Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Recoltele bogate sunt din vreme evaluate

Publicat: 14 mai 2013 - 16:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Primăvara ploioasă a adus culturilor de toamnă aportul de apă necesar pentru o dezvoltare optimă

Click pe poza pentru galerie!

Condiţiile hidro-termice din aer şi sol, favorabile la această dată, asigură creşterea şi dezvoltarea normală a culturilor de toamnă. Agricultorii nu pierd nici o clipă din timpul bun de lucru pentru efectuarea tratamentelor de sezon.

 

GALAŢI
Culturi de nota „8”

Fermierul Tudorache Bâtcă, administrator al societăţii agricole Agrojor din judeţul Galaţi, a însămânţat în toamnă 130 ha cu orz, 300 ha cu grâu, 150 ha cu secară şi 90 ha cu triticale. După evaluarea culturilor, le-a notat cu 8 (opt). Potrivit acestuia, nota reprezintă o medie, întrucât în unele areale plantele sunt mai slab dezvoltate, iar pe alte suprafeţe, plantele arată de nota zece. „Culturile de toamnă sunt de nota opt la ora actuală. Nu sunt de nota zece în totalitate, pentru că am avut două săptămâni de timp frumos la începutul lunii martie şi apoi a venit îngheţul.

Timp de trei zile am avut temperaturi de -2...-4  grade C şi a îngheţat solul cam 3-4 centimetri în adâncime. Aşadar, după două săptămâni de căldură, când culturile porniseră în vegetaţie destul de bine şi începuseră să apară perii absorbanţi pe rădăcină, am fertilizat şi după două zile a venit frigul. Pe alocuri a nins, era zăpada de 2-3 centimetri. Sper că dacă voi intra în câmp cu produse fitosanitare voi reuşi să aduc culturile la nota nouă, fiindcă zece e doar pentru profesionişti”, ne-a spus fermierul gălăţean.

Agricultorul consideră că precipitaţiile căzute în luna martie şi în prima jumătate a lunii aprilie au fost ca o mană cerească, iar efectele nu sunt altfel decât pozitive. „Precipitaţiile din ultima perioadă nu au afectat în nici un fel culturile. Eu chiar aş vrea să mai plouă. Dacă nu vom avea ploi, anul va fi greu. Deocamdată a pornit bine; dacă o va ţine tot aşa am putea avea un an ca şi 2010 sau ca şi 2011”, a adăugat acesta.

 

Prioritate - combaterea buruienilor

Fermierul din Galaţi spune că nu densitatea mare a culturii aduce randament, ci acurateţea. „Eu am 24 de ani de producţie în câmp şi nu am mizat niciodată pe o densitate mare a grâului. Mergem cu 400-450 de fire pe hectar la păioase, pentru ca la recoltat să avem undeva la maxim 700 fire”, spune Tudorache Bâtcă.

Potrivit acestuia, principalul pericol pe care primăvara îl aduce în culturi este buruiana. „Pentru că am fertilizat, dacă nu reuşesc să dau cu erbicid, va fi dezastruos pentru mine, deoarece plantele se dezvoltă mai greu în prezenţa competitorilor. Dacă nu fac acum erbicidarea, aş putea pierde 20-25% din recoltă”, precizează fermierul.

Agricultorul a încercat să facă erbicidarea la grâu, dar a întâmpinat probleme din cauza vântului foarte puternic. „Chiar şi cu utilaje performante, vântul împrăştie substanţele, dar imediat ce se va opri trebuie intrat în câmp pentru combaterea buruienilor şi pentru prevenirea bolilor. De asemenea, ar trebui aplicat şi un mic foliar ca să suplinească stresul termic din luna martie”, adaugă el.

 

TIMIŞ
În martie, nu se vedea cioara din grâu

„În luna martie, culturile arătau aşa cum ar fi trebuit să arate la sfârşitul lunii aprilie
Nicolae Oprea, fermier jud. Timiş

Culturile timişenilor erau în stadiul optim de dezvoltare în luna martie, problemele ivindu-se mai târziu. Nicolae Oprea, preşedintele Asociaţiei de Producărori Agricoli Timiş, ne-a spus că „în judeţul Timiş culturile au arătat foarte bine până când au început ploile. În luna martie arătau aşa cum ar fi trebuit să arate la sfârşitul lunii aprilie. Este la noi o vorbă: la Sfântu Gheorghe (23 aprilie - n.r.), trebuie să nu să vadă cioara din grâu, iar la noi nu se vedea cioara din grâu din luna martie, ceea ce a fost un lucru bun”.

Fermierul a precizat că timpul rece de la începutul lunii aprilie a stagnat vegetaţia la cerealele păioase, iar băltirile de apă au creat unele probleme. „Probabil, pe suprafeţele respective se va diminua producţia. În rest, categoric s-a întârziat aplicarea pesticidelor, au mai fost şi unele suprafeţe care aşteptau îngrăşământ şi care îl vor primi acum, mai târziu”, a adăugat Nicolae Oprea.

 

TULCEA
Băltiri în luncă…

„Şi aşa e rău, nici altfel nu e bine...” s-ar putea spune cu privire la situaţia actuală din agricultura tulceană.

Potrivit vicepreşedintelui Asociaţiei Fermierilor din Tulcea, Liviu Precup, la culturile de toamnă lucrurile stau bine deocamdată. Excepţie fac plantaţiile din arealele îndiguite, întrucât acolo băltirile afectează plantele. „Grâul, orzul, dar mai ales rapiţa, aceasta din urmă fiind mai sensibilă, nu au suferit din cauza gerului din timpul iernii. Cu toate acestea, în incintele îndiguite au fost probleme cu băltirile. Eu am probleme pe o treime din suprafaţa cultivată aici”, ne-a spus Liviu Precup.

Fermierul lucrează o suprafaţă de 2.000 ha, aproape jumătate fiind însămânţată cu culturi de toamnă. „Culturile sunt bune, au densitatea corespunzătoare, depinde de ce a semănat fiecare. Starea de sănătate este bună, mai ales dacă s-au făcut deja tratamente”, a adăugat fermierul.

 

... deficit de umiditate în zonele de deal

Chiar dacă pe suprafeţele îndiguite sunt băltiri, la deal situaţia este cu totul alta. „La deal nu este exces de umiditate. În culturile cu grâu mare şi des şi în cele de rapiţă bine dezvoltate, unde plantele au început să înflorească, deja sunt semne că apare deficitul de umiditate. Aici, consumul de apă este mare, întrucât plantele trag apa din stratul superficial al pământului.

Dacă ar fi să ne bazăm pe faptul că rădăcina merge la nu ştiu câţi metri în pământ şi îşi trage apa de acolo, aia este altceva, dar apa aceea conţine prea puţine substanţe nutritive. În mod normal, planta trebuie să tragă apă de la maxim 40 centimetri, pentru că până aici se găsesc îngrăşămintele şi restul substanţelor care fac solul fertil”, a explicat Precup.

Potrivit acestuia, „la această dată, în judeţul Tulcea, aproape s-a încheiat erbicidarea la grâu şi primul tratament împotriva bolilor foliare. S-a făcut şi prima fertilizare de primăvară, dar lucrările sunt întârziate. Din cauza umidităţii nu s-a putut intra în teren. Cu toate astea, nu avem motive de speriat, nu ne aflăm într-o situaţie critică” a spus Precup.


Recomandare

Nicolae Oprea, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli Timiş, recomandă colegilor să fie foarte atenţi în perioada imediat următoare şi să evalueze permanent starea de vegetaţie a culturilor, deoarece odată cu temperaturile ridicate există pericolul ca pe lângă buruieni să apară bolile şi dăunătorii.

„Oamenii trebuie să fie pregătiţi cu substanţe pentru combaterea bolilor foliare, care ar putea apărea în mod deosebit la grâu. Apariţia bolilor şi dăunătorilor conduce la dijmuirea recoltei, dar afectează şi calitatea producţiei, la grâu în mod deosebit. Anul trecut grâul a avut unul dintre cele mai bune randamente calitative din ultimii zece ani. Anul acesta vom vedea, dar din discuţiile pe care le-am avut cu marii producători, cu toţii sunt pregătiţi să aplice tratamentele împotriva bolilor şi dăunătorilor”, a spus Oprea.

Vizualizat: 551 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Vest Tract la Agromalim 2019 Vaderstad la Agromalim 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?