Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

„Vaca nu şi-a luat banii decât în stradă”

Publicat: 22 noiembrie 2011 - 16:00
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

„În nici un an vaca nu şi-a luat banii decât în stradă”, ne-a spus, dezamăgit, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), Claudiu Frânc, după ce toate negocierile dintre reprezentanţii crescătorilor de bovine şi conducerea Ministerului Agriculturii au eşuat şi suma fixată de minister pentru CNDP la bovine pe 2011 a rămas la 460 lei/cap de animal, mai puţin chiar decât în 2009, când crescătorii de bovine au primit 571 lei/cap de animal şi beneficiau din partea statului şi de prima pe calitatea laptelui, de 0,3 lei/litru, de subvenţionarea programului strategic al ANSVSA, în sumă de peste 200 lei/cap de animal şi de plata materialului seminal cu 7 lei/doza de MSC

Click pe poza pentru galerie!

La data închiderii ediţiei, crescătorii de bovine membri ai FCBR şi ai Asociaţiei Generale a Crescătorilor de Taurine din România (AGCTR) anunţaseră că aproape 500 de fermieri vor picheta timp de trei zile la rând, în perioada 16-18 noiembrie 2011, sediul Ministerului Agriculturii, în speranţa că astfel vor convinge conducerea ministerului să le dea nu mai puţin de 700 de lei/cap de animal.

“Banii ăştia nu sunt ca să-i îmbogăţească pe fermieri, ci compensează pierderile de producţie care apar în bugetul fiecărui fermier, ca să poată susţine preţurile la lapte şi la carne. A crescut preţul la lapte şi la carne la fel de mult ca preţul la cereale? Vaca a mâncat aceeaşi cantitate de porumb şi când porumbul era 30 de bani kilogramul şi la fel de mult mănâncă şi acum, când e 1,4 lei kilogramul”, ne-a mai spus preşedintele FCBR.

Ministerul Agriculturii spune însă că nu s-a discutat niciodată acordarea sumei de 700 lei/cap de animal şi, de asemenea, nu s-a pus problema ca acest sprijin să fie corelat cu nivelul sprijinului acordat în 2009, ci s-au căutat soluţii ca suma alocată pentru CNDP la specia bovine să fie mai mare decât cea acordată în 2010.

Crescătorii de bovine au cerut o întâlnire şi cu premierul Emil Boc, pentru a-i explica situaţia din sector şi necesitatea acordării unei sume mai mari, după ce ministrul Tabără le-a spus reprezentanţilor crescătorilor de bovine că „atâta este suma bugetată de Guvern şi mai mult de atât nu are de unde să scoată”.

„Dacă problemele noastre nu vor fi soluţionate, vom fi nevoiţi să organizăm acţiuni de protest în toata ţara, cu animale şi utilaje şi să blocăm Drumurile Europene, pentru că nu ne mai putem continua activitatea. Cerem să ajungem şi noi măcar la un sfert din subvenţiile pe care primesc alţi fermieri din UE”, a declarat, la rândul său, preşedintele AGCTR, Toader Neaţă.

 

Nu avem genetică, dar lucrăm la asta

70 de juninci gestante din rasa Holstein Friză au fost aduse din Irlanda cu avionul la sfârşitul lunii octombrie 2011, fiind primul transport de acest gen pentru România. Transportul cu avionul a costat 1.100 euro pe cap de animal şi a fost ales deoarece a fost considerat cel mai rapid şi mai potrivit din punct de vedere al bunăstării animalelor.

Animalele, din care o parte au fost donate de o închisoare din Irlanda, vor fi oferite unui orfelinat din Oradea şi mai multor familii fără venituri din judeţul Cluj, în cadrul unui program de asigurare a hranei derulat de două fundaţii caritabile, iar familiile care vor primi aceste animale vor urma principiul „ Dar din dar”, fiecare dintre ele donând, la rândul său, primele femele obţinute de la animalele primite.

„Nu am ales să facem acest lucru cu vaci din România pentru că nu avem genetică. Vacile irlandeze au gene mai bune, ceea ce înseamnă lapte mai bun”, a spus Ovidiu Spinu, director Heifer România, iar Ministrul Agriculturii, prezent la debarcarea vacilor irlandeze pe pământ românesc, la Timişoara, a confirmat. „Noi nu putem face astfel de acţiuni, pentru că suntem importatori de material genetic.

Acestea nu sunt vaci aflate în producţie, ci sunt juninci gestante. Noi avem foarte multe ferme construite cu fonduri europene, însă ele nu sunt populate la această dată, dar ceea ce facem acum prin ANARZ, este crearea unor animale care să poată furniza material genetic şi efectiv de vaci de lapte pentru astfel de acţiuni şi voi transmite şi crescătorilor români conceptul „Dar din Dar".

Vă asigur că vor fi astfel de acţiuni şi în România, îi cunosc pe fermierii români, chiar dacă la şeptelul de animale noi nu egalăm Irlanda. Materialul care a fost adus este material sănătos din toate punctele de vedere, iar întregul lot va fi monitorizat din punct de vedere sanitar-veterinar, mai ales pentru că laptele este destinat copiilor”, a spus Valeriu Tabără.

Alte animale în cadrul acestui program vor mai fi aduse în februarie şi în octombrie 2012, iar, pe lângă juninci, va mai fi adus din Irlanda şi material seminal.

 

Bani europeni cheltuiţi fără cap

Numeroase investiţii din industria laptelui realizate cu fonduri europene prin programul SAPARD sunt în pericol de a fi lichidate, pentru că nu îşi vor atinge parametrii de performanţă fixaţi în proiecte, fiind dezvoltate fără o analiză clară a pieţei, a declarat ministrul Agriculturii, în 9 noiembrie 2011, într-o conferinţă la Bursa de Valori Bucureşti. Potrivit lui Tabără, capacităţile de procesare a laptelui depăşesc de trei ori producţia de lapte din ţara noastră.

„S-a investit enorm, modernizarea este formidabilă, dar efectele nu sunt cele pe care le dorim. În industria laptelui, capacităţile de producţie sunt de trei ori mai mari decât producţia şi sunt mai mari şi decât cota alocată, de 3,15 milioane tone.

Sunt repartizate neuniform în judeţe şi nu s-au dezvoltat pe baza planurilor de afaceri şi a unor analize clare de piaţă. Multe obiective de investiţii construite prin SAPARD sunt în pericol de a fi lichidate pentru că cred că nu îşi vor atinge parametrii de performanţă fixaţi în proiecte”, a spus Tabără, citat de Agerpres.

Ministrul Agriculturii, care susţine că de vină pentru această situaţie sunt cei care erau la guvernare atunci când au fost cheltuiţi banii SAPARD, a menţionat că a discutat recent această problemă cu comisarul european pentru Agricultură Dacian Cioloş şi cu alte autorităţi de la Bruxelles.

Vizualizat: 458 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
junici din irlanda....
|
01. 02, 2012. Monday 22:18
Domnilor,noi nu suntem in stare de a oferi conditii vacilor autohtone iar dumneavoastra aduceti caci din Irlanda???Ce sa mai vorbim de cheltuiala....dar vorba romanesca..unde nu i cap vai de picioare.Bani cheltuiti aiurea.
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?