Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Stare de calamitate în agricultură

Publicat: 13 iunie 2016 - 13:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Luna trecută, mai multe județe ale țării au fost afectate de fenomene meteorologice nefavorabile, precum căderi masive de grindină, brume târzii și precipitații abundente.

Click pe poza pentru galerie!

Direcțiile Agricole din județele afectate centralizează pagubele pentru a le transmite Ministerului Agriculturii, în vederea compensării pierderilor suferite de fermierii în cauză. 

 

DOLJ 

Loviți de grindină de mai multe ori! 

În zona sud-estică a județului Dolj, câteva mii de hectare cultivate au fost distruse în proporție de sută la sută ca urmare a căderilor de grindină. “Astăzi (27 mai 2016 n.r.), Instituția Prefectului a semnat raportul de sinteză care oficializează afectarea unei suprafețe semănate cu culturi agricole ce însumează 3.836 hectare, cu pierderi estimate de comisia special constituită în valoare de 9.438 mii lei. Distrugerile sunt cuprinse între 90 și sută la sută”, ne-a declarat Liliana Săvulea, directorul executiv al DADR Dolj. Potrivit acesteia, cele mai afectate au fost culturile de cereale păioase (1.300 ha), porumbul (1.000 ha), floarea-soarelui (700 ha), pepenii verzi și legumele. 

Cei mai afectați au fost… fermierii din perimetrul comunelor Amărăștii de Jos și Amărăștii de Sus, situate la aproximativ 60 km sud de municipiul Craiova, în Câmpia Romanaților, la granița cu județul Olt. Aici stratul de gheață a avut grosimea de 15-20 cm. În zona amărășteană, a mai căzut grindina și în data de 25 mai a.c., însă pagubele au fost mai mici.

De asemenea, potrivit situației centralizate la DAJ Dolj, bruma târzie înregistrată în zilele din 21 și 27 aprilie 2016 a afectat în proporție de sută la sută cultura viței-de-vie și pomii fructiferi pe o suprafață de 663 ha, cu pierderi estimate la 3.597 mii lei. Pagubele cele mai însemnate s-au înregistrat pe raza comunei Gighera din apropierea Dunării. 

„Precipitațiile au provocat o serie de probleme producătorilor agricoli din localitățile riverane Dunării. La această dată sunt consemnate băltiri pe mari suprafețe de teren cultivat, comisiile se află în teren pentru a evalua situația și eventualele pagube suferite de fermieri. Astăzi, 27 mai a.c., comisia județeană pentru situații de urgență luat decizia ca ANIF să pornească sistemul de desecare, întrucât stațiile ar trebui să funcționeze neîntrerupt cel puțin timp de două săptămâni”, a susținut Liliana Săvulea. 

După centralizarea situației la nivelul Ministerului Agriculturii și evaluarea pagubelor la nivel național, se va da o hotărâre de guvern pentru compensarea pierderilor cauzate de fenomenele meteo extreme. 

 

Fermierii pot cere reducerea normei de venit 

„Persoanele fizice, Intreprinderile Individuale și Intreprinderile Familiale - mai puțin societățile comerciale - care au pagube de peste 30 la sută la culturile agricole pot să beneficieze de reducerea normei de venit proporțional cu gradul de afectare. Procedura este următoarea: să depună la primărie cerere pentru constatarea pagubelor și evaluarea pierderilor produse de calamitățile naturale în cazul culturilor agricole, solicitările vor fi centralizate la Instituția Prefectului, care va numi o comisie pentru evaluarea pagubelor. Toate acestea sunt cuprinse în Ordinul președintelui ANAF 2204/2015 din 21 august 2015”, ne-a declarat Liliana Săvulea.

 

ARGEȘ

Căderi de grindină în Muscelele Argeșului

Și fermierii argeșeni s-au confruntat cu grindina. „Într-adevăr, au fost niște fenomene meteorologice periculoase, dar noi nu am primit încă sesizări, în sensul distrugerii unor culturi agricole. Au fost niște căderi extraordinare de grindină în perimetrul Berevoiești - Aninoasa, din zona central-nordică a județului, în Muscelele Argeșului. Particulele de gheață au acoperit totul pe o distanță de un kilometru doi și au atins și niște livezi”, ne-a declarat Corneliu Vasilescu, directorul executiv al DADR Argeș. Potrivit acestuia, la Berevoiești doi specialiști ai Direcției constată pagubele.

În partea de sud a județului sunt băltiri în urma frontului de precipitații căzute în ultimele săptămâni. Ca urmare, lucrările campaniei agricole de primăvară înregistrează unele întârzieri. „Terenul a fost umed și nu s-a putat intra în câmp cu utilajele la fertilizări și la aplicarea tratamentelor fitosanitare. În ceea ce privește semănatul, am unele îndoieli că s-a finalizat lucrarea în unele exploatații agricole”, a precizat Corneliu Vasilescu.

 

OLT

Fix 5.639 de hectare calamitate 

Oltul este un alt județ afectat de grindină. Potrivit datelor DADR, mai bine de 5.600 ha de culturi agricole au fost calamitate, cele mai afectate fiind lanurile de cereale de pe raza localităților Bucinișu, Obârșia, Izbiceni, Tia Mare, Morungav și Cilieni. În sudul județului, culturile au fost afectate în procent de 70-80 la sută, au afirmat surse din cadrul instituției agricole județene, preluate de presa locală.

Comisia județeană de specialitate, constituită prin Ordinul Instituției Prefectului Olt, a întocmit procese-verbale de constatare, potrivit cărora au fost afectate culturile de grâu, orzoaică, porumb, floarea-soarelui, legume și viță-de-vie, care au însumat 5.639 ha. 

Fermierii olteni așteaptă să fie despăgubiți cu bani de la Guvern pentru pierderile suferite la culturile agricole în urma fenomenelor meteorologice extreme.

 

 

 

CUM NOTIFICAȚI APIA CA SA NU PIERDEȚI SUBVENȚIA?

Ați depus la APIA cerere de plată în campania 2016 și ulterior exploatația a fost afectată de o catastrofă naturală gravă? Fermierii care au suferit calamități ale culturilor din cauza unor fenomene naturale izolate (îngheț, inundații, secetă, tornade etc.) mai întâi trebuie să solicite primăriei o vizită la fața locului și întrunirea comisiei județene pentru constatarea pagubelor. Apoi trebuie să notifice APIA, în scris, și să prezinte documente care să ateste producerea pagubelor. Înștiințarea către APIA se transmite în termen de 15 zile lucrătoare de la data la care fermierul este în măsură să trimită respectiva notificare. Documentele doveditoare în caz de forță majoră sau circumstanțe excepționale (situații prevăzute în art. 2 alin. 2 din Regulamentul CE nr. 1306/2013) trebuie prezentate în original în termen de zece zile lucrătoare de la data emiterii lor. Documentația trebuie să cuprindă și procesul-verbal de constatare a calamității eliberat de Primărie/procesul-verbal de constatare emis de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru catastrofele naturale. Copiile acestor documente se păstrează la dosarul cererii de plată. Fermierii care se află în zonele declarate calamitate printr-un act normativ național, prezintă a APIA doar înștiințarea. 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.10(171) 1 - 14 iunie 2016

Vizualizat: 1097 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Lexion 670 Montana, o combina pentru zone colinare IPSO Agricultura, desfasurare de forte la Jucu
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?