„Schimbarea trebuie să vină din noi!”

Deşi se spune că nimeni nu este profet în ţara (satul) lui, iată că Ion Olteanu Constantin a reuşit să preia fostul IAS Clejani, unde când era copil muncea cu ziua încă din clasa a cincea! Mai precis, acum administrează circa 3.000 ha pe raza satului său natal, Mîrşa, din judeţul Giurgiu. Acolo unde, când avea 12 ani, a învăţat mirosul brazdei roditoare, şi sub soarele amiezii, dar mai ales după o ploaie rapidă de vară. Este terenul copilăriei sale pe care acum îl modelează cu respect şi dragoste. Poate de aceea nu foloseşte niciodată glifosat, iar resturile vegetale le redă brazdei împreună cu amendamentele necesare unei vieţi normale a solului.
În total, omul de afaceri (Ion Olteanu e mai mult decât fermier, are viziune, pasiune şi foarte mult respect pentru echipă!) controlează 14.000 ha de cultura mare pe raza a cinci judeţe, sau cum a spus el, în „patru judeţe şi jumătate”, asta deoarece are 400 ha între judeţele Teleorman şi Olt, prin Agromad Crops, cu sediul în localitatea Măgurele, judeţul Ilfov.
Acum 7 ani s-a apucat mai serios de cultura mare, prima sa dragoste, pe vremea când mai erau foarte multe terenuri agricole lăsate pârloagă. A muncit trei ani ca să le elibereze de buruieni fără a folosi erbicid total, iar acum a venit momentul ca pământul să-i întoarcă grija.
Din păcate, anul trecut, deşi a fost anul recordurilor ministeriale, media la rapiţă în fermele administrate de Ion Olteanu Constantin a fost un pic peste 3 t/ha, din pricina unei căderi de grindină care a făcut daune aproape totale pe 900 ha. Deşi le-a avut asigurate, nici în acest moment nu a recuperat nimic din pagubă. De altfel, şi anul acesta a fost nevoit să întoarcă aceeaşi suprafaţă din cauza răsăririi proaste sau a băltirilor. Băltiri cauzate de căderile de peste 500 l/mp din iarna aceasta ciudată. „În asigurări încă se mai haiduceşte în România, dar, încetul cu încetul, toate aceste neajunsuri se vor da pe brazdă. Chiar şi curăţirea clasei politice. Dar va fi greu ca ţara să îşi revină, pentru că oamenii cei mai motivaţi au ales calea autoexilului!”, spune, cu sentimentul că s-ar putea face mai mult, Ion Olteanu Constantin.

„Am fost prima generaţie de proşti şi ultima de deştepţi!”
Cam aşa a sintetizat Ion Olteanu anii studenţiei, atunci când i-am spus că a absolvit Facultatea de Horticultură din cadrul USAMV Bucureşti în prima generaţie post-decembristă. Cuvintele proşti şi deştepţi trebuie puse cumva între ghilimele. Referinţa este cauzată de faptul că el, ca student, a mai apucat un examen adevărat de admitere, iar o parte din fermele unde făceau practică încă nu apucaseră să se transforme în afaceri imobiliare. Mai precis, Ion Olteanu a absolvit în 1996. Şi chiar din timpul facultăţii, spiritul său antreprenorial s-a evidenţiat. A preluat aproape două hectare de sere în care trebuiau să facă practică studenţii şi punea salate mai puţin cultivate atunci în România şi pentru care cererea era mare. Rucola, Iceberg, Lollo Rossa şi chiar Varza de Bruxelles erau căutate de restaurantele de patru-cinci stele şi, mai ales Rucola, de către Springtimes. Imediat după absolvire a lucrat un an pentru Hofigal, care avea pe atunci 17 ha de sere şi 100 ha cu plante medicinale. Era singurul inginer horticol de-acolo şi muncea mult, iar speranţa de a avea o casă a apărut la vârsta de 30 de ani, aşa că nevoia de bunăstare l-a împins să facă „ceva pentru el”. S-a dus la serele de la Horticola 1 Mai şi, „contra unei arende mai mari decât scoteau ei profit pe toată suprafaţa”, a luat un hectar de seră. Şi s-a apucat de treabă. Dimineaţa era horticultor, la prânz pleca cu roşiile în piaţă (de atunci s-a axat pe specialităţi gen Cherry), iar noaptea era paznic. Erau mulţi rromi care veneau la furat aluminiu şi îşi aminteşte cu tristeţe cum un paznic a fost încuiat în baracă şi i-au dat foc. Alerga cu un câine lup să fugărească ţiganii veniţi la furat. Făcea acest lucru din disperare. De altfel, îmi amintesc că prima dată am scris de Ion Olteanu Constantin de curând, despre prăpădul pe care i l-au făcut iarna aceasta turmele de oi în rapiţă.

„Muncim să achităm leasing după leasing şi factură după factură”
Ion Olteanu Constantin spune că sunt momente în care incapacitatea de plată bate la uşă iar băncile şi furnizorii de inputuri le organizează practic viaţa. Aşa se face că au luat 15 milioane de euro pentru dotarea tehnică a celor cinci ferme vegetale, care are fiecare câte un şef şi doi agronomi. În total, în vegetal lucrează circa 150 de angajaţi. În fermele horticole are ceva mai mult de 500 de angajaţi. Şi aici doar maşinile aduc leasinguri de 9-10 milioane de euro, deoarece atunci când maşinile ies din leasing începe să coste mai mult întreţinerea lor decât deschiderea unui nou leasing. Din păcate, şi în acest domeniu are nemulţumiri cu asigurările de tip Casco. Tot din păcate, spune doctorul în Horticultură, ajuns businessman, „peste 70% din orice factură achităm merge spre economiile ţărilor europene, de unde ne vin atât produsele, cât şi serviciile şi, mai nou, utilităţile”. Şi aici, spune fermierul - şcolit mai întâi la cel mai bun liceu horticol din ţară - e multă haiducie din partea ţărilor vestice, majoritatea dintre ele foste imperii, inclusiv coloniale.

Discuţia cu Ion Olteanu Constantin a fost una dintre cele mai complexe de când sunt ziarist agricol. Omul este fenomenal, are o cultură generală de invidiat, a fost şi încă mai joacă la superlativ şah. Nu crede că ar mai putea juca cu spatele, cum o făcea acum 20 de ani, dar e doar o chestiune de lipsă de antrenament.
În biroul său generos cel mai mult spaţiu îl ocupă cărţile şi publicaţiile de specialitate. „Din păcate, nu mai am aceeaşi disponibilitate pentru citit ca atunci când împrumutam de la bibliotecă volume. Acum mi le cumpăr şi nu ajung să le mai citesc din lipsa timpului”, spune cu regret. De aceea a delegat majoritatea competenţelor. Are departamente de achiziţii şi vânzări, structuri distincte pe fiecare centru de profit în parte etc. Am surprins momentul în care i s-a adus cafeaua şi a mulţumit pentru asta. Semn că ştie să-şi ţină aproape colaboratorii, cei care îl ajută pentru ca afacerea să meargă.

Constrângeri financiare
Cât priveşte modalitatea în care vând producţia agricolă, se pare că din nevoia de achitare a inputurilor luate pe datorie (care duc la acumulări de dobânzi şi 1%/lună) dar şi a leasing-urilor (mai au încă de plătit 5,8 mil de euro pentru utilajele achiziţionate), sunt nevoiţi să vândă o mare parte a producţiei direct din câmp. Cele 15.000 tone capacitate de stocare o folosesc ca tampon în perioada de recoltare, dar nu îşi permit să ţină mai mult de 3.000 tone ca rezervă.
Ştiu că Ion Olteanu Constantin se gândeşte să închidă lanţul pe cultura mare. Am observat din discursul său şi am văzut că deja investeşte în dotarea cu grajduri pentru zootehnie. Semn că şi românii ştiu să facă business, dar, din nefericire, nu au băncile aproape, spune, cu un gust amar, fermierul năcut din dragoste pentru aroma brazdei din copilărie. Ar fi multe de spus despre un om cu o minte şi un spirit aşa de agere, care, din păcate, nu s-ar implica în politică, deşi ştie că cineva trebuie să o facă. Are însă convingerea că toate se vor aranja iar noi ar trebui să învăţăm să avem şi oleacă răbdare! Dar înainte de toate, fermierul nostru spune că „schimbarea trebuie să vină din noi!”



Ion Olteanu Constantin: „Nu găsim bani accesibili ca să cumpărăm pământ, în schimb pentru toate bazaconiile din lumea asta se găsesc bani ieftini!”

HORTICULTURA - O PARTE IMPORTANTĂ A BUSINESS-ULUI
Dincolo de cele 5.500 ha cu rapiţă, 5.000 ha cu grâu, 3.500 ha cu porumb, 500 ha cu mazăre şi 450 ha cu lucernă, partea cea mai frumoasă şi unde muncesc cei mai mulţi dintre angajaţii săi (la un moment dat au fost aproape 1.000) sunt firmele de amenajări spaţii verzi şi horticultură. A început acum mulţi ani cu o comandă a celor de la Philips Morris pentru nişte pini. Apoi au vrut să le amenajeze tot sediul. Apoi s-a ocupat de Şcoala Americană din Bucureşti (unde acum fiica sa învaţă la superlativ; era plecată în Moscova, chiar în zilele în care l-am vizitat pe Ion Olteanu Constantin, unde şcolile americane din lumea întreagă s-au reunit într-un concurs), precum şi de amenajarea sediului FRF şi a terenurilor de sport aferente. Îşi aduce aminte că planeitatea o făceau cu polobocul, nu aveau laser pe atunci. Iar gazonul care a făcut faţă cu succes pe Naţional Arena tot firmele sale l-au realizat. Ca şi stadionul din Ploieşti.