Federația Romovis cere Ministerului Agriculturii ca obligativitatea de a se înregistra ca persoane juridice în cazul producătorilor agricoli care primesc plăți directe anuale de peste 5.000 euro să fie amânată până în 2018.
„Am propus ca persoanele fizice producători agricoli să poată obține un cod CAEN pentru activitate în agricultură. Ministerul Agriculturii a fost de acord, dar Ministerul Finanțelor susține că nu se pot face modificări la Codul Fiscal în acest sens. (...) ~n condițiile în care Codul Fiscal nu se poate modifica, în Adunarea Generală a Federației, de la începutul lunii februarie 2015, am fost de acord să solicităm Ministerului Agriculturii să obțină o derogare de la Comisia Europeană de amânare până în 2018 a măsurii ca fermierii care primesc subvenții europene de peste 5.0000 de euro să fie persoane juridice. Acest lucru ar fi posibil, ne-a confirmat Gheorghe Neață, director în Ministerul Agriculturii, care a fost la Adunarea Generală a Romovis”, ne-a declarat Ionică Nechifor, secretar general al Federației Romovis.