Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Şi totuşi, de ce se scumpeşte pâinea?

Publicat: 20 septembrie 2021 - 11:04
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Pentru un popor mare consumator de pâine, după cum arată statisticile şi tradiţiile noastre gastronomice, creşterea preţului la acest produs nelipsit din meniul zilnic stârneşte controverse şi supărări îndreptăţite!

Nicoleta Dragomir nou_t

Ne aflăm în plin sezon de numărat boabele la hectar şi la Ministerul Agriculturii aproape că nu mai e loc prin birouri de atâtea recorduri la păioase. Ce irigaţii, ce PNS, ce secetă închipuită de răuvoitori..., cifrele istorice produc o adevărată isterie electorală timpurie! Scria un coleg că, spre deosebire de predecesorul său, Ministrul Oros le mulţumeşte în primul rând fermierilor pentru relansatul grânar al României dar, în acelaşi timp, e plin online-ul de poze cu sigla partidului dătător de subvenţii şi bani pentru agricultură... evident, din fonduri europene. Adică, un drept câştigat al fermierilor noştri şi nicidecum vreo mare realizare politică!

Dar, să revenim la pita noastră cea scumpă de la o zi la alta. Agasat, în ultima perioadă, de întrebarea "Domnule ministru, ştiţi că s-a scumpit pâinea?", şeful de la Agricultură a decis să rupă tăcerea, să accepte realitatea şi să găsească totuşi o motivaţie plauzibilă. Ce-a ieşit? Contrar statisticilor care indică producţii record la grâul din România, preţul pâinii continuă să crească angrenând majorări şi la alte alimente. Asta pentru că preţul grâului e şi el la nivel înalt... Bucurie pentru fermierii cu depozitele pline, necaz pentru consumatori şi pentru crescătorii de animale!

Ce-i drept, n-ai cum să mulţumeşti pe toată lumea. Iar mâţa moartă a aterizat pe tarlaua altora pentru că, spune Oros, vina pentru scumpirea pâinii româneşti o poartă scăderea producţiei mondiale! Evident că România recordistă şi exportatoare de grâne nu are cum să acopere toate pierderile lumii, dar dacă tot suntem în "pole position", măcar să îndestulăm ţărişoara asta cu pâine la preţ rezonabil, înainte să jucăm după cum ne dictează alţii şi să cedăm, din nou, patimii importurilor!

Fabrica de paine_b

Pe de altă parte, se apropie bilanţul la păpuşoi. Ploile din ultima vreme nu mai pot compensa pierderile semnificative ale agricultorilor din zona de vest a ţării, copleşită de seceta şi arşiţa acestei veri. Ministrul se face că nu vede pârjolul şi probabil că nici nu are cum, din moment ce vizitele în teren îi sunt limitate doar la "ce dă bine şi e de succes"! Realitatea de dincolo de gardul vopsit se va vedea la cântarul naţional... Asta dacă statisticile făcute pe piciorul funcţionarilor de la judeţ nu vor trâmbiţa iar vreun record neaşteptat la porumb. Dacă tot ni s-a scumpit pita, de ce să nu aibă parte şi mălaiul de o revigorare a preţului la raft?!

Fermierii întreabă, ministrul Oros răspunde! Click AICI şi află de ce creşte preţul pâinii într-un an cu producţie record de grâu!

 

NICOLETA DRAGOMIR

Senior editor

Ferma Media Grup

nicoleta@revista-ferma.ro

Vizualizat: 989 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Massey Ferguson a revoluționat productivitatea în ferma familiei Popa din Cerăt, jud. Dolj

Massey Ferguson a revoluționat productivitatea în ferma familiei Popa din Cerăt, jud. Dolj

Cum a fost trecerea de la U 650 la tractorul Massey Ferguson? „Ca de la Logan la Merţan. Cum să le compari? Cu U 650 lucrai 3 ha într-o zi şi consumai un rezervor de 90 litri. Făceam arătura roată în jurul parcelei şi ieşeau nişte şanţuri la mijloc. Cu tractorul Massey Ferguson şi cu plugul reversibil e altă viaţă. Calitatea lucrării, timpul de lucru, costurile cu combustibilul nu se compară” Mirela Popa, din Cerăt, judeţul Dolj.

Amazone Condor - semănat direct și fertilizare cu rată variabilă KRONE - expertul în furaje verzi! Plugul rotativ FALC - o soluţie eficientă pentru orice teren
Preţul îngrăşămintelor

Preţul îngrăşămintelor a crescut, ce veţi face?