Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

TOPUL BENEFICIARILOR de SUBVENŢII APIA

Publicat: 11 iunie 2019 - 14:40
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Cei mai mari zece beneficiari de subvenţii din agricultură, cu activităţi atât în sectorul vegetal, cât şi în cel zootehnic, au încasat anul trecut aproape 30 milioane de euro (29,61 milioane euro), potrivit datelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), citate de Agerpres.

Pe primul loc în clasamentul beneficiarilor de subvenţii agricole din România în anul 2018, cu 9,18 milioane euro, este SC Agricost SA, care exploatează cca. 56.000 ha de teren agricol concesionat de la statul român în Insula Mare a Brăilei. Anul trecut, SC Agricost a fost preluată de compania Al Dahra Agriculture din Emiratele Arabe Unite, companie ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei şi comercializării cu amănuntul a florilor şi plantelor naturale, a materialului săditor pentru plante şi pomi, a îngrăşămintelor naturale şi a materialelor pentru reabilitarea terenurilor agricole. În 2017, Agricost a încasat subvenţii APIA în valoare de 11,34 mil. euro.

bani pentru agricultura_b

Topul subvenţiilor este completat de SC Intercereal SA din Ialomiţa - 4,7 mil. euro, SC Maria Trading SRL din judeţul Călăraşi - 2,32 mil. euro, SC Zimbrul SA din Ialomiţa - 2,26 mil. euro, SC Cervina SA din Dolj - 2,01 mil. euro, SC JD Agro Cocora din Ialomiţa - 1,95 mil. euro, SC A&S International SA din Ialomiţa - 1,92 mil. euro, SC Oltyre SA din Dolj - 1,83 mil. euro, SC Agrozootehnica Pietroiu SA din Călăraşi - 1,77 mil. euro şi Agrinatura SRL din Teleroman - 1,67 mil. euro.

Vizualizat: 342 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga AGROSEL adoptă o nouă identitate - HEKTAR Piscicultura are nevoie de susţinere!
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?