Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Prima ţară din UE care interzice glifosatul

Publicat: 03 iulie 2019 - 12:55
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Cel mai utilizat erbicid din lume, controversatul glifosat, nu va mai putea fi folosit pe teritoriul Austriei, după ce parlamentul de la Viena a decis interzicerea acestuia, invocând "principiului precauţiei".

BÄ‚TÄ‚LIA pentru GLIFOSAT_bMajoritatea deputaţilor au votat în favoarea amendamentului propus de social-democraţi, care prevede interzicerea totală a produselor pe bază de glifosat în agricultură. Asta în ciuda faptului că la nivel European există o licenţă pentru folosirea glifosatului pe teritoriul UE reînnoită de executivul european în 2017 şi valabilă până în decembrie 2022.

Glifosatul, cunoscut şi sub denumirea comercială Roundup, este cel mai folosit erbicid în lume, iar în ultimii ani au apărut tot mai multe voci care susţin că acesta ar avea un impact negativ asupra sănătăţii. Aflat în portofoliul companiei Monsanto (achiziţionată între timp de Bayer), Roundup nu este însă singurul produs de pe piaţă care conţine substanţa activă glifosat.

În România, produsele pe bază de glifosat sunt comercializate încă din 1976 în condiţii de siguranţă şi respectă cu rigozitate legislaţia în vigoare.

Vizualizat: 263 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?