Deputatul PNL Adrian Oros ar putea fi noul ministru al Agriculturii, dacă Guvernul propus de liderul PNL Ludovic Orban primeşte votul Parlamentului.
Nechita - Adrian Oros, propus ministru al Agriculturii, are 54 de ani, este Doctor în ştiinţe medicale - domeniul medicină veterinară, prorector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca şi vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari din România. În trecut, acesta a ocupat funcţia de director al Direcţiei Sanitare Veterinare Cluj în 2000-2001 şi 2008-2009.
Oros este deputat PNL de Cluj la al doilea mandat şi este vicepreşedinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor. În primul mandat de deputat a fost membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Până în 2007, Adrian Oros a fost membru PNŢCD, iar în perioada 2009-2012 a fost preşedintele PNL Cluj-Napoca.
Pentru Agricultură au mai fost vehiculate două nume: deputatul PNL de Dolj Nicolae Giugea, secretar al Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor şi Emil-Florian Dumitru, fermier şi fost preşedinte al Federaţiei Pro Agro.
Articol publicat în revista Ferma nr. 19/246 (ediţia 1-14 noiembrie 2019)