Mai multă flexibilitate pentru statele Uniunii Europene de a oferi sprijin tinerilor agricultori, zone mai ecologice, mai multă susţinere pentru fermierii care se confruntă cu pierderi de venit - acestea au fost doar câteva dintre îmbunătăţirile propuse în politica agroalimentară europeană, convenite în cadrul ultimei reuniuni a Comitetului Special pentru Agricultură, în care a fost aprobat acordul privind aşa-numitul regulament Omnibus.
Trăim vremuri tulburi în ceea ce priveşte viitorul protecţiei plantelor în Europa. În urma participării la două dezbateri organizate una de către AIPROM în data de 6 noiembrie a.c. şi alta a Societăţii Naţionale de Protecţia Plantelor din România, am constatat că problema neonicotinoidelor sau a glifosatului nu este decât vârful aisbergului. La nivel de UE sunt zeci de substanţe active „candidate” de a fi interzise în următorii ani.
Specialiştii prezenţi pe 8 şi 9 noiembrie la simpozionul „ESE - Etichetare. Siguranţă. Etică”, organizat pentru al doilea an consecutiv de revista RO.aliment, au dezbătut o multitudine de probleme cu care se confruntă sectorul din acest punct de vedere.
În timp ce mult promisele facilităţi fiscale pentru cooperativele agricole sunt şi acum doar pe hârtie, STATUL LE IA BANII CU DOUĂ MÂINI FERMIERILOR care s-au asociat.
Pe 1 martie începe depunerea cererilor unice de plată pentru subvenţiile pe 2018. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) vă spune ce trebuie să faceţi pentru încasarea banilor.
Centrul Româno-German de Pregătire şi Perfecţionare Profesională în Domeniul Agriculturii, cu sediul în Voiteg, judeţul Timiş, organizează în perioada 26 februarie - 2 martie 2018 primul curs practic din România pentru maşini de aplicat produse de protecţia plantelor (MET-uri).
CONDIŢII NOI PENTRU SUBVENŢIILE APIA! Ministerul Agriculturii pregăteşte modificări la condiţiile de accesare a subvenţiilor acordate fermierilor români din bani europeni. Ce au cerut fermierii membri ai APPR!
Spre final de an 2017, timp de două săptămâni m-am aflat într-o localitate din sudul Franţei, ocazie cu care am putut să văd la faţa locului cum este pusă problema, în mass-media locală, referitor la subiectul pesticidelor candidate la înlocuire.
MODIFICĂRI LA LEGEA PAJIŞTILOR. Din 26 ianuarie 2018 este în vigoare Legea 44/2018 pentru modificarea şi completarea OUG 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor.
Ştiri despre subvenţiile APIA pentru fermieri, despre starea culturilor de toamnă, reportaje în ferme, tehnică și tehnologii agricole noi, expoziţii agricole pe care să nu le rataţi în acest an. Citiţi despre toate în Revista Ferma, ediţia 1-15 februarie 2018.