Caracteristici termice și hidrice: Sub aspect termic, în luna iunie va predomina un regim termic al aerului în general normal în aproape toată țara.
Se prognozează precipitații per ansamblu normale, în cea mai mare parte a regiunilor agricole. În sudul, estul și, local, în vestul țării, cantitățile de apă se vor putea situa sub mediile climatologice.
Precizăm că aceste informații nu exclud posibilitatea apariției unor situații cu valori extreme de temperatură sau cantități mai mari de precipitații pe intervale scurte de timp, ce pot conferi un caracter sever intervalului respectiv.
Starea solului
La data de 30 iunie 2016, în cultura grâului de toamnă, aprovizionarea cu apa accesibilă plantelor pe profilul de sol 0-100 cm va prezenta valori satisfăcătoare și local apropiate de optim, în Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în nord-vestul Olteniei și izolat în nord-vestul Munteniei. Deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată, puternică și extremă) se vor înregistra în majoritatea regiunilor agricole.
În cultura neirigată de porumb, rezerva de umiditate, pe profilul de sol 0-100 cm, se va situa în limite satisfăcătoare și apropiate de optim, în Transilvania, Maramureș, estul Banatului, nord-vestul Munteniei și al Olteniei. În Dobrogea, Moldova, Crișana, pe suprafețe agricole extinse din Banat, Oltenia și Muntenia, se va semnala seceta pedologică, fiind moderată, puternică și local extremă.
Caracteristici fenologice
Procesele de creștere și de dezvoltare ale culturilor de câmp vor evolua în general normal, în cea mai mare parte a zonelor agricole. Per ansamblu, uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va prezenta bună și medie în semănăturile înființate în epoca optimă și pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului, respectiv medie și slabă în culturile întârziate fenologic, precum și pe terenurile agricole afectate de seceta pedologică.
La cerealierele de toamnă (orz și grâu) semănate în perioada optimă se vor continua maturitatea în lapte, ceară și deplină, iar culturile tardive vor parcurge înspicarea, înflorirea și maturitatea în lapte. De asemenea, la orzul de toamnă se vor declanșa lucrările de recoltare, îndeosebi în zonele de câmpie.
Cultura de rapiță din sudul, sud-estul, estul și centrul țării va înregistra formarea silicvelor și a boabelor în silicve, iar local, în jumătatea de sud a țării, faza de maturitate deplină, totodată fiind posibilă declanșarea recoltării.
Floarea-soarelui va parcurge înfrunzirea, formarea capitulului, precum și, izolat, înflorirea, la nivelul întregii țări.
În funcție de data semănatului și de agrotehnica aplicată, porumbul își va continua predominant fazele de formare a frunzei a treia și de înfrunzire, iar la hibrizii extratimpurii și timpurii se va semnala apariția paniculului.
Sfecla de zahăr se va afla la dezvoltarea aparatului vegetativ, alungirea și începutul îngroșării axei hipocotile, iar cartoful va parcurge fazele de formare/creștere a lăstarilor laterali, de tuberizare și de îmbobocire, în funcție de gradul de precocitate al soiului.
În toate plantațiile, pomii fructiferi (sâmburoase și semințoase) vor înregistra creșterea lăstarilor, frunzelor și rodului, iar la sâmburoase (cireș, vișin, cais) se va continua maturarea fructelor și recoltarea eșalonată a acestora.
În majoritatea podgoriilor, vița de vie va parcurge fazele de înfrunzire și de înflorire, precum și formarea și creșterea boabelor, în special la soiurile timpurii de masă.
Recomandări de specialitate:
• Aplicarea irigațiilor pe terenurile cu deficite de apă în sol;
• Combaterea buruienilor (erbicidări, prașile manuale și mecanice) la culturile prășitoare;
• Administrarea de tratamente cu insecto-fungicide la speciile de câmp și pomi-viticole;
• Fertilizarea cu îngrășăminte minerale și foliare la culturile de floarea-soarelui și de porumb.
ADMINISTRAȚIA NAȚIONALA DE METEOROLOGIE
Director executiv:
Dr. Elena MATEESCU
Sef Laborator Agrometeorologie:
Daniel ALEXANDRU
Colectiv de elaborare: Dumitru ANGHEL, Rodica TUDOR, Oana Alexandra OPREA, Maria RADU
Tel.: 021 3163116
E-mail: relatii@meteoromania.ro
Web: www.meteoromania.ro
Articol publicat in revista Ferma nr.9(170) 15 - 31 mai 2016