Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Vizitatori la AgriPlanta VEST

Publicat: 03 octombrie 2014 - 13:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Evenimentul expozițional de la Carani, jud. Timiș, a avut câteva mii de vizitatori, mulți tineri fermieri, care au venit să consulte ofertele și promoțiile firmelor expozante și să ia contact direct cu noutățile din domeniul agricol.

Click pe poza pentru galerie!

Redactorii revistei Ferma s-au aflat printre grupurile celor interesați și fascinați de exponatele etalate, de evoluția utilajelor agricole (autopropulsate și tractate) în poligonul demonstrațiilor din câmp, dar și de animalele aduse de crescătorii de ovine și de bovine din Timiș.

“Mă atrage tot ce-i nou!”
Vasile Codrea din satul Firiteaz, comuna Șagu, județul Arad, a venit la AgriPlanta Vest după ce a primit o invitație de la revista Ferma. Ne spune că deține o microfermă de vaci cu lapte de 20 de capete și lucrează o suprafață de teren de 64 ha pentru asigurarea furajelor, din care aproape jumătate este în program de reconversie ecologică. “Sunt nebun după agricultură, trebuie să ai plăcere, chiar dacă pierzi doi ani la rând - așa cum s-a mai întâmplat - iubesc agricultura, îmi place pământul!”, ne-a mărturisit fermierul arădean. În 25 de ani de când face agricultură, Vasile Codrea a adunat tot ce-i trebuie, în ferma lui mixtă poate spune că are aproape toate utilajele necesare pentru a încheia în numai câteva zile orice campanie agricolă. Fermierul susține că ar putea lucra și 200 de hectare cu zestrea mecanică din ogradă. “Am venit special la AgriPlanta Vest pentru că mă atrage tot ce-i nou, vreau să cunosc totul din domeniu, dar constat că ceea ce este aici, nu-i posibil să cumperi! Prețurile mă cam frig la chimir!”, afirmă Vasile Codrea.
Fermierul a ținut să fie prezent la demonstrațiile din câmp. “Am rămas plăcut impresionat de faptul că mașina românească de erbicidat este mai bună decât cea străină! Am mai văzut o treabă interesantă - Roboțelul Banat, remarcat la concursul internațional de roboți pentru agricultură, îmi place că este făcut în România și că e mai bun decât ceea ce fac alții”, ne-a declarat fermierul cu un sentiment de mândrie patriotică.

Un tractor numit dorință
Constantin Șoaită a venit la Carani împreună cu mai mulți crescători de animale, oieri, dornici să cunoască realizările din agricultură. Este sibian la origine, dar s-a așezat în județul Timiș cu turma sa de 800 de mioare „că aici iarna-i mai blândă! Pentru zootehnia mea aș avea nevoie de un tractor cu o cupă, ca să scoată gunoiul din grajd; am văzut ceva-ceva, dar mai socotesc, prețurile mă cam sperie”, ne-a declarat fermierul. Constantin Șoaită crede că îndeletnicirea oieritului - cu tradiție din generație în generație - se cam gată în familia lui. El e cam cătrănit că nu are băieți care să-i urmeze, ci numai două fete măritate, iar ginerii sigur nu-i vor călca pe urme! În județul Sibiu are o bucată de pământ de vreo șase hectare. Terenul nu-l vinde, îl ține ca pe ochii din cap, că așa e datina străbună.

 
Au luat pulsul agriculturii
În zona de mecanizare am remarcat un tânăr vizitator însoțit de o.... „mlădiță” a agriculturii românești - copilul său Alexandru Cristian Mihuț, care de la vârstă fragedă este atras de tehnică. „Am vrut să vin neapărat la AgriPlanta pentru a mă informa cu privire la starea agriculturii noastre. Aici este scanat tot ce poate oferi în acest sector economic!”, ne-a declarat Ștefan Mihuț, fermier din Nădlac. Vizitatorul deține o exploatație vegetală ce însumează 200 ha, cu dotarea de mecanizare corespunzătoare. Așa se face că Ștefan Mihuț a obținut producții bune în acest an, cu toate că frontul de ploi i-a dat peste cap graficul lucrărilor agricole.
„Juniorul” Alex ne spune mândru că s-a urcat însoțit de tatăl său numai pe combina Claas - nu și pe tractor - la recoltarea rapiței și a florii-soarelui.

Fermele mixte trebuie utilate
Doru Ilin, din comuna timișeană Saravale, a primit invitație de la revista Ferma; așa a aflat de expoziția AgriPlanta Vest de la Carani. Fermierul administrează o fermă mixtă: cultivă 30 de hectare și are o fermă zootehnică profilată pe creșterea ovinelor. „Un astfel de eveniment este binevenit, m-aș fi bucurat dacă erau mai multe animale, mai multe specii și, bineînțeles, mai multe rase! M-am uitat cu atenție și la utilajele agricole, mi-ar trebui ceva mai echipamente mici pentru ferma mea, adică o motocositoare, o presă de balotat”, a precizat Doru Ilin.


Olivia FIRI
Marian MUȘAT

 

Vizualizat: 511 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?