Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Prognoza agrometeorologică - perspective agrometeo pentru luna septembrie

Publicat: 15 august 2016 - 12:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Caracteristici termice și hidrice: pe parcursul lunii septembrie va predomina o vreme în general normală, sub aspect termic, în cea mai mare parte a țării, exceptând zonele sudice, sud-estice, estice și local vestice, unde regimul termic din aer va fi mai ridicat în raport cu mediile multianuale.

Click pe poza pentru galerie!

Din punct de vedere pluviometric, se prognozează cantități de apă deficitare în aproape toate regiunile agricole, iar în centrul țării, precipitațiile vor fi apropiate de normalul perioadei.

Temperatura medie diurnă a solului, la adâncimea de 5 cm, se va situa în limite optime efectuării însămânțării culturilor de toamnă (rapiță și orz) în epoca optimă, precum și parcurgerii primelor faze de vegetație, respectiv germinare-răsărire la cele semănate în epoca optimă.

Precizăm că aceste informații nu exclud posibilitatea apariției unor situații cu valori extreme de temperatură sau cantități mai mari de precipitații pe intervale scurte de timp, ce pot conferi un caracter sever intervalului respectiv.

 

Starea solului

La sfârșitul lunii septembrie, conținutul de umiditate în stratul de sol 0-20 cm (ogor) se va încadra în limite scăzute și deosebit de scăzute, seceta pedologică având diferite grade de intensitate, respectiv moderată, puternică și chiar extremă, pe aproape întreg teritoriul agricol, cu excepția unor areale din centrul și vestul țării, unde aprovizionarea solului cu apă va prezenta valori satisfăcătoare și, izolat, apropiate de optim.

 

Caracteristici fenologice

În condițiile agrometeorologice prognozate, ritmurile vegetative ale culturilor de toamnă, precum și procesele de coacere și de maturare ale speciilor prășitoare și pomi-viticole vor fi în continuare stânjenite, în special în zonele afectate de fenomenul de secetă pedologică. Totodată, pe suprafețe agricole extinse din sudul, estul, vestul și sud-estul teritoriului, lipsa apei din sol va determina desfășurarea cu dificultate a lucrărilor de pregătire a patului germinativ, precum și încetinirea proceselor de răsărire și dezvoltare a primelor perechi de frunze.

La floarea-soarelui aflată la maturitatea tehnologică, va fi posibilă definitivarea lucrărilor de recoltare, la nivelul întregii țări.

Sub aspect fenologic, porumbul va înregistra maturitatea ceară, maturitatea deplină și recoltarea pe întreg teritoriul agricol, îndeosebi la hibrizii tardivi și semitardivi.

În principalele bazine de cultură, sfecla de zahăr își va continua îngroșarea axei hipocotile și acumularea zahărului în rădăcină.

Cultura de cartof va parcurge predominant fazele de maturitate deplină și recoltare, în majoritatea bazinelor specializate.

Pomii fructiferi și vița de vie se vor afla la coacerea și maturarea fructelor/boabelor/lemnului, continuându-se totodată lucrările de recoltare la soiurile ajunse la maturitatea de consum.

La culturile de toamnă (rapiță, orz și grâu) înființate în epoca optimă se vor semnala germinarea și răsărirea, precum și formarea primelor frunze, extinzându-se suprafețele însămânțate, în cea mai mare parte a regiunilor agricole.

În zilele cu precipitații, lucrările specifice campaniei de toamnă (recoltare, transport, depozitare, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, arături, pregătirea patului germinativ, semănat) vor fi întrerupte temporar.

 

Recomandări de specialitate:

• Eliberarea suprafețelor agricole de resturile vegetale;

• Continuarea lucrărilor de arat pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului în stratul 0-20 cm;

• Pregătirea patului germinativ și semănatul cerealierelor de toamnă (orz și grâu) în perioada optimă;

• Recoltarea, transportul și depozitarea produselor agricole și a fructelor de sezon. 

 


ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE METEOROLOGIE

Director executiv:

Dr. Elena MATEESCU

Sef Laborator Agrometeorologie:

Daniel ALEXANDRU

Colectiv de elaborare: Dumitru ANGHEL, Oana Alexandra OPREA, Maria RADU

Tel.: 021 3163116 

E-mail: relatii@meteoromania.ro

Web: www.meteoromania.ro

 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.14(175) 15 - 31 august 2016

Vizualizat: 443 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Lexion 670 Montana, o combina pentru zone colinare IPSO Agricultura, desfasurare de forte la Jucu
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?