Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Se conturează reforma PAC

Publicat: 16 ianuarie 2011 - 16:00
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Strategia Policiticii Agricole Comune urmăreşte eliminarea discrepanţelor care există în prezent între statele membre

Click pe poza pentru galerie!

După luni de consultări şi dezbateri, Comisia Europeană a stabilit liniile principale ale viitoarei Politici Agricole Comune (PAC), mizând pe reechilibrarea subvenţiilor în favoarea micilor fermieri din statele Europei de Est.

În documentul publicat recent, autorităţile de la Bruxelles au în vedere trei opţiuni pentru reformarea PAC începând cu 2014. Una dintre ele urmăreşte eliminarea anumitor discrepanţe care există în prezent între statele membre, în ceea ce priveşte distribuirea plăţilor directe către fermieri. Cea de a doua opţiune prevede o reformă radicală, care ar presupune eliminarea subvenţiilor acordate agricultorilor şi abandonarea majorităţii măsurilor de intervenţie pe piaţă.

În fine, cea de a treia, o soluţie intermediară, între primele două variante, prevede punerea la punct a unui regim de subvenţii mai echilibrat, mai concentrat şi mai durabil. Potrivit specialiştilor, această ultimă opţiune ar putea grupa interesele statelor cu o agricultură puternic dezvoltată, în condiţiile în care Franţa, Germania şi Italia au respins din start varianta unei reforme radicale a PAC, idee susţinută până acum doar de Marea Britanie şi Olanda.

 

Plafonarea ajutoarelor

Partizanul reechilibrării subvenţiilor între statele membre şi între agricultori, Dacian Cioloş susţine că Politica Agricolă Comună trebuie să aibă capacitatea de a evolua pe termen mediu pentru a-şi păstra legitimitatea în ochii europenilor.

În acest sens, comisarul român pledează pentru o modificare a criteriilor de atribuire a ajutoarelor directe, propunând o plafonare a ajutoarelor în funcţie de mărimea exploataţiilor agricole. O astfel de măsură a mai fost propusă odată în 2008, dar până la urmă a fost respinsă la presiunile unor guverne care doreau să apere interesele marilor exploataţii.

„Statele membre şi Parlamentul European vor trebui să-şi asume responsabilitatea politică dacă vor mai respinge odată această propunere, însă atunci când unele exploataţii beneficiază de sute de milioane de euro în numite state, este greu de explicat în afara lumii agricole de ce plătim atât de mult pentru a susţine veniturile câtorva agricultori”, a subliniat Cioloş.

Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală urmează să-şi elaboreze propunerile legislative până în luna iulie 2011.

 

ŞTIRI

Dezechilibru
În prezent, agricultorii europeni beneficiază, în medie, de o subvenţie de 271 euro pe hectar. Însă, sistemul actual de repartizare a subvenţiilor, bazat pe criteriul de producţie istorică, provoacă variaţii în rândul statelor membre.

Astfel, în timp ce agricultorii din Belgia şi Olanda beneficiază, în medie, de o subvenţie de 460 euro per hectar, în Letonia subvenţia medie coboară până la 95 de euro pe hectar. În Franţa, principalul beneficiar al PAC, subvenţia medie este de 300 de euro per hectar.

Păreri împărţite
Agricultorii germani consideră că propunerile de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) merg „în direcţia cea bună”, dar Ministerul Agriculturii s-a distanţat de mai multe aspecte ale proiectului. Secretarul de stat pentru agricultură Robert Kloos a criticat faptul că se doreşte ca atribuirea subvenţiilor să depindă de criterii ecologice, precum şi plafonarea ajutoarelor acordate marilor exploatări agricole.

În estul Germaniei există numeroase exploatări mari, moştenire de la cooperativele fostei RDG. (AGERPRES)

Riscuri

Dacian Cioloş a explicat că, în cazul în care nu se ajunge la un acord asupra bugetului UE pe 2011 în următoarele luni, atunci statele membre ce efectuează plăţi directe către agricultori - plăţi care de obicei sunt avansate în perioada ianuarie-martie - în cadrul Politicii Agricole Comune riscă să înregistreze o întârziere a rambursării fondurilor respective de la bugetul UE. (AGERPRES)

Vizualizat: 569 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
subprograme tematice
|
05. 10, 2013. Friday 08:41
Credeti ca este posibil ca Romania sa aiba subprograme tematice si anume Zona montana, tineri fermieri. ???. Care este abordarea in viitoarea etapa programata cu privire la "Ferma mica din Romania"/ Ce sanse au acestea de a ramane in viata pe viitor ??
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Vest Tract la Agromalim 2019 Vaderstad la Agromalim 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?