Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

PACT CU IMPACT PENTRU FERMIERII ROMÂNI

Publicat: 09 septembrie 2022 - 11:33
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Clubul Fermierilor Români a organizat recent Conferința Regională Banat, pe teme privind schimbările din agricultura românească sub impactul reformei PAC și transpunerea acesteia în Planul Național Strategic.

Dialogul fermierilor performanți din Banat cu autoritățile a conturat necesitatea un nou parteneriat strategic pentru asigurarea competititivității fermelor: refacerea infrastructurii hidro-ameliorative din regiune, cu accent pe necesitatea dezvoltării, extinderii și modernizării infrastructurilor naționale de îmbunătățiri funciare, irigații, desecare-drenaj.

 

INVITAŢII CONFERINŢEI BANAT


Evenimentul a reunit fermieri antreprenori performanți care își desfășoară activitatea în județele Timiș, Arad și Caraș-Severin și i-a avut ca invitați pe: Marcel Ioan Boloş - Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Achim Irimescu - Ministru Plenipotențiar, Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, Bruxelles, Adrian-Nechita Oros - Senator, fost ministru al Agriculturii, Adrian Pintea - Director General APIA și Gabriel Francisc Știka - Director General Administrația Națională „Apele Române”.

conferita clubului fermierilor 2_b 

PRIORITARE ŞI NU PREA!


Prezent la eveniment prin videoconferință, ministrul Marcel Ioan Boloş a afirmat că investitiile în agricultură sunt o prioritate la nivel național. Ministrul a dat asigurări că au fost reluate discuțiile cu MADR în ceea ce privește amenajările de descare-drenaj și sistemul de irigații, precum și pentru combaterea eroziunii solului.

„Managementul apei și investițiile din sectorul de irigații ne preocupă pe toți. Din politica de coeziune, avem în acest moment două tipuri de investiții specifice: investiții pentru achiziționarea de echipamente specifice pentru combaterea fenomenelor extreme rare (grindină), respectiv investiții pentru irigații, pentru care avem întâlniri săptămânale cu reprezentanții MADR, pentru a pregăti reincluderea în PNRR a investițiilor pentru irigații, cu un buget consistent”, a afirmat oficialul.

 

NU AVEM STRATEGIE PENTRU RISCURILE DIN AGRICULTURĂ!

Adrian Nechita Oros_b

Fără o strategie de gestionare a apei - apa ca resursă, nu doar apa pentru agricultură, care să fie finanțată consistent și foarte rapid, o să avem o problemă mare nu doar în ceea ce privește irigațiile, ci în unele zone și cu apa potabilă.

ADRIAN-NECHITA OROS

Senator


Adrian-Nechita Oros a vorbit despre necesitatea unui sistem național care să asigure fermierii în fața riscurilor ce pot să apară în agricultură.

Oficialul a atras atenția că există un studiu din 2018 în care sunt descrise foarte bine starea corpurilor de apă, atât supraterane, cât și subterane din zona Mării Negre, unde în final se spune cum toate aceste țări - România, Bulgaria, Grecia, trebuie să aibă o strategie pentru a gestiona această resursă vitală: de a o colecta atunci când există, de a o depozita, de a o transporta și de a o folosi cât mai corect.

“Și în 2020 când a fost secetă, și au fost 1,2 milioane hectare afectate atunci, și anul acesta, când este din nou secetă, ne reamintim că principala prioritate ar fi, pe de-o parte, să avem o strategie de gestionare a apei și, pe de-altă parte, să avem o strategie pentru a gestiona în general riscurile în agricultură”, a arătat fostul ministru al Agriculturii.

 

AVEM APĂ, DAR NU AVEM SISTEM


Clubul Fermierilor Români consideră că punerea în aplicare a unei Strategii naționale de gestiune integrată a apei pentru agricultură va asigura cadrul pentru un program multianual de investiții publice în vederea modernizării sistemului național de irigații și susținerea programului care vizează proiectele locale de irigații.

“Credem că în România există apă, dar nu este integrat pusă în valoare ca resursă pentru agricultură, cu grija față de mediu pe care suntem obligați să o avem. Clubul Fermierilor Români a pus la dispoziția autorităților un studiu în care am estimat că este nevoie de 1 miliard euro pentru a pune în funcțiune un sistem dual, care să funcționeze ca desecare-drenaj când este prea multă apă, dar și ca irigații”, a declarat Florian Ciolacu, Director Executiv Clubul Fermierilor Români.

 

FORMAREA TINERILOR LIDERI

Florian Ciolacu_b

România are o problemă de resursă umană în agricultură, iar îmbătrânirea populației și lipsa de atractivitate fac acest domeniu vulnerabil. Poate vom avea sisteme de irigații, dar nu vom mai avea cu cine să lucrăm terenul.

FLORIAN CIOLACU

Director Executiv Clubul Fermierilor Români


Investițiile în pregătirea forței de muncă în domeniul agiculturii sunt tot mai necesare. Clubul Fermierilor Români propune soluții concrete pentru pregătirea tinerilor pentru preluarea afacerii agricole și asigurarea succesiunii în fermă, prin intermediul programului de formare „Tineri Lideri pentru Agricultură” dezvoltat de Club, ajuns deja la a patra ediție, dar şi prin programe de pregătire pentru tehnicienii din fermă.

„Avem nevoie de sprijin financiar ca să formăm cât mai rapid oameni adaptați tehnologiilor noi, care să ne permită să facem față schimbărilor climatice și competiției”, a evidențiat Florian Ciolacu.

 

PROVOCĂRILE NOII PAC


Achim Irimescu a avut o intervenție în direct de la Bruxelles în cadrul conferinței. Acesta a explicat că cele mai mari provocări pentru fermierii europeni vin din noua Politică Agricolă Comună și din Pactul Ecologic European, care cuprind cele două strategii: Farm to Fork și Biodiversitate.

Farm to Fork propune reducerea cu 50% până în 2030 a pesticidelor, cu 20% a îngrășămintelor de sinteză și cu 50% a antimicrobienelor iar toate aceste eforturi trebuie să se facă prin fonduri din PAC șiPNS.

Oficialul a subliniat că Regulamentul pentru Utilizarea Durabilă a Pesticidelor nu ține cont de situația reală din statele membre. Astfel, România trebuie să reducă cu 35% utilizarea pesticidelor până în 2030, deși se situează la nivelul cel mai scăzut în privința nivelului de utilizare a acestor substanțe.

conferita clubului fermierilor_b 

SPRIJIN PENTRU PERFORMANŢĂ


Clubul Fermierilor Români promovează un model românesc de agricultură performantă care valorifică principalii vectori de dezvoltare: trecerea către Agricultura 4.0, dezvoltarea de valoare adaugată peste activitatea agricolă prezentă și atragerea de capital investit pentru dezvoltarea marilor sisteme naționale de infrastructură agricolă.

Pentru a veni în sprijinul fermierilor din România, Clubul oferă servicii de consultanță și consiliere cu valoare adaugată pentru valorificarea eficientă a producției prin comerțul cu cereale, securizarea afacerilor fermierilor prin managementul riscului, asigurări agricole și pentru gestiunea eficientă a achizițiilor și mentenanței utilajelor agricole.

 

PNS-UL ŞI DIGITALIZAREA

Adrian Pintea, Director General APIA, a precizat că instituția pe care o coordonează se află în procedură avansată pentru noul contract de sistem informatic, care ar putea fi finalizat până la sfârșitul lunii septembrie: “Vom face caravane de informare, astfel încât toți fermierii și salariații APIA să fie pregătiți și informați. Ne dorim ca schemele de plată să fie ușor de implementat de către fermieri, iar controalele pe care le desfășurăm să aibă proceduri clare”.

 

 

 

 

 

 

un articol de

NICOLETA DRAGOMIR

Vizualizat: 876 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Costel Vînătoru: ”Cultura plantelor nu e o meserie. Este o MISIUNE!” | podcast agroSTORY #12

Costel Vînătoru: ”Cultura plantelor nu e o meserie. Este o MISIUNE!” | podcast agroSTORY #12

Este convins că destinul în viață i-a fost hărăzit de mic, încă din momentul în care a primit Sfânta Taină a Botezului. Toate deciziile au urmat aproape firesc, transformând copilul născut și crescut în zona de munte a Buzăului, într-unul dintre cei mai de seamă specialiști în legumicultură pe care îi are România, fiind de peste 36 de ani angrenat în activitatea de cercetare horticolă.

Este Costel Vînătoru, directorul Băncii de Gene şi Resurse Vegetale Buzău și ne împărtășește la #agroSTORY bucuria, dar și greutățile inerente ale pașilor făcuți în viață pentru a se împlini profesional și spiritual. Totul în jurul plantelor!

Vrei să afli toată povestea? Urmărește integral podcastul #agroSTORY: VINERI, 17 martie 2023, de la ora 19.00, pe canalul de youtube “revista Ferma”!

Cu Nicoleta Dragomir și Costel Vînătoru la o discuţie ALTFEL despre AGRICULTURĂ, PLANTE şi VIAŢĂ!

Mulțumim sponsorului BUSINESS AGRO CONSULTING din Girov, jud. Neamț!

Ionuț Cioranu și-a început studiile cu... Dreptul! Apoi a fugit la Zootehnie! | agroSTORY #11 Elena Mateescu ține pasul cu vremea! Ce vești aduce pentru fermierii români? | podcast agroSTORY #10 Mădălina și Raul, tinerii care au adus dronele agricole din viitor, în prezent! | agroSTORY #9
Preţul îngrăşămintelor

Preţul îngrăşămintelor a crescut, ce veţi face?