Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Umiditatea excesivă îngreunează semănatul

Publicat: 11 noiembrie 2013 - 16:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Ploile căzute în epoca optimă de înfiinţare a noilor culturi de câmp au întârziat lucrările agricole specifice campaniei de toamnă, inclusiv recoltarea plantelor premergătoare speciilor agricole are se pun sub brazdă în acest sezon

Click pe poza pentru galerie!

TIMIŞ

„Vom face economie, dar ştim cu toţii că fără să bagi bani în pământ nu faci mare lucru
Codruţ Balog, administrator Comloşana, judeţul Timiş

Codruţ Balog, administrator al societăţii Comloşana din localitatea Comloşu Mare, judeţul Timiş, a înfiinţat cultura de rapiţă pe 17 ha, iar grâul l-a semănat pe 240 ha din cele 320 aflate în planul iniţial. Alte culturi nici nu au intrat în calcul.

 

Ploile au dat peste cap rotaţia culturilor

„Umiditatea excesivă afectează în primul rând lucrările. Din această cauză nu am putut face nici rotaţia culturilor şi, pe alocuri, am pus grâu după grâu, dar sunt colegi din zona mea care nu pot semăna grâul pentru încă nu au recoltat porumbul. În ultima lună au căzut mai mult de 100 litri pe metru pătrat, de aceea nu se poate lucra în bune condiţii”, ne-a spus acesta.

Semănată pe o suprafaţă relativ mică, cultura de rapiţă a pornit bine în vegetaţie, spune fermierul care o urmăreşte îndeaproape pentru a combate la timp orice boală sau dăunător apărut pe neprevăzute. „Rapiţa are între 4 şi 6 frunze. Am aplicat deja un tratament fungicid, îngrăşământul foliar şi un erbicid împotriva samulastrei de grâu, pentru că rapiţa a fost semănată după grâu. Am aplicat şi un insecticid pentru viespea rapiţei (Athalia rosae). Asta, pentru că dăunătorii deja au apărut, chiar dacă nu pe întreaga suprafaţă. Împotriva bolilor am dat cu fungicid şi deocamdată nu am observat nimic suspect”, ne-a explicat Codruţ Balog.

Grâul este încă „sub brazdă”, am putea spune. Agricultorul a precizat că „la grâu, în afară de tratamentul la sămânţă, nu cred că voi apuca să fac altceva pentru că nu am nimic răsărit”.

Fermierul se arată neîncrezător în noul an agricol, din cauza preţurilor mici practicate de comercianţi, care i-au lăsat pe fermieri cu buzunarele goale. „Anul viitor va fi prost din punct de vedere al producţiilor. De ce? Pentru că din cauza preţurilor mici la cereale vom cheltui mai puţin pe înfiinţarea şi tratamentul culturilor, ceea ce va face ca anul viitor, chiar şi cu condiţii ale naturii prielnice, producţiile să fie mai mici. Vom face economie la inputuri, dar ştim cu toţii că fără să bagi bani în pământ nu faci mare lucru”, a adăugat Codruţ Balog.

 

Orzul este în faza de înfrăţire

La graniţa cu Ungaria, Vasile Târziu, administrator al societăţii Agrobilan, din localitatea timişeană Cenad, a înfiinţat cultura de grâu pe 726 ha, până la data de 22 octombrie, orzul pe 362 ha, iar rapiţa pe 270 ha.

„Rapiţa este în stadiul de 6 frunze şi sunt mulţumit de stadiul de dezvoltare. Cu privire la tehnologie, am aplicat un insecticid, am fertilizat cu bor şi cu potasiu, după care am făcut o erbicidare în postemergenţă, pentru distrugerea monocotiledonatelor, în special samulastra de grâu. Urmează să mai aplic un tratament cu un fungicid - Tebuconazol - pentru stoparea creşterii şi pentru ramificare, dar asta când va fi în stadiul de 8 frunze, ca să îi asigur şi rezistenţa la iernare”, ne-a explicat agricultorul.

Despre cerealele semănate, Vasile Târziu a spus că „pe cea mai mare parte a suprafeţei cultura de grâu a răsărit destul de bine, iar orzul este deja în faza de înfrăţire, asta şi pentru că a fost semănat destul de rapid, după recoltarea florii soarelui”.

Fermierul timişean consideră că dacă va mai continua perioada cu temperaturi destul de mari, la rapiţă ar putea apărea dăunătorii, precum viespea rapiţei. „Din acest motiv, rapiţa trebuie monitorizată în permanenţă, dar şi pentru a nu se dezvolta prea mult, caz în care trebuie intervenit neapărat cu un regulator de creştere. La grâu nu este nici un pericol şi nici la orz. Dar, trebuie grăbit semănatul, fiindcă perioada optimă este până la data de 25 octombrie, în zona Banatului”, conchide Vasile Târziu.


ILFOV
Rapiţa a dezvoltat doar 2-4 frunze

În alte zone ale ţării, ploaia a venit prea târziu. Daniel Drăghici, fermier din judeţul Ilfov, a înfiinţat în această toamnă culturi de grâu, de rapiţă şi de orzoaică. Rapiţei i-a alocat 350 ha, grâului vreo 500 ha şi alte 300 ha au fost ocupate cu orzoaică.

A fost o toamnă grea pentru fermierul din Ilfov, cu multe lucrări, costuri mari, iar rezultatele abia acum apar. „Pentru semănatul rapiţei am făcut foarte multe lucrări ale solului sol: disc de dezmiriştire, arătură, alte trei discuri ca să mai afânăm terenul, freză şi tăvălug. Deci, foarte multe lucrări, dar acestea au fost condiţiile şi nu am putut face altfel, pentru a avea un pat germinativ cât de cât bun”.

Cu toate acestea, pornirea în vegetaţie a culturii de rapiţă pare a fi destul de slăbuţă, spune agricultorul. „Pentru această dată, rapiţa mea este slab dezvoltată. Deşi a fost semănată în perioada optimă, din cauza deficitului de apă din sol, răsărirea a avut loc mai târziu şi acum se află într-un stadiu foarte slab de dezvoltare. Am avut un noroc chior că a plouat 100 litri în ultima perioadă, căci nici nu răsărise bine”.
Alta este situaţia la grâu, spune Daniel Drăghici.

„La grâu, pornirea este destul de bună până la această dată. O parte a răsărit, dar mai avem încă puţin de semănat, fiindcă pe zonele de vale, din cauza ploilor abundente, am avut băltiri şi nu am putut intra pe teren. La culturile răsărite am făcut deja fertilizarea de bază şi urmează alte două fertilizări cu azot”, adaugă fermierul.

Potrivit acestuia, factorul de risc pentru rapiţă, în perioada imediat următoare, ar fi gerul timpuriu. „Rapiţa este în 2-4 frunze abia şi nici nu cred că va fi cazul de stabilizator de creştere. Să ne ajute Dumnezeu să nu îngheţe, pentru că este foarte mică. Pentru noi, cu cât este toamna mai lungă şi mai caldă, cu atât mai bine, pentru o bună înrădăcinare a culturilor şi pentru a intra în iarnă mai viguroase. La grâu nu ar fi o mare problemă, pentru că este o cultură mai rezistentă, deşi s-a mai întâmplat în alţi ani să apară fenomenul de descălţare şi alte probleme. Dar trebuie să rămânem optimişti”, susţine Daniel Drăghici.

 

TULCEA
Grâul abia a început să răsară de sub brazdă

„Sunt riscante temperaturile de 20 grade C ziua şi de -1 grad C pe timp de noapte
Andrei Roman, fermier din judeţul Tulcea

Agricultorii tulceni sunt cu un pas în urma vremii. Deşi în alţi ani seceta era cea care le dădea bătăi de cap, de această dată ploile şi-au intrat în drepturi. Andrei Roman, din localitatea Topolog, judeţul Tulcea, nu a apucat să intre cu semănătoarea în câmp până în ultima decadă a lunii octombrie. „Încă nu am semănat nimic, abia mâine (23 octombrie, n.r.) încep semănatul la grâu, pentru că ploile m-au ţinut pe dreapta. Din cauza umidităţii nu am putut discui şi lucra terenul aşa cum ar fi trebuit, pentru că se încărcau talerele de disc”, spune agricultorul tulcean.

Pentru înfiinţarea culturilor, zilele se apropie de „fundul sacului”. „Pentru rapiţă e şi aşa prea târziu, ar fi trebuit să aibă circa 6-8 frunze acum. Cu grâul mă limitez la 50 ha, iar restul, până la 300 ha, las pentru culturile de primăvară”, ne-a spus Andrei Roman.
Din cauza ploilor şi a umidităţii prea mari, fermierul are încă pe câmp 40 ha de porumb pe care nu le poate recolta.

Cu privire la pericolele ce ar putea apărea, fermierul se teme de diferenţa mare dintre temperaturile din timpul zilei şi cele din timpul nopţii. „Sunt riscante temperaturile specifice unor ţări precum Cipru sau Grecia, unde ziua sunt 20 grade C, iar noaptea --1 grad C. Noi ne confruntăm cu fenomenul de îngheţ - dezgheţ în primăvară, dacă mai avem şi în perioada de toamnă-iarnă, suntem ruinaţi. Alternanţa acestor temperaturi cu diferenţe foarte mari afectează foarte mult plantele”, a afirmat Andrei Roman.

 

INFO

INDUSTRIA SEMINŢELOR
AISR a aderat la ESA

Pe 15 octombrie 2013, la Varşovia, a avut loc întâlnirea anuală a Asociaţiei Europene a Seminţelor (ESA), unde a fost aprobată, cu unanimitate de voturi, aderarea asociaţiei “Alianţa Industriei Seminţelor din România” (AISR) ca membru cu drepturi depline în ESA.

AISR a fost înfiinţată în luna august 2012 şi este formată din nouă membri fondatori. Scopul asociaţiei este de a promova în rândul fermierilor români necesitatea utilizării seminţelor certificate, în scopul obţinerii unei producţii mari şi de calitate, apărarea drepturilor privind proprietatea intelectuală specifică pe teritoriul României şi combaterea contrafacerilor de sămânţă.

În luna martie a acestui an, AISR a depus o cerere de afiliere ca membru a Asociaţiei Europene a Seminţelor, organizaţie care include, în prezent, 38 de asociaţii de seminţe naţionale, 48 de membri individuali şi 30 de membri asociaţi.

ESA reprezintă vocea industriei de seminţe din Europa în raport cu principalele instituţii europene, precum Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliu de Miniştri, CPVO şi UPOV.

Vizualizat: 513 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?