Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 9 - 22 septembrie 2009

Publicat: 10 septembrie 2009 - 22:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten
Caracteristici privind regimul termic şi hidric

Sub aspect termic, intervalul se va caracteriza printr-o vreme în general normală la nivelul întregului teritoriu agricol al ţării.

Click pe poza pentru galerie!

Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 12 şi 22°C, apropiată de mediile multianuale, în toate regiunile agricole.

Temperatura maximă a aerului se va încadra între 17 şi 28°C, în aproape toată ţara, posibil mai ridicată în zonele de câmpie din sudul ţării.

Temperatura minimă a aerului va oscila între 8 şi 17°C, la nivelul întregului teritoriu agricol şi mai scăzută în zonele depresionare centrale şi nordice.

Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 cm va fi cuprinsă între 10 şi 19°C la scara întregii ţări, favorizând continuarea semănatului la cerealierele de toamnă din prima epocă şi parcurgerea fazelor de germinare, răsărire şi înfrunzire la culturile de rapiţă înfiinţate în perioada optimă.

Sub aspect pluviometric, se întrevăd precipitaţii în majoritatea regiunilor ţării, mai frecvente în zonele vestice, centrale şi nordice. Ploile vor avea caracter de aversă, fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului.


Starea solului

În stratul de sol 0-20 cm (ogor), rezerva de umiditate se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în Transilvania, Maramureş, estul Crişanei şi al Banatului, vestul Moldovei, nordul Munteniei şi al Olteniei. Deficite de apă în sol se vor semnala în Dobrogea, centrul, sudul şi estul Munteniei, sudul Olteniei şi al Moldovei, precum şi în vestul Banatului şi al Crişanei.


Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Procesele de coacere la culturile prăşitoare vor evolua în general normal, în zonele vestice, sudvestice, centrale şi nordice ale ţării şi mai lent pe terenurile cu deficite de umiditate în sol, unde va continua deprecierea stării de vegetaţie la culturile prăşitoare neirigate, îndeosebi în sud-estul şi sudul ţării.

Porumbul, funcţie de data semănatului va parcurge maturitatea ceară şi deplină, extinzându-se treptat suprafeţele recoltate, îndeosebi la hibrizii timpurii din sudul şi vestul ţării.

La cultura de floarea-soarelui se vor continua şi chiar definitiva lucrările de recoltare pe aproape întreg teritoriul agricol.

La sfecla de zahăr va predomina îngroşarea axei hipocotile concomitent cu acumularea zahărului în rădăcină, iar la cartof, maturitatea tehnologică şi recoltarea la soiurile semitardive.

La pomii fructiferi şi viţa de vie va predomina acumularea zaharurilor în fructe/boabe, coacerea rodului, maturarea lemnului, precum şi recoltarea.

Cultura de rapiţă semănată în perioada optimă va înregistra predominant fazele incipiente de vegetaţie, respectiv germinarea şi răsărirea şi formarea primelor frunze.

În general, condiţiile agrometeorologice vor fi favorabile pentru înfiinţarea culturilor de toamnă din prima epocă (rapiţă, orz), precum şi pentru parcurgerea primelor faze de vegetaţie la cele deja semănate (germinare, răsărire).


Recomandări de specialitate/calendarul lucrărilor agricole

  • Recoltarea, transportul şi depozitarea produselor agricole de sezon
  • Eliberarea suprafeţelor de resturile vegetale
  • Pregătirea patului germinativ şi semănatul culturilor de rapiţă şi orz de toamnă


Informaţii oferite de Administraţia Naţională de Meteorologie
Elaborare ştiinţifică: Dr. Elena MATEESCU, Daniel ALEXANDRU, Dumitru ANGHEL, Oana OPREA, Dr. Liana CAZACIOC, Mariana BACIU
Vizualizat: 306 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga VIITOR PENTRU SATE - VRANCEA Lexion 670 Montana, o combina pentru zone colinare
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?