Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Secetă mai gravă decât în 2012

Publicat: 09 aprilie 2013 - 15:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

România ar putea recolta cca. 18-19 mil. tone de cereale în 2013, dacă totul va merge bine în perioada următoare, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu, la o conferinţă pe teme de agricultură

Click pe poza pentru galerie!

Datele Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) arătau că la jumătatea lunii martie a.c. rezerva de umiditate în sol era, în mare parte din ţară, optimă, comparativ cu anul trecut. Prognoza pe următoarele şase luni estimează însă că sud-estul României va fi afectat în lunile iulie şi august 2013 de o secetă mai gravă decât cea din 2012. „Ca estimări de precipitaţii, în aprilie acestea vor fi, dacă nu peste normele climatologice, cel puţin egale cu acestea.

În mai, vor fi cantităţi mari de precipitaţii, iar în iunie acestea vor fi cel puţin egale cu normele climatologice. Deja din luna iulie cantităţile de precipitaţii vor fi mult sub normele climatologice. În august, prognoza arată mult mai rău şi îmi doresc să nu se realizeze, pentru că dacă producţia de grâu va fi bună din punct de vedere al rezervei de umiditate, pentru porumb şi celelalte culturi vor fi probleme.

Concluzia este că prognozele actuale şi rezerva de umiditate pentru lunile iulie şi august, trebuie să ne aşteptăm ca toată zona de sud-est a ţării să fie sub secetă”, a detaliat, citat de Agerpres, Ion Sandu, directorul general al ANM, în cadrul unui forum de specialitate.


4,6 mil. tone cereale exportate

România a exportat aproape 4,6 mil. tone de grâu şi porumb în 2012, cu peste 18% mai mult decât în 2011, deşi recolta de cereale a fost mai mică decât în 2011. Potrivit datelor oficiale, anul trecut producţia de grâu a fost de 4,99 mil. tone, iar cea de porumb de 5,473 mil. tone.

Conform datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi citate de Agerpres, din cantitatea totală de cereale exportată pe piaţa UE şi în ţările terţe, grâul şi meslinul au reprezentat 2,314 mil. tone, iar porumbul - 2,272 mil. tone. Din exporturile de grâu s-au obţinut 544 mil. euro, iar din cele de porumb - 596,5 mil. euro.

Încasările totale din exporturile de grâu şi porumb în perioada ianuarie - decembrie 2012 au crescut cu 28% faţă de 2011 (de la 888,47 mil. euro în 2011, la 1,14 mld. euro în 2012), reprezentând aproape o treime din suma totală încasată anul trecut din exporturile de produse agroalimentare, de 3,9 mld. euro.
Pe de altă parte, România a importat, în 2012, 1,23 mil. tone de cereale, din care grâu - 531.872 tone, în valoare de 118,66 mil. euro, iar porumb - 698.581 tone, în valoare de 191,33 mil. euro.


Fără taxare inversă, vom importa evaziune

Evaziunea fiscală din Bulgaria şi Ungaria se va muta în România, dacă nu va fi prelungită taxarea inversă la cereale şi plante oleaginoase, afirmă Alex Jurconi, preşedintele Federaţiei Pro Agro.
Potrivit acestuia, statele vecine au deja în aplicare sau urmează să aplice această măsură, în timp ce propunerea României de a prelungi taxarea inversă la cereale şi oleaginoase a fost refuzată de Comisia Europeană.

„Singura şansă o reprezintă modificarea unei directive de TVA, care ar urma să se producă, la propunerea Comisiei, în Consiliul Ecofin în aprilie. Dacă această modificare se va produce şi taxarea inversă va fi inclusă într-o anexă, putem spera la aplicarea ei în România, dacă nu, vom fi mai rău decât acum trei ani de zile, când am început aplicarea taxării inverse în România.

Acest lucru ar însemna pentru România un şir nesfârşit de rambursări de TVA pe lanţul cerealelor, un şir nesfârşit de firme fantomă care vor renaşte în agricultură şi producţia cerealieră autohtonă şi un şir nesfârşit de firme bulgăreşti şi ungureşti care vor veni şi care se vor localiza pentru a se bucura de această nouă felie de tort evazionistă pe care, dintr-o neşansă, s-ar putea să le-o punem la dispoziţie”, a explicat preşedintele Pro Agro, citat de Agerpres.


ŞTIRI

PIAŢĂ CEREALE
Bursa din Corabia, aproape gata

Bursa de cereale din oraşul Corabia ar putea deveni operaţională din acest an, afirmă reprezentanţii Consiliului Judeţean Olt. Proiectul, în valoare de aproximativ 1,9 mil. euro, se apropie de finalizare: a fost deja făcută recepţia lucrărilor de construcţie a sediului administrativ şi sunt în derulare procedurile de evaluare a ofertelor pentru achiziţia de mobilier, echipamente de laborator şi informatice, a declarat consilierul preşedintelui CJ Olt, Miruna Ginerică, citată de Agerpres. Potrivit acesteia, echipamentele costă cca. 900.000 lei şi ar putea fi aduse la Corabia până în vara acestui an.

PRODUSE AGRO
Deficit comercial dublu în 2012

România a importat în 2012 peste 6 mil. tone de produse agroalimentare, cu 6% mai mult decât în 2011. Valoarea importurilor a depăşit 4,66 mld. euro, fiind cu aproximativ 372 mil. euro mai mare decât în anul precedent.

Exporturile de produse agroalimentare au totalizat, anul trecut, peste 7,9 mil. tone, încasările depăşind 3,914 mld. euro, în timp ce în 2011, România a exportat 8,345 mil. tone de alimente, în valoare de 3,912 mld. euro.

Astfel, deficitul balanţei comerciale a României cu produse agroalimentare în 2012 a fost de 745,45 mil. euro, aproape dublu faţă de 2011, când s-a cifrat la 375,96 mil. euro.

Vizualizat: 508 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?