Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Un an al lansărilor pentru Ferma Media Grup

Publicat: 11 noiembrie 2010 - 15:00
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Interviu cu Dănuţ Radiş, director Ferma Media Grup

Click pe poza pentru galerie!

Recolte bogate: Cum s-a născut ideea transformării ziarului “Anunţuri Agricole” în revista “Recolte bogate” şi care este povestea denumirii noii publicaţii?

Dănuţ Radiş: Ideea editării unei reviste în domeniul vegetal s-a prefigurat în urmă cu doi ani, la târgul IndAgra. La acea ediţie revista „Ferma” a avut standul în Pavilionul dedicat seminţelor pentru cultura mare şi horticulturii, iar mai mulţi agricultori ne-au sugerat să edităm o revistă care să trateze cu preponderenţă subiecte privind producţia vegetală.

Pe de altă parte, de ceva vreme eram nemulţumit de calitatea scăzută a hârtiei de ziar, iar acest aspect limita posibilităţile de dezvoltare pe mai departe a ziarului „Anunţuri Agricole”. Aceste două considerente au stat la baza deciziei din luna mai anul curent a Consiliului Director al Ferma Media Grup ca, începând din luna noiembrie 2010, ziarul Anunţuri Agricole să se transforme într-o revistă lunară care să aibă ca tematică principală sectorul vegetal al agriculturii.

Din momentul deciziei şi până în luna august, problema majoră a tuturor celor implicaţi în proiect a fost găsirea unui nume adecvat pentru noua revistă. După foarte multe şedinte de branding, inclusiv cu implicarea unor persoane din afara sistemului nostru, cum ar fi Cosmin Andrei, producător al emisiunii „Viaţa satului” de pe TVR1 şi Corina Mareş, general manager DLG InterMarketing, cărora le mulţumesc pe această cale, am decis ca numele noii publicaţii să fie... „Recolte bogate”.

Recolte bogate: După ce anul acesta aţi lansat un nou produs editorial, şi anume revista “Utilaje agricole”, apărută în două ediţii, şi DVD-ul “Noutăţi Tehnice 2010/2011”, am putea spune că Sistemul Informativ Agricol „Ferma” creşte, vorba zicalei, într-un an cât alţii în zece. Ce etapă reprezintă lansarea revistei “Recolte bogate” în dezvoltarea Ferma Media Grup?

Dănuţ Radiş: De 12 ani, societatea noastră editează revista „Ferma”, liderul de necontestat al publicaţiilor agricole din România. În decursul acestor ani, am acumulat experienţă, am adunat în jurul nostru foarte mulţi profesionişti de valoare în domeniile lor de activitate şi am stabilit şi consolidat relaţii pe plan naţional şi internaţional.

Toate acestea au permis ca în acest an să începem dezvoltarea unor reviste agricole specializate, păstrând revista „Ferma” ca publicaţie generală în agricultură. Am ales nişe care să permită editarea pe maşini de tipărit rotative, deci reviste cu tiraje de peste zece mii de exemplare. Aşa au apărut „Utilaje agricole” şi „Recolte bogate”.

Puternicele relaţii pe plan internaţional au dat posibilitatea editurii noastre de a se asocia la nivel european cu cele mai importante edituri cu profil agricol din: Ungaria (MezőHír), Germania (dlv), Franţa (La France Agricole), Rusia, Polonia, Ucraina, Suedia, Finlanda etc. Cel mai important proiect este realizarea sistemului de vânzare a tehnicii agricole UsedTecWorld.

Ca parte a acestui program, Ferma Media Grup a realizat pagina web www.utilajeagricole.ro, care interacţionează la nivel mondial cu site-urile partenerilor noştri. DVD-ul de care aţi amintit face parte tot din acest proiect.

Recolte bogate: Ce alte proiecte aveţi în pregătire?

Dănuţ Radiş: Până la sfârşitul anului dorim să lansăm newsletter-ul “Observator agricol”. Prin intermediul acestui buletin de ştiri, orice agricultor care se înscrie primeşte gratuit, în fiecare zi, de luni până vineri, ştirile din domeniile de activitate pe care le va solicita odată cu abonarea pe site. Anul viitor dorim să ne extindem activitatea şi în domeniul video, prin realizarea unor filme cu caracter agricol, care vor fi postate pe portalul nostru agroinfo.ro.

Colaborarea externă se va concretiza prin participarea la realizarea în cadrul celui mai important târg de tehnică agricolă din lume - Agritechnica - a unui show de anvergură, prin desemnarea “Maşinii anului” de către dlv, la ediţia 2011 de la Hanovra. Va fi un spectacol extraordinar, pentru desfăşurarea căruia organizatorii târgului (DLG) vor pune la dispoziţia colaboratorilor noştri o hală special amenajată. Avem şi multe alte suprize, pe care însă le vom dezvălui la momentul oportun.

Recolte bogate: Poate că ar fi potrivit să încheiem acest interviu cu un mesaj adresat cititorilor…

Dănuţ Radiş: Agricultorii din România deţin un mare secret, acela al supravieţurii în mediul ostil al economiei româneşti. Secretul supravieţuirii este realizarea unor recolte suficiente şi vânzarea acestora la un preţ care să îi permită agricultorului să trăiască, el şi familia lui, dar şi să continue ciclul de producţie. Aceste secrete ale agricultorilor individuali vor fi aflate de ziariştii noştri şi vor fi publicate, pentru că mai multe secrete, adunate la un loc, va aduce agricultura mai aproape de... secretul marilor recolte. Să aveţi cu toţii RECOLTE BOGATE!

Vizualizat: 649 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
Bravo
|
01. 06, 2011. Thursday 08:26
Felicitari, si la mai multe.
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agro Concept la Agromalim 2019 Hedere Oros Linamar la Indagra 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?