Mâncăm lăcuste sau facem afaceri cu ele?

Mulţi români au reacţionat negativ, fără să remarce posibilitatea înfiinţării unor ferme de creştere a acestor insecte.

Lăcuste vs. slănină

”Am dat-o dreacu, mâncăm lăcuste şi exportăm carne de porc, grâu, porumb, păsări, etc. Asta înseamnă să fii prost”, a notat un comentator pe facebook. ”Aşa le trebuie celor care zic «nu iau de la ţăran, mă duc în supermarket»”, o să mâncaţi şi şobolani, dacă nu cumva cred că se întâmplă deja”, a sărit un altul. ”Când avem slană şi brânză, de ce să ne otrăvim cu lăcuste?”, a intervenit un apărător al bucatelor strămoşeşti.

Oportunitate neobservată

Reacţiile au continuat în aceeaşi notă, puţine comentarii fiind pozitive, în sensul că unii cititori au consumat deja lăcuste şi le-au plăcut, alţii ar vrea să guste. Ceea ce nu a remarcat nimeni, dar nimeni, a fost oportunitatea înfiinţării unei ferme de lăcuste. Da, nimeni nu-ţi bagă pe gât o lăcustă trasă în zahăr caramelizat, deşi unii susţin că e delicioasă, dar ai putea să le creşti şi să faci bani, dacă alţii vor fi doritori să le consume.

Este drept, timp de cinci ani, firma care a obţinut autorizarea de a produce şi vinde pe piaţă lăcuste congelate, uscate sau transformate în pudră are exclusivitate. Creşterea insectelor pentru consum este deja o afacere şi nu neapărat în Asia sau America. Se întâmplă chiar la noi pe continent.

Pudră de greier

Doi antreprenori spanioli, Gabriel Vicedo şi Albert Mas, au decis să investească într-o afacere care ţine mai mult de viitorul planetei, decât de prezent: producţia de făină de greier, considerată o formidabilă sursă de proteine. Scopul lor este să ofere ”o alternativă la proteinele care există astăzi, într-un mod inovator şi durabil pentru planetă”, notează publicaţia abc.es. Antreprenorii spanioli susţin că această insectă prezintă un avantaj nutriţional mai bun decât alte specii de insecte. Mai mult, creşterea acestora necesită mai puţine resurse decât în cazul animalelor şi plantelor proteice: mai puţină apă, mai puţine furaje, respectiv nutrienţi, şi, desigur, mai puţin spaţiu. Pentru a produce un kilogram de proteină de greier, consumul de apă este de 15 l. Pentru a produce un kilogram de carne de vită, consumul de apă este dublu. Totodată, o fermă de greieri produce mult mai puţine gaze cu efect de seră.

Bătălia pentru proteine

Spaţiul necesar nu depăşeşte 15 mp de teren, faţă de 250 mp în celălalt caz. Mai mult, greierii au nevoie de numai 2 kg de furaje faţă de cele 40 kg de care ar avea nevoie un viţel. Albert Mas subliniază că „greierii se hrănesc exclusiv cu furaje sănătoase şi în condiţii perfecte”.

Reportaj inedit în ferma care creşte anual milioane de greieri!

Regulamentul european de autorizare a introducerii pe piaţă a Locusta migratoria

un articol de

STELIAN RĂDESCU