Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Prognoza agrometeorologică - perspective agrometeo pentru luna martie

Publicat: 20 februarie 2020 - 21:21
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Caracteristici termice şi hidrice: În luna martie va predomina un regim termic al aerului uşor mai ridicat decât în mod obişnuit, pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării.

Se prognozează cantităţi de precipitaţii per ansamblu deficitare, în cea mai mare parte a ţării.
Precizăm că aceste informaţii nu exclud posibilitatea apariţiei unor situaţii cu valori extreme de temperatură sau cantităţi mai mari de precipitaţii pe intervale scurte de timp, ce pot conferi un caracter sever intervalului respectiv.

primavara_b

Starea solului - rezerva de umiditate

La sfârşitul lunii martie, în cultura grâului de toamnă, conţinutul de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm va prezenta valori scăzute (secetă pedologică moderată) şi, local, deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică şi extremă), pe majoritatea suprafeţelor agricole. În nordul, vestul, centrul şi, local, în sudul ţării, aprovizionarea cu apă a solului se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime.

Caracteristici fenologice

Ca urmare, procesele fiziologice ale culturilor de câmp şi pomi-viticole vor fi în general normale pe suprafeţele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului, iar în depresiunile din centrul şi nordul ţării, precum şi pe terenurile unde se vor înregistra deficite de apă în sol, ritmurile vegetative ale plantelor se vor desfăşura lent. În general, starea de vegetaţie a speciilor de toamnă se va prezenta medie şi bună, respectiv medie şi slabă la cele întârziate fenologic, precum şi pe terenurile afectate de seceta pedologică, în special din sud-estul, sudul şi estul ţării.
În funcţie de data semănatului şi de condiţiile pedoclimatice, orzul şi grâul de toamnă vor parcurge creşterea frunzelor şi înfrăţirea în cea mai mare parte a zonelor de cultură, izolat fiind posibilă declanşarea alungirii paiului, îndeosebi pe suprafeţele agricole din jumătatea de sud a ţării.
În sudul, sud-estul şi estul ţării, rapiţa se va afla în fazele de înfrunzire şi de alungire a tulpinii, iar local, se va înregistra apariţia inflorescenţelor la culturile semănate în epoca optimă din zonele de câmpie.
La pomii fructiferi se vor înregistra înmugurirea şi dezmugurirea în majoritatea plantaţiilor, mai avansate fiind speciile extratimpurii şi timpurii de sâmburoase (cais, corcoduş, piersic). În aproape toate podgoriile, la viţa-de-vie predominantă va fi faza de „plâns”.
Lucrările agricole în câmp vor fi întrerupte temporar în zilele cu precipitaţii.

Ghiocei_b

Recomandări de specialitate:

• Pregătirea patului germinativ şi efectuarea însămânţărilor de primăvară din prima urgenţă, îndeosebi pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului;
• Verificarea vigurozitaţii plantelor la culturile de toamnă (orz, grâu şi rapiţă), precum şi a evoluţiei mugurilor de rod la pomii fructiferi şi la viţa-de-vie;
• Aplicarea de îngrăşăminte minerale pe bază de azot şi potasiu la speciile de câmp semănate în perioada optimă;
• Continuarea lucrărilor de întreţinere în plantaţiile pomicole şi viticole (tăieri, fertilizări, tratamente fitosanitare).


ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ DE METEOROLOGIE
Director general:
Dr. Elena MATEESCU
Şef Laborator Agrometeorologie:
Daniel ALEXANDRU
Colectiv de elaborare: Dumitru ANGHEL, Oana-Alexandra OPREA, Rodica TUDOR, Laura BADEA, Alexandru VOEVOZEANU
Tel.: 021 3163116
E-mail: relatii@meteoromania.ro
Web: www.meteoromania.ro


Articol publicat în revista Ferma nr. 3/252 (ediţia 15-29 februarie 2020)

Vizualizat: 91 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Ridichea furajera - cea mai buna cultura pentru inverzire Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?