Kwizda
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

10.000 de euro HECTARUL de TEREN AGRICOL!

Publicat: 13 februarie 2018 - 10:22
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

În vreme ce în alte ţări europene terenurile agricole sunt deţinute şi exploatate de către agricultorii ţărilor respective, la noi, 40 la sută din suprafaţă aparţine deja, cu acte în regulă, străinilor.

Pe de altă parte, cererea mare de teren a condus la creşterea accelerată a preţurilor. În ultima perioadă, valoarea terenurilor pur şi simplu a explodat, ajungând la sume incredibile, greu accesibile fermierilor români.

O radiografie a situaţiei tranzacţiilor terenurilor agricole din câteva judeţe ale României puteţi citi în rândurile următoare.

ARAD: 300 de OFERTE de vânzare PE ZI!

Nici n-am intrat bine în 2018, că tranzacţiile cu terenuri agricole, cel puţin în vestul ţării, stau să explodeze. De la Ioan Martin, directorul executiv al Direcţiei Agricole Arad, aflăm că în ziua discuţiei noastre cu dânsul, la sediul instituţiei pe care o conduce au sosit 180 de oferte de vânzare. “Conform datelor noastre, în 2017 Direcţia Agricolă Arad a procesat 16.000 de oferte de vânzare cu terenuri agricole, cifră care ne clasează pe locul doi pe ţară din acest punct de vedere, după judeţul Timiş, care are însă o suprafaţă agricolă de 700.000 de hectare, adică dublu comparativ cu Aradul. Iar anul acesta, după cum a început, vorbim de un număr şi mai mare de vânzări de terenuri agricole. Astfel că în două-trei zile am primit pe diverse căi, poştă, fizic etc., aproximativ 600-700 de cereri. Numai în data de astăzi, când discutăm noi aceste lucruri, am înregistrat 180 de oferte de vânzare”, declară Ioan Martin.

Posibil să fie vorba şi de o avalanşă de solicitări, din cauza zilelor libere din perioada sărbătorilor, însă trendul este unul clar: tranzacţiile cu terenuri agricole sunt în mare vogă. “Să spunem şi că este posibil ca nu chiar toate ofertele de vânzare să se concretizeze la notar ca tranzacţii finale, din diverse motive, cel puţin într-o primă fază. Însă media anuală pe 2017 a fost de circa 300 de oferte pe zi, ceea ce totuşi reprezintă ceva semnificativ”, ţine să precizeze Ioan Martin.

harta-pretul-terenurilor_b

10.000 de EURO HECTARUL

Referitor la criteriile după care sunt cumpărate terenurile agricole, printre cele mai importante se numără calitatea solului şi amplasamentul. “Contează evident calitatea solului, dar şi amplasamentul. Terenurile situate la şosea ori cele cu acces la drumuri principale sunt mai scumpe, putând ajunge la preţuri de 10.000 de euro hectarul. Cumpărătorii doresc probabil să investească mai departe în aceste locaţii, unde pot construi hangare de utilaje ori alte tipuri de construţii necesare fermei”, explică directorul executiv al DADR Arad.

Cine sunt cumpărătorii avizi după terenuri agricole în judeţul Arad? “Cei care doresc să cumpere terenuri agricole sunt în principal români, dar avem şi italieni, nemţi, olandezi, spanioli”, susţine Ioan Martin.

În privinţa preţurilor terenurilor agricole, acestea variază între 1.000 şi 10.000 de euro hectarul. Cele mai ieftine sunt terenurile din zonele de deal, care se tranzacţionează cu preţuri cuprinse între 1.000 şi 2.000, chiar 3.000 de euro hectarul. Iar cele mai scumpe sunt terenurile de la şes, care costă între 6.000 şi 10.000 de euro hectarul. Preţurile depind în primul rând de calitatea solului şi de amplasament”, arată Ioan Martin.

Un articol semnat de COSMIN TRIF

Mai multe detalii despre acest subiect citiţi în revista Ferma nr. 2/207 (ediţia 1-14 februarie 2018)

Vizualizat: 1640 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

AGRICOST A REDUS CU 20% CONSUMUL DE PESTICIDE ÎN IMB

AGRICOST A REDUS CU 20% CONSUMUL DE PESTICIDE ÎN IMB

Un milion de euro a costat investiţia realizată de Agricost în Insula Mare a Brăilei prin care a fost redus cu 20% consumul de pesticide.

Interviu cu LUCIAN BUZDUGAN, preşedinte Consiliul de Administraţie Agricost

 

Reporter Agroinfo: Violeta Mâţ

Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Great Plains la Agritechnica 2017 Noutăţi Lemken la Agritechnica 2017
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?