Caracteristici termice şi hidrice: pe parcursul lunii iulie va predomina o vreme mai caldă decât în mod normal, cele mai ridicate valori înregistrându-se în regiunile sudice, sud-estice şi vestice ale ţării.
Cantităţile de precipitaţii prognozate vor fi în general sub mediile climatologice în aproape toată ţara, iar în zonele de sud şi de sud-est deficitul de apă va fi cel mai pronunţat.
Precizăm că aceste informaţii nu exclud posibilitatea apariţiei unor situaţii cu valori extreme de temperatură sau cantităţi mai mari de precipitaţii pe intervale scurte de timp, ce pot conferi un caracter sever intervalului respectiv.
Starea solului
Conţinutul de apă pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura neirigată de porumb, va înregistra valori scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică şi extremă în majoritatea regiunilor agricole, cu excepţia unor areale agricole din centrul, nordul şi vestul ţării, unde rezerva de umiditate se va încadra în limite satisfăcătoare.
Caracteristici fenologice
Pe fondul regimului termic din aer şi din sol mai ridicat decât în mod normal, atât procesele de coacere şi de maturare la culturile de toamnă, cât şi ritmurile de creştere şi dezvoltare la speciile prăşitoare vor fi intensificate pe majoritatea suprafeţelor agricole, în special pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului. De asemenea, în zilele cele mai calde, ca urmare a temperaturilor maxime ridicate din aer, situate peste pragurile biologice critice de rezistenţă a plantelor (30...32oC), la culturile prăşitoare se va manifesta fenomenul de ofilire temporară, răsucirea frunzelor în orele de amiază, precum şi forţări stadiale, îndeosebi pe arealele agricole afectate de fenomenul de secetă pedologică.
Grâul de toamnă îşi va definitiva maturitatea în ceară, continuându-se totodată maturitatea deplină şi recoltarea. La culturile semănate în epoca optimă va fi posibilă finalizarea lucrărilor de recoltare, îndeosebi în jumătatea de sud a ţării.
În funcţie de data semănatului, la floarea-soarelui se vor semnala înflorirea şi maturitatea în ceară pe majoritatea suprafeţelor cultivate, cu o stare de vegetaţie în general bună şi medie. Izolat, în jumătatea de sud a ţării, va fi posibilă declanşarea maturităţii depline.
Cultura de porumb va înregistra fazele de înflorire şi de mătăsire, iar la hibrizii extratimpurii şi timpurii se va semnala maturitatea în lapte şi ceară. În culturile întârziate fenologic va predomina faza de apariţie a paniculului. Uniformitatea şi vigurozitatea plantelor va fi, per ansamblu, bună şi medie, respectiv medie şi slabă în culturile tardive şi pe suprafeţele cu deficite accentuate de apă în sol.
În principalele bazine specializate, la sfecla de zahăr vor predomina alungirea şi îngroşarea axei hipocotile, la nivelul întregii ţări.
Cartoful, în funcţie de data plantatului, se va afla la formarea şi creşterea tuberculilor. Pe suprafeţele cu deficite ridicate de umiditate din sol se va înregistra uscarea prematură a vrejilor.
La pomii fructiferi, speciile de seminţoase vor parcurge fazele de creştere şi de dezvoltare a rodului, precum şi acumularea zaharurilor în fructe, iar la soiurile de sâmburoase (cais, piersic, prun) se vor înregistra maturarea fructelor şi recoltarea acestora.
În cea mai mare parte a podgoriilor, la viţa-de-vie va continua creşterea/dezvoltarea boabelor, iar la soiurile timpurii de consum se vor semnala acumularea zaharurilor şi coacerea fructelor.
Per ansamblu, lucrările agricole de sezon (recoltare, erbicidări, tratamente împotriva bolilor şi dăunătorilor, eliberarea terenurilor de resturile vegetale) se vor desfăşura în condiţii bune.
Recomandări de specialitate:
• Aplicarea irigaţiilor pe terenurile cu deficite de apă în sol;
• Combaterea buruienilor la culturile prăşitoare, prin erbicidări, praşile manuale/mecanice;
• Continuarea aplicării tratamentelor fito-sanitare la speciile de câmp şi pomi-viticole;
• Fertilizarea cu îngrăşăminte minerale şi foliare în culturile de floarea-soarelui şi porumb;
• Efectuarea lucrărilor de recoltare, transport şi depozitare la cerealierele de toamnă;
• Eliberarea suprafeţelor agricole de resturile vegetale.
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ DE METEOROLOGIE
Director executiv:
Dr. Elena MATEESCU
Şef Laborator Agrometeorologie:
Daniel ALEXANDRU
Colectiv de elaborare: Rodica TUDOR, Anda BARBU, Maria Alexandra RADU, Alexandru VOEVOZEANU
Tel.: 021 3163116
E-mail: relatii@meteoromania.ro
Web: www.meteoromania.ro
Un articol publicat în revista Ferma nr. 11/216 (ediţia 15-30 iunie 2018)