Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Vine iarna! Cum menţinem productivitatea găinilor?

Publicat: 30 octombrie 2019 - 14:24
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Venirea toamnei şi a sezonului rece reprezintă o adevărată provocare pentru crescătorii de păsări. Este sezonul când se trece de la temperaturi extrem de mari, la unele scăzute, lumina naturală scade, regimul de precipitaţii creşte şi, implicit, indicele de umiditate din adăpost e mai mare. Aceşti factori de microclimat influenţează în mod negativ productivitatea păsărilor.

Pentru menţinerea producţiilor, fie că vorbim de ouă sau de carne, gospodarii trebuie să ştie cum influenţează factorii de microclimat performanţa productivă a păsărilor.

Pui_b

Influenţa luminii asupra performanţelor păsărilor
Deoarece păsările sunt deosebit de sensibile la intensitatea şi la durata fluxului luminos, acest subiect trebuie tratat ca atare. Pentru păsări, lumina reprezintă un stimul fiziologic de care depind funcţiile de relaţie, cât şi cele vegetative.
Cel mai puternic stimul este lumina albă, care se obţine prin combinarea proporţională a celor şapte culori monocromatice.
• La găinile ouătoare. În literatura de specialitate, pentru hibrizii de găini ouătoare sunt specificate şi alte tipuri de culori ale luminii, fiecare cu avantaje şi dezavantaje. Astfel, lumina albastră, tip neon, poate produce dereglări ale producţiei de ouă şi ale stării de sănătate. Lumina de culoare roşie induce o precocitate a intensităţii ouatului, dar nu se corelează cu creşterea în greutatea normală a păsărilor. Avantajul pe care îl aduce folosirea luminii roşii este doar de reducere a fenomenului “de pică” şi a celui de canibalism. Dacă lumina roşie previne sindromul ”de pică”, cea verde favorizează apariţia acestuia, dar are un efect stimulator asupra producţiei de ouă. Lumina incandescentă pentru efectivele de găini ouătoare este cea mai benefică, dar prezintă şi dezavantajul că folosirea îndelungată cauzează o reducere a procentului de ouat, cât şi creşterea numărului de găini oarbe.
• La rasele de carne. În general, conform literaturii de specialitate, pentru puii de carne este demonstrat că utilizarea luminii verzi sau combinaţia luminii verzi cu lumina albastră favorizează:
- Conversia furajului în carne;
- Creşte uniformitatea efectivelor;
- Reduce stresul;
- Scade consumul de curent electric;
- Diminuează mortalitatea.
Lumina are un rol deosebit în stimularea organismului puilor de carne şi a găinilor ouătoare, iar pentru a realiza un iluminat corect trebuie avute în vedere următoarele:
• adăpătorile şi hrănitorile să fie iluminate foarte bine;
• fluxul luminos să fie distribuit uniform la nivelul întregului adăpost;
• e necesar un grad avansat de automatizare, care să permită angajarea unor operatori umani fără un nivel prea ridicat de pregătire;
• stimularea răsăritului şi apusului în hala de producţie.

Factori cu rol în termoreglare
Temperatura şi umiditatea sunt deosebit de importante pentru toate categoriile de păsări şi trebuie să asigure confortul termic în permanenţă, pentru ca păsările să pună în evidenţă toate caracterele productive. Temperatura şi umiditatea sunt într-o strânsă legatură, ele influenţând mecanismul de termoreglare a păsărilor.
Capacitatea de termoreglare a păsărilor variază mai ales în funcţie de vârstă. Păsările dispun de mecanisme de termoreglare mai puţin elastice decât mamiferele, ceea ce cauzează o adaptare mai greoaie la factorii de temperatură. Deplina funcţionare a mecanismului de termoreglare la păsări se realizează de abia la vârsta de 2-3 săptămâni. Datorită acestui fapt, variaţiile de temperatură din adăpost trebuie să fie foarte mici, iar temperatura trebuie asigurată exact cât este prevăzut în cadrul tehnologiilor de creştere şi de exploatare a fiecărui hibrid în parte. Se cunoaşte faptul că temperatura normală a păsărilor este de 41-42oC, acest lucru implicând un studiu complex al confortului termic care trebuie asigurat.

Pui_b

 

Frigul şi excesul de umiditate
O umiditate mult mai mare (peste 80%) asociată cu o temperatură scăzută duce la o umezeală excesivă a aerului din adăpost, deteriorarea prematură a aşternutului şi apariţia bolilor “a frigore”. Excesul de umiditate este un factor determinant în apariţia bolilor respiratorii ca microplasmoza, bronşita infecţioasă, laringotraheita etc. Astfel, dacă se constată creşterea umidităţii peste limita maximă în halele de păsări, singura soluţie este introducerea în adăpost de aer uscat.
Trebuie reţinut că cea mai dificilă perioadă din punct de vedere termic şi al umidităţii este perioada de demaraj şi mai ales în primele 7 zile. Din acest motiv, trebuie să avem o grijă deosebită pentru respectarea întocmai a condiţiilor tehnice de exploatare. Neasigurarea condiţiilor termice şi ale umidităţii relative duce la pierderi economice importante şi, în primul rând, la tararea păsărilor. Astfel încât remedierea producţiei se realizează deosebit de greu.
În momentul în care intrăm într-un adăpost, ne putem da seama dacă se asigură sau nu factorii de microclimat (temperatură, curenţi de aer), în funcţie de aşezarea în spaţiul de creştere a păsărilor.
Din punct de vedere al parametrilor care trebuie respectaţi, ai temperaturii şi ai umidităţii, trebuie reţinut că aceştia depind de vârsta păsărilor, cât şi de categoria de producţie.

 

CULOAREA LUMINII - UN AVANTAJ ÎN PLUS
Cele mai bune rezultate după perioada de demaraj a puilor au fost obţinute prin utilizarea luminii combinate verde cu albastru. Folosirea luminii verzi în perioada de demaraj avantajează consumul de furaje şi de apă, dar în a doua fază este preferabil a fi utilizată lumina albastră.
În cazul efectivelor de găini ouătoare, specialiştii recomandă lumina roşie, cât şi combinaţia de lumină roşie cu cea albă. Ca avantaje ale acestor tipuri de lumină specificăm:
- Reducerea canibalismului;
- Diminuarea stresului;
- Stimularea producţiei de ouă;
- Îmbunătăţirea indicelui de conversie a hranei;
- Creşterea uniformităţii efectivelor de păsări;
- Scăderea mortalităţii;
- Reducerea consumului de energie electrică.


ÎNCĂLZIREA ŞI VENTILAREA
Vom folosi surse de încălzire electrice şi centrale termice pe lemne (pentru adăposturile situate în apropierea surselor de gaz metan, se vor folosi centrale termice pe gaz, radiante de încălzire sau generatoare de aer cald), în funcţie de mărimea adăpostului.
Curenţii de aer au un rol deosebit de important în menţinerea echilibrului termic al păsărilor. Aceştia au rolul de condiţionare a limitelor de variaţie a temperaturilor critice pentru organismul păsărilor, mărind sau micşorând zona de neutralitate. Astfel curenţii mari de aer ajută la pierderea căldurii din organismul păsărilor, micşorând capacitatea de termoizolaţie a tegumentelor şi a învelişului plumifer. În condiţiile în care în adăpost există o temperatură mare şi umedă, curenţii de aer cu viteze mai mari este recomandată, deoarece păsările elimină mult mai uşor surplusul de căldură. Acţiunea curenţilor de aer asupra efectivelor din halele de producţie este strâns corelată cu temperatura şi umiditatea din adăposturi. În general, sunt admise ca valori optime al acestui factor de microclimat, pe timp de iarnă, 0,1-0,3 m/s.
Trebuie reţinut că valorile curenţilor depind în mare măsură de vârsta păsărilor, de greutatea corporală şi de categoria de producţie. Procesul prin care se poate regla şi păstra în parametri optimi concentraţia de noxe din adăpost, curenţii de aer, umiditatea relativă în halele de producţie este ventilaţia.


Articol publicat în revista Ferma nr. 17/244 (ediţia 1-14 octombrie 2019)

Vizualizat: 454 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Vest Tract la Agromalim 2019 Vaderstad la Agromalim 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?