Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

3 roboţi agricoli, în „război” cu buruienile

Publicat: 04 ianuarie 2021 - 10:55
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Combaterea buruienilor pe cale mecanică, chimică sau termică cu ajutorul roboţilor agricoli ajută la protejarea mediului şi reduce substanţial costurile şi necesarul de forţă de muncă.

un articol de
GHEORGHE GHIŞE

Aproape toate lucrările agricole, de la pregătirea terenului, semănat şi până la recoltare necesită un efort fizic ridicat şi un consum mare de energie. Combaterea buruienilor este una dintre cele mai costisitoare şi intense operaţii din agricultură, iar metodele chimice, deşi eficiente, sunt scumpe şi pot avea consecinţe negative asupra mediului.
De asemenea, din cauza restricţiilor la utilizarea produselor pentru protecţia plantelor (PPP), tot mai multe companii au dezvoltat sisteme ghidate cu ajutorul camerelor video, pentru plivitul mecanic.

 

1. AVO - ERBICIDARE ROBOTIZATĂ

 

O soluţie eficientă pentru combaterea buruienilor este automatizarea şi robotizarea operaţiunilor de aplicare a PPP şi tot mai multe companii de robotică au dezvoltat astfel de tehnologii de ultimă generaţie.
Compania ecoRobotix a dezvoltat robotul AVO pentru aplicarea PPP în culturile de sfeclă de zahăr. Tratamentele chimice sunt eficiente, dar nu au o "imagine" pozitivă. Încă din 2014, ecoRobotix lucrează la producerea unui robot uşor şi autonom din punct de vedere energetic, care să folosească inteligenţa artificială pentru aplicarea precisă a erbicidelor. De atunci, robotul AVO a fost utilizat în Germania, Franţa şi Spania pe pajişti, în culturile de rapiţă, fasole şi, desigur, sfeclă de zahăr.

roboti combat buruienile_b 

 

PRINCIPIU SIMPLU DE FUNCŢIONARE

 

Robotul AVO este alimentat cu energie solară şi poate funcţiona până la 12 ore în timpul zilei ("zi lumină"), iar în cursul nopţii, cu ajutorul a două baterii reîncărcabile.
Greutatea mică (750 kg maxim, cu 2 baterii/60kg şi 120 litri de soluţie erbicid) şi dimensiunile reduse (3,75 m x 2,45 m x 1,3 m) îi permit accesul în câmp fără să taseze suplimentar solul. Ampatamentul reglabil (1,7-2 m), ca şi distanţa dintre rânduri (35-70 cm) permit o bună manevrabilitate în aproape orice cultură.
Prin aplicaţiile disponibile pe Android şi Mac, utilizatorii se pot concentra pe alte sarcini şi primesc o alertă dacă apar probleme.

 

2. ROBOVATOR FACE CÂT ZECE

 

• Acţiune mecanică. Combaterea "robotizată" a buruienilor prin clasica praşilă mecanică (efectuată automat de către roboţi) a fost studiată şi dezvoltată de mai multe companii. De exemplu, F. Poulsen Engineering, cu sediul în Danemarca, a dezvoltat Robovator - o maşină de prăşit bazată pe identificarea video şi controlul buruienilor din culturile agricole. Echipat cu o cameră specială care permite detectarea plantelor pe fiecare rând, acest robot nu numai că prelucrează solul între rânduri, dar cu ajutorul unor "sape" intră între plante şi mobilizează mecanic solul.
• Plivire termică. Compania oferă şi un model de plivire "termică", ce foloseşte flăcări aplicate precis pentru a eradica buruienile. Software-ul pentru Robovator a fost iniţial conceput pentru culturile de salată.
În varianta cu acţiune mecanică, robotul poate funcţiona în culturi cu distanţă de 10 cm între plante pe rând, în timp ce versiunea termică poate acţiona şi în cazul culturilor cu 5 cm între plante pe rând.

Foto 2 Robovator_b

Robovator poate elimina 95% până la 98% dintre buruienile aflate în culturile de salată transplantate şi de la 85% la 90% în culturile însămânţate şi poate înlocui 10 muncitori.

 

3. FARMWISE TITAN FT-35, COLOSUL FĂRĂ ȘOFER

 

Produs de aceeaşi companie (FarmWise) care a dezvoltat şi robotul Alphabet, Titan FT-35 este un adevărat colos (cântăreşte circa 3 tone), fiind practic un tractor fără şofer.
Pentru a evita folosirea substanţelor chimice, agricultura organică are puţine alternative de lucru. Praşila mecanică efectuată manual sau mecanic este cu siguranţă cea mai eficientă modalitate de combatere a buruienilor în culturile organice.
Robotul FarmWise Titan FT-35 foloseşte senzori pentru navigaţie şi un program de învăţare automată care îi permite identificarea video atât a plantelor de cultură (broccoli, salată, conopidă, tomate, etc), cât şi a buruienilor. După identificare, fiecare buruiană este extrasă mecanic cu o precizie de 1 cm.
Aceasta este a treia şi ultima generaţie de roboţi FarmWise şi a fost lansată pe piaţă în aprilie 2020. O duzină de unităţi lucrează în prezent în California şi Arizona, iar anul viitor robotul va fi disponibil în toată SUA.


Robotul AVO identifică flora diferită de cultura de bază şi aplică o doză mică şi exactă de erbicid numai asupra buruienilor selectate. Acest mod de aplicare selectivă a erbicidelor permite fermierilor să utilizeze cu 90% mai puţine PPP.
Click AICI şi urmăreşte materialul video cu robotul AVO în demonstraţiile ecoRobotix!

Vizualizat: 1105 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Scottish Highland - vaca scoţiană, rasa care se întreţine singură

Scottish Highland - vaca scoţiană, rasa care se întreţine singură

Proprietarul uneia dintre cele mai mari ferme de bovine Scottish Highland din România, Nicolae Ibăşfălean, vrea să-şi lichideze afacerea înființată în urmă cu 12 ani. Pare cumva greu de înţeles, însă după ce am stat de vorbă cu fermierul, am convingerea că nu prea e cale de întoarcere. Lipsa motivaţiei, înaintarea în vârstă şi mai ales faptul că îi este tot mai greu să găsească oameni de încredere care să se ocupe de activitatea din fermă l-au determinat pe cel mai cunoscut crescător de vaci Highland din judeţul Sibiu să ia foarte serios în calcul opţiunea de a renunța la efectivul de animale. Printre argumente s-ar mai putea adăuga, desigur, şi dezinteresul românilor pentru carnea de vită premium. Pentru că, până la urmă, degeaba ai un produs de calitate dacă nu îl poţi valorifica.

Un reportaj de LIVIU GORDEA

Semințe și tehnilogie Syngenta pentru cultura de pepene – Edina Uifalusi, Piscolt, jud. Satu Mare Branislav Giurici, despre cum și-a asigurat plantația de portaltoi de viță-de-vie Cum au combătut cei de la Cramele Recaș bolile și dăunătorii viței-de-vie cu Syngenta
Cultura anului 2021

Pe ce cultură mizaţi în anul agricol 2020-2021?