Cât de legitimă este teama de a nu risca la un moment dat ca inteligenţa artificială a roboţilor să preia controlul asupra activităţii agricole? Iată ce spun specialiştii...
Una dintre temele abordate la ediţia cu numărul cinci a Forumului Internaţional de Robotică Agricolă (FIRA), manifestare organizată de GOFAR în perioada 8-10 decembrie 2020 aproape exclusiv în format digital, a fost legată de „robot bashing”. Termenul defineşte frica fermierilor de a nu fi înlocuiţi de către roboţi.
În timp ce unii îşi pun foarte serios problema dacă nu cumva robotica ar trebui să facă parte dintr-o strategie de marketing mai amplă pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial, în încercarea de a explora soluţiile pe care aceste noi tehnologii le pot oferi într-un mod relevant şi durabil pentru a ne asigura securitatea alimentară, alte voci îşi exprimă temerile cu privire la potenţialul pericol pe care l-ar putea reprezenta automatizarea dusă la extrem. Tehnologiile avansate sunt deja prezente în ferme, dar nu toată lumea este dispusă să le accepte.
Daniel Azevedo, director al departamentului Mărfuri, Comerţ şi Tehnologie în cadrul organizaţiei Copa-Cogeca, crede că fermierul trebuie să rămână în centrul deciziilor din exploataţiile agricole. În opinia acestuia, robotica ajută la organizarea muncii unui fermier. „Spre exemplu, roboţii de muls ajută familiile să ia micul dejun împreună dimineaţa, deoarece munca este acum mai structurată şi mai organizată. Pe de altă parte, roboţii de câmp pot oferi instrumente alternative în ceea ce priveşte utilizarea substanţelor cu risc”, afirmă reprezentantul puternicei organizaţii pan-europene.
Pe de altă parte, Ole Green, fondatorul şi directorul executiv al Agrointelli, companie daneză specializată în producţia de roboţi agricoli, se întreabă dacă noile tehnologii sunt la fel de robuste ca şi tractoarele pe care fermierii le ştiu de decenii bune. „Va trebui să demonstrăm că roboţii sunt la fel de fiabili şi că se pot achita cu brio de sarcini. Pentru că fermierii ştiu că uneori lucrările trebuiesc finalizate în câteva zile sau chiar ore, când condiţiile sunt bune”, afirmă el.
Christophe Bonno, director pentru relaţii instituţionale agricole în cadrul Groupement Les Mousquetaires, cel mai mare producător de brand privat din Franţa, crede că aşa-numitul „robot bashing” nu constituie o problemă, ci mai de grabă o oportunitate. „Este important să explicăm modul în care roboţii pot oferi siguranţă, încredere, transparenţă şi mai multă trasabilitate pentru a răspunde tendinţelor consumatorilor. Este o nouă oportunitate de a construi încredere în consumator. Vrem să dezvoltăm o agricultură ecologică prin reducerea utilizării substanţelor chimice şi a amprentei de carbon pentru tratarea culturilor. De asemenea, dorim să asigurăm fertilitatea crescută cu o mai bună gestionare a apei şi mai multă biodiversitate”, susţine Bonno.
În contrast cu opinia compatriotului său, Antoine Poupart, director de marketing strategic şi inovare la Bioline, divizia agricolă a grupului cooperativ InVivo, este de părere că utilizarea roboţilor nu ar trebui să prezinte niciun fel de interes pentru consumator. „Aşteptările sunt legate de rezultate. Ce este în farfuria mea, ce este în mediul meu, ce este în societatea mea, nu despre mijloacele de producţie. Aşadar, întrebarea este dacă roboţii reprezintă cu adevărat o modalitate eficientă de a satisface aşteptările consumatorilor finali”, consideră specialistul francez.
Cooperativele agricole ar putea juca un rol important în utilizarea roboţilor, ajutând fermierii să împartă costurile investiţiilor, oferind asistenţă tehnică şi contribuind la aplicarea drepturilor cu privire la gestionarea datelor.
Proprietatea asupra datelor este un subiect destul de sensibil, de aceea este nevoie de transparenţă totală când vine vorba de acest aspect. Partea bună este că atât producătorii de echipamente, cât şi beneficiarii acestora, sunt de acord ca informaţiile colectate să aparţină fermierilor, şi numai cu acordul acestora să poată fi partajate către terţi. „Datele care sunt colectate în timpul operaţiunilor agricole sau în fermă ar trebui să aparţină fermierului, pentru că investiţia este a lui. Tot el ar trebui să controleze accesul la informaţii. Şi, de asemenea, trebuie să ne asigurăm că primeşte o parte din valoarea care este creată prin partajarea datelor şi va putea avea o anumită rentabilitate a datelor (...) Dar trebuie să ne asigurăm că fermierul nu este singurul care îşi asumă riscurile de a face investiţiile”, argumentează Daniel Azevedo.
Din perspectiva furnizorului de soluţii high-tech, Ole Green declara: „Noi suntem practic un subcontractor pentru fermier. Avem însă responsabilitatea ca echipamentele pe care le oferim să nu fie folosite în mod abuziv şi să ne asigurăm că fermierul este cel care decide cine are acces şi cine poate utiliza aceste date”.
În cele din urmă, fermierul nu va fi înlocuit de tehnologie. Depinde de decizia sa ce tehnologie va folosi, pentru a obţine nu numai încrederea consumatorilor, ci şi pentru a oferi ceea ce i se cere din partea politicilor europene, dar în acelaşi timp să rămână competitiv pe piaţa internaţională - DANIEL AZEVEDO, reprezentant Copa-Cogeca
CANTITATE URIAŞĂ DE INFORMAŢII
„Ştim deja, de la unul dintre roboţii noştri standard de astăzi, că putem genera între o jumătate de terabyte până la 2 sau chiar 3 terabytes pe zi. Este o cantitate imensă de date şi nici măcar tehnologia 4G sau 5G nu ne va ajuta să transmitem toate aceste date. Aşadar, trebuie să avem o perspectivă aprofundată asupra modului în care putem face acest lucru, atât pentru fermieri, cât şi pentru consumatorul final”, avertizează Ole Green.
Imaginează-ţi că ferma ta este o bază de date uriaşă în care toţi senzorii şi toate dispozitivele digitale sunt conectate între ele. Asta înseamnă „Internet of things - IoT”. Click AICI și vezi cum te poate ajuta Internetul lucrurilor!
ROBOTUL FERMY
Specialist Agri 4.0
un articol de
LIVIU GORDEA