Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Sisteme de capacitate medie pentru obţinerea de produse horticole şi peşti

Publicat: 25 august 2010 - 10:00
5 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Sistemele de capacitate medie permit realizarea unor producţii de plante şi peşti care pot asigura consumul familial într-o gospodarie rurală şi un mic excedent destinat comercializării, şi se situează între sistemele pentru începători, de tip “hobby”, şi sistemele de producţie în scop comercial. În acest articol voi prezenta detaliile constructive necesare confecţionării unor astfel de sisteme, pentru ca cei interesaţi să le poată realiza singuri.

Click pe poza pentru galerie!

Sistemul “Tallmansville”

Acest sistem a fost realizat pentru prima oară în localitatea Tallmansville - West Virginia, şi testat de Freshwater Institute din Shepherdstown, West Virginia - SUA. A fost reprodus până în prezent în mai multe variante constructive. Sistemul se compune din două module independente funcţional (figura 1), care ocupă împreună o suprafaţă de teren de aproximativ 100 mp (figura 2).

Pentru realizarea unui modul avem nevoie de:

• Un bazin pentru creşterea peştilor, cu un volum util de aproximativ 3600 litri, al cărui fund se recomandă să fie conic, pentru colectarea mai eficientă a particulelor solide. Se recomandă bazine cu diametrul de 2400 mm şi înălţimea totală de aproximativ 1200 mm.

Bazinul se montează semi-îngropat, pentru ca reîntoarcerea apei în bazin să se realizeze prin curgere gravitaţională. În cazul montării paturilor de cultură la o înălţime de cca 700 mm deasupra solului, partea supraterană a bazinului trebuie să fie de aproximativ 500 mm, pentru a permite montarea conductei colectoare cu o pantă de 2%. Pe fundul bazinului se montează un dispozitiv (Eco-Trap), care se poate confecţiona artizanal, ca în figura 3, şi care permite racordarea la aspiraţia pompei şi evacuarea nămolului.

• Şase cutii paralelipipedice, cu dimensiunile interioare de 1200 x 2400 x 350 mm, care se pot confecţiona din scândură de lemn, tego, pal etc., căptuşite la interior cu folie pvc, ca în figura 4, din fibră de sticlă sau PVC. În interiorul cutiei, cât mai aproape de fundul acesteia, pe una din laturile scurte, la jumătatea acesteia, se montează un tub de drenaj cu Ø2” (1 inch = 2,54 cm) şi lungimea de 1500 mm, pentru colectarea apei, ca în figura 5.

• Aproximativ 7 mc de pietriş de râu, cu granulaţia de 6-7 mm, sau perlit, bine spălat, cu care se va umple fiecare cutie până la aproximativ 50 mm de marginea superioară a cutiei.

• Şase racorduri de evacuare formate din mufa PVC Ø 2”, robinet trecere PVC cu Dn 50 mm, cot PVC-U 50 mm (figura 5).

• Aproximativ 16 m ţeavă PVC-U cu Dn 50 mm, 4 teuri Dn 50 mm la 45o din PVC-U, 4 coturi Dn 50 mm la 90o din PVC-U.

• O pompă, pentru irigarea paturilor de cultură, centrifugală, cu Q = 20-25 mc/h, Δp = 20-30 bar, un robinet de trecere din PVC Ø 1,5”, un racord olandez din PVC cu Ø 1,5”, un racord olandez cu Ø 2”, aproximativ 3 m ţeavă PVC cu Ø 2”, pentru racord la bazin.

• Aproximativ 12 m ţeavă de 1,5” din PVC pentru conducta de distribuţie, 6 teuri de 1,5”, 6 reducţii 1,5” la 1”.

• aproximativ 12 m ţeavă cu Ø 1”, 6 robinete de trecere cu Ø 1”, 6 coturi Ø 1” la 90o, pentru distribuţia apei în paturile de cultură;

Pentru alimentarea cu apă proaspătă a sistemului, se va monta un rezervor de acumulare de aproximativ 4000 litri, din care, cu o pompă sau gravitaţional, se va alimenta sistemul pentru compensarea pierderilor de apă care se produc prin evaporare, transpiraţia plantelor şi în timpul diferitelor operaţii tehnologice. Soluţia constructivă pentru racordarea rezervorului de acumulare la sursa de apă proaspătă, respectiv la sistem, se va stabili în funcţie de amplasarea acestuia faţă de sursă şi sistem.

Compensarea pierderilor de oxigen din sistem se realizează cu o pompă de aer de 40 litri/minut, care alimentează cu aer ambele module, şi câte 8 pietre de aer/modul, montate echidistant în bazin, pe circumferinţa acestuia. La partea superioară a fiecărui bazin se montează un inel de distribuţie din PVC cu Ø 2”, de formă circulară sau octogonală, prevăzută cu 8 teuri şi reducţii, la care se racordează pietrele de aer cu furtune din PVC de 3/8”.

 

Alte sisteme de capacitate medie

O variantă constructivă realizată de Faye, în oraşul Perth din Australia (figura 6), este formată dintr-un bazin de 3000 litri, 5 paturi de cultură din PVC, de 550 litri fiecare şi un bazin de 500 litri pentru creşterea puietului, care îndeplineşte rolul de bazin de colectare şi amestec cu apă proaspătă. O pompă submersibilă trimite apa din bazinul cu peşti în paturile de cultură, de unde curge gravitaţional în bazinul pentru creşterea puietului, şi apoi este trimisă, cu o a doua pompă, timp de 15 minute/oră, în bazinul cu peşti. Sistemul ocupă o suprafaţă de cca 30 mp.

O variantă constructivă, în care paturile de cultură rectangulare au fost înlocuite cu paturi de cultură circulare, a fost realizată de Joel Malcolm în Australia. O varianta a sistemului Malcom este prezentată în figura 7.

Sistemul se compune dintr-un bazin de 6000 litri, cu D = 2,5 m şi h = 1,2 m, patru paturi de cultură circulare de 1000 litri fiecare cu D = 1,8 m şi h = 300 mm, un bazin de 120 litri, pentru colectarea apei din paturile de cultură, o pompă submersibilă care pompează apa din bazinul cu peşti în paturile de cultură şi o a doua pompă submersibilă, care pompează apa din bazinul colector în bazinul cu peşti. Sistemul ocupă o suprafaţă de cca 50 mp.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 3(58)/2008

Vizualizat: 1430 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [5]  
Pagini: [1]  1   
5.
anonim
|
04. 24, 2014. Thursday 17:37
Cum poti sa spui ca e mare prostie Hidrofonia ?
4.
Anonim
|
04. 24, 2014. Thursday 13:59
Cred ca este o mare prostie Hidrofonia plantelor. DE la inceput a fost in pamant de ce acum se merge pe nota asta ? fool
3.
unde gasesc informatii concrete
|
12. 03, 2011. Saturday 18:43
sint interesata de un sistem de capacitate medie pentru obtinerea produselor horticole si pesti, dar de unde sa le cumpar,am incercat anul trecut doar cu legume si nu am reusit
2.
Primul site romanesc in domeniu: www.aqua-ponics.ro
|
07. 21, 2011. Thursday 20:19
A fost creat primul site romanesc care prezinta realizarile in domeniu, solutii noi, tehnologii si multe alte informatii. Adresa este: www.aqua-ponics.ro Cristian Bulbuc
1.
interesant
|
07. 07, 2011. Thursday 18:10
cred ca ptr tineri se merita o educatie in acest domeniu..... Pot gasi mai multe explicatii reale si mici filme video la noi in tara?
Rezultate: [5]  
Pagini: [1]  1   
Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?