Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Prima variantă a POP 2014-2020

Publicat: 01 decembrie 2014 - 10:30
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

O primă variantă a viitorului Program Operațional de Pescuit (POP) a fost transmisă înainte de finalul lunii noiembrie 2014 la Bruxelles. Viitorul program pentru pescuit 2014-2020 se va numi POP-AM, pentru că va avea sintagma de „Afaceri Maritime” la sfârșit.

Click pe poza pentru galerie!

Primul scop pe care trebuie să îl aibă acest program este revigorarea pisciculturii românești, pentru a putea fi competitivi pe piață. În principiu este structurat tot pe cinci axe, ca și programul actual, însă avem foarte multe măsuri”, a declarat Ciceronis Cumpănășoiu, directorul general al Autorității de Management pentru POP din cadrul MADR, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, 50% din fondurile alocate pe viitorul POP-AM vor fi folosite pentru dezvoltarea acvaculturii, iar celelalte fonduri vor fi orientate către reamenajarea porturilor de pescuit sau dezvoltarea comunităților locale.

Directorul POP - AM susține că este absolut necesară creșterea consumului de pește autohton, pentru că în prezent „80-85% din peștele consumat de români este importat”.

Vizualizat: 361 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?