extindere și a identifica măsurile potrivite de limitare. După cum sunt situații (foto 7, dreapta) în care sursa neuniformităților este evidentă, dar mai greu de acceptat. Cel mai complicat este când cele două situații se suprapun!

Foto 8 - Parcele apropiate, tehnologie asemănătoare, dar diferite_b

Chiar în aceeași ferme, cu tot efortul tehnologic făcut, rezultatele sunt diferite. Un exemplu este în foto 8. În ambele situații grâul a fost semănat după grâu, lucrările aplicate solului au fost aceleași (cel puțin în intenție), datele semănatului și fertilizatului au fost aceleași, solul este același cu particularitatea că în situația din stânga reține ceva mai multă apă. Iar diferențele sunt vizibile și, în această fază, nu pot fi puse integral pe seama soiului (Apache în stânga, Solehio în dreapta).



Pot exista diferențe și mai mari

Foto 9 - Ferme diferite, parcele vecine, grâu după floarea-soarelui_b

În foto 9: două parcele vecine, ferme diferite. În ambele situații planta premergătoare este floarea-soarelui. Toamna a fost secetoasă și răsăritul a fost în aceeași perioadă, indiferent de momentul semănatului. Care dintre cei doi fermieri va spune la vară că prețul grâului este prea mic?
Este adevărat că sunt și situații dificile de aplicare a tehnologiei agricole. Dar sunt și situații foarte dificil de înțeles, iar două dintre acestea sunt ilustrate în foto 10.

Foto 10 - Grâu: două forme de poluare tehnologică_b

În astfel de situații consumul de motorină, fertilizarea, erbicidarea etc. nu sunt decât forme de poluare și de irosire de resurse. Sau surse șmechere de profit din valoarea subvenției pe unitatea de suprafață. Deci de furt din taxele și impozitele plătite de cei de bună credință.
Vă dorim vreme și vremuri bune.

 

un articol de MIRELA ŞI OCTAVIAN GULER

Articol publicat în revista Ferma nr. 6/255 (ediţia 1-14 aprilie 2020)

Vizualizat: 735 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!