Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Reguli noi pentru laptele de vacă

Publicat: 28 ianuarie 2014 - 17:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

De la 1 ianuarie 2014, producătorii de lapte (atât gospodării fără personalitate juridică, cât și ferme comerciale) mai au voie să vândă și/sau să livreze pentru procesare lapte crud doar dacă acesta îndeplinește criteriile de calitate impuse de UE pentru laptele crud conform: max. 100.000/ml număr total de germeni (NTG) și max. 400.000/ml număr de celule somatice (NCS)

Click pe poza pentru galerie!

Aplicarea prevederilor Directivei 92/46/ EEC privind „Reglementări privind sănătatea pentru producția și plasarea pe piață a laptelui brut, laptelui tratat prin încălzire și a produselor pe bază de lapte” nu scoate de pe piață toți micii producători de lapte, ci doar pe aceia care nu produc lapte conform.

 

Fișă de sănătate animală și buletin de analiză lapte

Vânzările directe de lapte crud către consumatorul final se derulează în continuare în baza prevederilor Ord. ANSVSA nr. 111/2008, precizezază ANSVSA.
Producătorii agricoli care vor să vândă lapte și lactate în piețele agroalimentare și în târguri trebuie să se înregistreze la DSVSA județene, conform Ord. ANSVSA nr.111/2008, precum și să respecte normele de calitate a laptelui.

Astfel, producătorii care vând lapte crud direct către consumatorul final în piețe trebuie să dețină fișe de sănătate, care să ateste starea de sănătate a animalelor de la care a fost obținut laptele, completate de către medicii veterinari din localitățile de origine, precum și un buletin de analiză care să ateste conformitatea produsului comercializat cu cerințele legislației (NTG și NCS). Laptele crud destinat vânzării directe către consumatorul final sau prelucrării în brânzeturi trebuie să provină numai de la animale sănătoase, care nu suferă de boli ce pot fi transmise la om prin intermediul laptelui, mai precizează ANSVSA.

Medicii veterinari oficiali care asigură supravegherea piețelor agroalimentare vor verifica modul în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare pentru transportul, depozitarea  și comercializarea laptelui și a brânzeturilor obținute de producătorii agricoli.
Vânzările directe de lapte crud către consumatorul final prin intermediul automatelor de lapte sunt reglementate prin Ord. ANSVSA nr. 55/2010.

 

Amenzi între 600 și 1.200 lei pentru persoane fizice

Potrivit HG 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, modificată de HG 917/2009, producătorii persoane fizice care vând produse alimentare fără aprobare sanitară veterinară și fără să resprecte normele de igienă a laptelui în vigoare riscă amenzi între 600 lei și 1.200 lei, în timp ce pentru agenții comerciali amenzile sunt între 2.000 lei și 10.000 lei.

 

Tranziția pentru laptele conform, un „dar otrăvit”

Cei șapte ani de tranziție acordați de UE fermierilor români pentru a face investițiile necesare ca să poată produce lapte conform au fost un „dar otrăvit”, susține președintele Asociației Crescătorilor de Bovine din jud. Cluj, Călin Fărgaciu.

Fărgaciu susține că perioada de tranziție, care s-a încheiat la 1 ianaurie 2014, i-a făcut pe mulți fermieri să aleagă calea cea mai ușoară, lucru care le-a încetinit dezvoltarea economică. „Faptul că ne-au lăsat să dăm lapte neconform a fost un dar otrăvit al Europei, boala lungă înseamnă moarte sigură. Laptele neconform pe care l-au produs fermierii în România, în acest timp, le-a blocat și accesul pe piața comunitară. Trebuia să ne mobilizăm și să atingem mai repede criteriile de conformitate, pentru că, până la urmă, aceasta este normalitatea. Cel care dă lapte de la o vacă murdară nu are ce să caute pe piață”, a declarat Fărgaciu, citat de Agerpres.

Acesta a explicat că respectarea normelor de igienă și producerea unui lapte de calitate pot fi realizate destul de simplu, chiar și de către micii producători. „Dacă vrem să fim sprijiniți și să ni se dea subvenții, trebuie să venim și noi spre conformitate. Igiena se poate regla în 24 de ore, făcând curățenie în grajd, iar sănătatea ugerului într-o săptămână, cu tratament”, a spus fermierul clujean.

 

PROCESAREA LAPTELUI CONFORM
Din 64 de fabrici în tranziție, 51 proceseză doar lapte conform

Din totalul celor 64 unități de procesare lapte care au beneficiat de perioadă de tranziție, până la 31 decembrie 2013, pentru a procesa lapte conform și neconform fără separare, 13 fabrici de procesare lapte au fost închise, din cauză că nu au îndeplinit condițiile necesare, iar 51 de fabrici procesează numai lapte conform (lista cu acestea a fost publicată pe site-ul ANSVSA, la rubrica unități aprobate pentru schimburi intracomunitare, Secțiunea 9 - Lapte crud și produse lactate), informează Autoritatea Sanitară Veterinară.

În prezent, în România există 168 de unități de procesare a laptelui autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare.

Lapte neconform, doar în brânzeturi maturate minim 60 zile

În situația în care se va depista lapte neconform, unitățile de procesare a laptelui au posibilitatea să proceseze laptele neconform în brânzeturi cu perioadă de maturare de cel puțin 60 de zile, în conformitate cu legislația europeană.
ANSVSA precizează că a elaborat deja un Proiect de Ordin care stabilește condițiile în care mai poate fi procesat laptele neconform în acest tip de produse.

Conform unei statistici naționale, citată de Agerpres, producția de lapte de consum a crescut cu 4,4% în primele 11 luni din 2013, față de aceeași perioadă din 2012, în timp ce cantitatea de lapte colectată de fabrici a scăzut cu 1,3% în perioada menționată.

Vizualizat: 758 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?