Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Safety Broker: Asigurarea animalelor - acoperiri și beneficii

Publicat: 11 octombrie 2016 - 12:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Agricultura în România este una dintre ramurile care contribuie la susținerea economiei și la creșterea produsului intern brut. Cu toate acestea, puțini dintre noi știu cu exactitate ce implică activarea într-un astfel de domeniu, cât potențial are și care sunt riscurile la care se supun cei care au ales agricultura ca obiect de activitate.

Click pe poza pentru galerie!

Da, avem forță de muncă, terenurile nu ne lipsesc, o bună parte dintre ele beneficiind de soluri sănătoase, fertile (spre deosebire de alte țări mult mai evoluate decât noi), iar creșterea animalelor reprezintă încă un segment cu potențial. Avem însă o problemă pe care, oricât de mult ne-am dori acest lucru, nu o putem controla, ne este peste puteri, iar aceasta constă în natura și imprevizibilitatea evenimentelor. Așadar, pe lângă faptul că zootehnia nu este unul din cele mai ușoare domenii, ea implică, totodată, și asumarea unor riscuri neprevăzute.

 

Safety Broker îți pune la adăpost animalele 

Din aceste motive și, în plus, pentru că zootehnia necesită timp, investiții în furaje, adăposturi pentru animale și medicamente, pierderea animalelor ar fi un real dezastru, indiferent că vorbim de o simplă persoană fizică pentru care creșterea animalelor nu are drept scop obținerea unor avantaje bănești - sau una juridică - o companie care a decis să investească și să obțină un profit în urma activității întreprinse.

Mergând astfel pe premisa că mai bine previi decât să repari, ideea de a încheia o asigurare pentru animalele din gospodărie sau pentru micro ori macrofermă nu mai pare un subiect atât de neglijat.

Astfel, pentru liniștea micului sau marelui fermier, pentru diminuarea stresului la care oricum sunt supuși, asigurarea pentru animale devine un fel de plasă de siguranță folosită de acrobații care merg pe sârmă.

Safety Broker vine în întâmpinarea tuturor celor care vor să-și protejeze munca și să-și pună la adăpost animalele cu oferte comparative și cu servicii de consultanță pentru asigurarea de animale.

Această poliță se adresează crescătorilor de bovine, de bubaline, de caprine, ovine, porcine, cai de rasă și detracțiune, de păsări, de pești din crescătorii și ferme piscicole, deținătorii de stupi de albine și chiar de câini de rasă.

 

Condițiile și avantajele acestui tip de asigurare

În primul rând, fermierii ar trebui să știe cum se stabilește valoarea asigurării? Valoarea poliței de asigurare se calculează pe baza documentelor, înregistrărilor financiar - contabile și reprezintă valoarea reală a animalului/animalelor. De asemenea, ea se poate stabili individual (pe cap de animal) sau global (pe categorie omogenă), unde se va ține cont de specie, de vârsta animalelor, de clasa de calitate, de tipul de exploatare și de destinație. 

Care sunt riscurile ce pot fi acoperite prin asigurarea pentru animale?

Fermierii care doresc să se protejeze de eventualele dezastre trebuie să știe că asigurarea pentru animale se aplică în următoarele situații:

• Boli interne, chirurgicale, obstetricale; 

• Accidente produse în interiorul adăpostului;

• Accidente produse în exteriorul adăposturilor.

În ce situații asigurarea nu poate despăgubi asiguratul?

• Bolile cuprinse în listele A și B din OIE (Oficiul Internațional de Epizootii) la momentul producerii daunei;

• Bolile parazitare la care nu s-au efectuat tratamentele profilactice specifice;

• Pierderea tehnologică stabilită, agreată de părți și menționată în contractul de asigurare;

• Sacrificarea animalelor din motive economice (lipsa productivității);

• Pierderile de consecință de orice fel, ca de exemplu pierderile de venit/profit, chiar ca urmare a unor cauze cuprinse în asigurare;

• Sacrificarea dispusă de autoritățile publice în cazul apariției unor molime sau boli cu extindere în masă.

Avantajele asigurării efectivelor de animale prin intermediul Safety Broker:

• Prezentarea unei oferte competitive și corecte;

• Flexibilitate la stabilirea sumei asigurate;

• Posibilitatea de actualizare a sumelor asigurate pe parcursul derulării contractului de asigurare;

• Termenele de plată a ratelor sunt stabilite de comun acord cu Asiguratul;

• Asistență și consiliere în deschiderea și derularea dosarelor de daună.

 

Articol furnizat de Safety Broker

 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.17(178) 1 - 15 octombrie 2016

Vizualizat: 493 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?