Dacă asocierea marilor fermieri se lasă încă aşteptată, grupurile mici de producători au găsit o cale să fie mai aproape de consumatori, inspiraţi de succesul unui model implementat în Finlanda.
Timişorenii care doresc să achiziţioneze alimente, şi nu numai, direct de la producător au de ceva timp la îndemână o soluţie nouă şi ingenioasă. Iniţiativa a pornit de la un grup de producători din Arad şi din împrejurimi care au dorit să scurtcircuiteze „traseul care creşte preţurile” în mod nejustificat, de pe filiera producător - consumator.
Nu mai este nevoie nici ca produsele să fie livrate direct la domiciliu, ceea ce uşurează misiunea producătorilor şi nu aduce nici costuri suplimentare beneficiarilor. Astfel, în fiecare zi de vineri, în intervalul orar 17.30-18.30, în Parcarea Iulius Mall din oraşul de pe Bega, sunt onorate comenzile din timpul săptămânii. Vorbim aici de lactate de cea mai bună calitate, mezeluri, miere şi produse apicole, gemuri, sucuri 100% naturale, până şi bere artizanală, pentru cei care doresc să încerce o altfel de experienţă, şi multe alte produse ce poartă semnătura unor antreprenori locali.
Proiectul arădenilor se numeşte "Roade din Vest" şi reprezintă o comunitate de producători locali care a găsit o cale eficientă şi relativ simplă de valorificare a producţiei fără a mai fi obligaţi să treacă prin filtrul intermediarilor.
Noi făceam oricum livrări în Timişoara de două ori pe lună, doar că asta ne lua foarte mult timp, iar acum suntem ceva mai bine organizaţi
IRINA ANCUŢA
Iniţiator proiect "Roade din Vest"
„Ideea a pornit de la un grup similar din Cluj, care are deja un an de activitate, şi care la rândul său s-a inspirat după modelul finlandez REKO, un sistem foarte popular în ţările nordice. Asta înseamnă că producătorii au posibilitatea de a se conecta direct cu consumatorii, care pot susţine astfel producţia locală. Pentru că cei mai mulţi dintre membrii acestei comunităţi sunt din Arad, am implementat iniţial acolo acest model de vânzare”, ne-a explicat Irina Ancuţa, care împreună cu soţul ei deţine brandul „Nuts for Nuts”, fiind totodată cea de la care a pornit această idee.
În condiţiile în care, trebuie să recunoaştem, de cele mai multe ori producătorii locali cu greu îşi fac simţită prezenţa în marile lanţuri de retail, o astfel de abordare poate fi mult mai eficientă iar de câştigat va avea cu siguranţă şi consumatorul final, care va beneficia de un preţ bun.
Diana Sas, un cumpărător mulţumit!
Printre primii clienţi s-a numărat şi Diana Sas, care a venit special în parcarea de la mall-ul din Timişoara pentru şi-a achiziţionat un borcan cu unt de arahide şi o sticlă de nectar de cătină bio de la Ecofrux, un producător din Lipova. „Mi se pare o iniţiativă lăudabilă. Eu am aflat de pe Facebook despre această acţiune. Oricum, eu sunt o mare consumatoare de produse locale şi de obicei particip la târgurile de profil”, a ţinut să precizeze aceasta.
Ne-am bucurat să vedem printre producători şi Ferma Wagner, pe care am avut plăcerea să o vizităm în urmă cu un an. Virgil Andru şi soţia sa, Ioana, fac o treabă minunată acolo iar produsele pe care aceştia le procesează sunt de o calitate deosebită. Dovadă că s-au epuizat imediat...
Noi în fiecare zi de luni postăm pe Facebook produsele pe care le avem pe stoc, după care clienţii au la dispoziţie patru zile pentru a ne plasa comenzile. Iar marele avantaj este că nu vei fi condiţionat de o sumă minimă de bani pe care trebuie să o cheltui pentru a face o comandă
VIRGIL ANDRU
Producător Ferma Wagner
Pe lângă „Roade din Vest”, care este de fapt numele grupului de Facebook, mai există şi grupul „Roade din Arad”, ce deserveşte locuitorii oraşului de pe malurile Mureşului. În acest caz, livrările se fac sâmbăta dimineaţa.
CUM FUNCŢIONEAZĂ MODELUL REKO?
REKO este un model de comercializare şi distribuire a alimentelor locale direct de la producător către consumator, care foloseşte platformele de social-media pentru promovare. A fost implementat pentru prima dată în Finlanda, în 2013. Comenzile sunt de obicei plasate pe grupurile de Facebook. Acest tip de vânzare oferă oportunitatea de a cumpăra o varietate de produse locale din confortul propriei case, sprijinind în acelaşi timp producătorii. Comenzile se plasează comentând la postarea producătorului. De asemenea, consumatorii care doresc să participe la dezvoltarea acestei comunităţi solicită înscrierea pe grup, în baza unei recomandări sau a unei invitaţii, fiind ulterior acceptaţi de către administratorii grupului.
„Roade din Vest” reuneşte pentru moment 11 producători: Nuts for Nuts, Ferma Wagner, Carmangeria Sebis, Bunătăţi dă Mândruloc, Very Berry, Ecofrux, Polen Murani, Savonerie, Bere Zimand, Lavandair şi Biotera.
un articol de
LIVIU GORDEA