Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Robotul anului 2020 vine din Israel

Publicat: 04 februarie 2021 - 16:46
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Israelienii de la Tevel Aerobotics Technologies au obţinut recunoaşterea deplină la FIRA, unde un produs al companiei a fost desemnat cel mai bun concept al anului 2020.

La Forumul Internaţional pentru Robotică Agricolă (FIRA), un juriu independent, cu experienţă în domeniul tehnologiilor agricole avansate, a analizat 22 de propuneri, din care numai zece au fost selectate pentru votul decisiv, iar în final a ales drona culegătoare de fructe a companiei israeliene ca fiind produsul anului în domeniul roboţilor de câmp.

 

Criterii de jurizare

 

Fiecare dintre finalişti a fost evaluat din punct de vedere al originalităţii, al fezabilităţii şi al potenţialului de impact asupra vieţii fermierului. De asemenea, pentru departajare în caz de egalitate s-a ţinut cont şi de alte două criterii: uşurinţa în ceea ce priveşte adoptarea tehnologiei de către utilizatorul final, respectiv durabilitate. Şi chiar dacă au existat practic două voturi, cel al experţilor şi cel al publicului, în desemnarea câştigătorului a contat doar părerea specialiştilor. Iar aici preferinţele au fost de partea Tevel, care a impresionat se pare datorită ingeniozităţii şi a potenţialului său de a influenţa dezvoltarea sectorului.

Foto 1 Tevel-1_b Foto 1: Robotul dezvoltat de Tevel

 

O idee vizionară

 

„Dronele legate printr-un fir de platforme autonome care servesc drept hub rezolvă dilema energetică tipică a acestor dispozitive şi provocarea complexă de a culege fructe cu braţe robotice. Totodată, reducerea forţei de muncă implicată poate avea un impact real asupra vieţii fermierilor”, au argumentat membrii juriului alegerea pentru desemnarea câştigătorului. Într-adevăr, tehnologia dezvoltată de israelieni este complet diferită de orice altă soluţie existentă pe piaţă.
Fost angajat în Industria Aerospaţială Israeliană, Yaniv Maor a venit cu această idee în urmă cu aproximativ zece ani, în timp ce urmărea la televizor un reportaj despre lipsa de personal din sectorul agricol. A aşteptat până acum trei ani pentru a-şi pune în practică ideile.

 

Şase grade de libertate

 

În prezent, Tevel Aerobotics Technologies deţine opt brevete de invenţie în domeniul roboticii şi a aplicaţiilor asociate. Drona are şase grade de libertate, în timp ce dispozitivele convenţionale dispun de doar trei astfel de posibilităţi de mişcare. Acest lucru îi conferă avantajul de a putea culege peste 90% din fructele existente într-o livadă, să lucreze cu mai multe tipuri de fructe, să culeagă printre crengi mai groase şi mai subţiri, oferind în acelaşi timp posibilitatea cultivatorilor să crească înălţimea copacilor cu 20%, generând astfel un randament suplimentar.
Deşi compania nu a dorit să dezvăluie încă preţul la care vor fi comercializate aceste dispozitive, a precizat totuşi că investiţia va putea fi recuperată în numai trei săptămâni!

Foto 2 Tevel-2 - daca incape_b 

 

O varietate mare de fructe

 

Fiecare dronă este echipată cu un dispozitiv de prindere uşor iar mai multe reţele neuronale sunt responsabile pentru detectarea fructelor, pentru procesarea datelor despre poziţia şi calitatea acestora (privite din diferite unghiuri), calculul frunzişului, determinarea maturităţii fructelor, calcularea traiectoriei şi a manevrelor prin frunziş până la fruct, precum şi stabilirea modului de acţiune privind îndepărtarea fructelor, prin tragerea sau tăierea acestora din copac. Odată culese, fructele sunt plasate într-un recipient de pe platformă şi de îndată ce containerul este plin, acesta este automat schimbat cu un container nou.
Nu mai puţin de şase drone lucrează simultan la un singur hub. Tehnologia a fost testată cu succes pe mai multe culturi pomicole, respectiv mere, pere, citrice, avocado, piersici, nectarine şi prune. Pe lângă asta, start-up-ul israelian încearcă să încorporeze și abilităţi de tăiere şi întreţinere.

 

Preferinţele publicului

 

Deşi Tevel Aerobotics Technologies şi-a adjudecat premiul cel mare, votul publicului a oferit câştig de cauză companiei britanice Fieldwork Robotics. Aceasta, la rândul ei, s-a înscris în competiţia de la Toulouse (desfăşurată exclusiv online) cu un robot specializat pe culesul fructelor. Este vorba de un proiect colaborativ, în care mai sunt implicate Universitatea din Plymouth, compania Bosch şi Hall Hunter Group, un important producător de fructe moi din Marea Britanie.

 

Culegătorul de zmeur

 

Robotul Fieldwork Robotics foloseşte învăţarea automată (machine learning), o formă de inteligenţă artificială, pentru a identifica şi culege cu precizie zmeură, unul dintre cele mai delicate fructe moi. Dispozitivele de prindere mecanică folosesc senzori de presiune avansaţi pentru a genera forţa precisă pentru a alege fiecare fruct fără a-l deteriora. Robotul poate colecta teoretic 25.000 de zmeure pe zi, faţă de numai 15.000 cât poate culege o persoană în opt ore. Mai multe detalii puteți citi AICI!

Foto 3 Fieldwork_Robotics_b


Foto 3: Robotul Fieldwork Robotics

„ROBOŢII ZBURĂTORI” DIN LIVADĂ
Drona dezvoltată de Yaniv Maor şi echipa sa foloseşte inteligenţa artificială şi algoritmi sofisticaţi pentru a ghida „roboţii zburători” prin livadă. O serie de senzori determină stadiul de coacere al fructelor şi momentul optim pentru recoltare iar fructele sunt culese cu precizia şi delicateţea unui operator uman.
Revista Ferma a scris în vara lui 2019 despre acest concept inovativ, chiar în momentul în care Tevel îşi făcea cunoscută lumii întregi inedita creaţie, cu ocazia expoziţiei AgriIsrael, la care am avut şansa să particip. Click AICI și citește relatarea de la eveniment!


un articol de
LIVIU GORDEA

 

Vizualizat: 925 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Tehnologia aplicată la tomate de Florin Pop

Tehnologia aplicată la tomate de Florin Pop

Află care este tehnologia folosită pentru cultivarea tomatelor în solar de Florin Pop, în Seleuş, judeţul Arad. Fermierul cultivă cultivă legume pe două hectare (din care 60 de arii solarii) şi de peste 10 ani foloşte programul tehnologic Syngenta pentru protecţia plantelor şi combaterea dăunătorilor.

Reporter: Gheorghe Ghișe

Video: Zsolt Tamássy

Semințe și tehnilogie Syngenta pentru cultura de pepene – Edina Uifalusi, Piscolt, jud. Satu Mare Branislav Giurici, despre cum și-a asigurat plantația de portaltoi de viță-de-vie Cum au combătut cei de la Cramele Recaș bolile și dăunătorii viței-de-vie cu Syngenta
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?