Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Povestea câștigătoare a dulceții de Miroslava

Publicat: 25 iulie 2016 - 13:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

În ultimul timp, în diferite medii socio-culturale, economice, de educație și politice este tot mai adesea evocat termenul de suveranitate alimentară sau suveranitatea hranei. Ce poate însemna acest termen?

Click pe poza pentru galerie!

Unii îl înțeleg ca pe o lege potrivit căreia locuitorii dintr-un anumit spațiu, în care au calitatea de suverani, trebuie să dispună liber de resursele și de soarta lor alimentară, nici o entitate externă neavând voie să intervină cu ofertele sale, de nici un fel, atâta vreme cât acolo pot fi asigurate aceleași lucruri. Cu alte cuvinte, dacă România are resurse pentru a se hrăni singură, în primul rând statul trebuie să se îngrijească de crearea condițiilor maxime pentru a produce și a valorifica local/național și abia apoi să intre în discuție ideea de import, eventual de import al unor produse care nu pot fi obținute în țară. 

 

Dulceața de ardei iute - un produs inovativ cu specific local

În ceea ce privește viitorul produselor locale, nu neapărat tradiționale, ci mai degrabă produse inovative cu specific local, recent, din zona Moldovei, am putut consemna unele semne promițătoare și care, păstrând anumite proporții, pot fi subscrise marelui concept de suveranitate alimentară. Aceste semne concrete demonstrează atât preocuparea de a educa tânăra generație, spre a aduce plus valoare producției legumicole locale, cât și capacitatea de a crea un produs local integrat, ca să nu îndrăznim prea mult numindu-l brand local.

Patru elevi, susținuți de inimoșii dascăli de la Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din comuna ieșeană Miroslava, au găsit un mod inedit de valorificare a resurselor agricole locale și de promovare a zonei. Mai exact, elevii Antonina Rotari, Patricia Dorneanu, Bianca Văleanu și Radu Mălăncuș, coordonați de profesorii Ana-Maria Andriucă și Daniela Zota, au imaginat inițierea unei afaceri în domeniul alimentație și turism, iar primul pas a fost înființarea unei societăți de profil, pe care au denumit-o Spicy Gost. Ulterior, studiind resursele cultural-istorice ale comunei, au identificat o veche legendă a locului, legată de Palatul Sturdza, construit la Miroslava de către familia boierului moldovean Vasile Beldiman, la începutul secolului al XIX-lea și aflat în proprietatea principesei Olga Sturdza (1884-1971), cea care în anul 1917 a înființat aici un orfelinat, la 1 septembrie 1919 acesta fiind transformat în {coala Superioară de Agricultură înzestrată cu două sute de hectare de teren arabil. Palatul, înscris în Lista Monumentelor Istorice din județul Iași, găzduiește astăzi Muzeul Etnografic al Agriculturii Moldovei și Biblioteca Liceului Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu”. Potrivit oamenilor locului, din când în când, la Palat apare fantoma unei fete în rochie de mireasă care își plimbă trena prin camere, la începuturi fantoma arătându-se doar în turnul Palatului. Se spune că ar fi fantoma unei tinere care a fost căsătorită, dar care nu a avut parte de bucuriile căsătoriei, mirele murind chiar în noaptea nunții, motiv pentru care tânăra s-ar fi sinucis, aruncându-se din turnul Palatului de la Miroslava. Această poveste a fost asociată de către cei patru elevi cu... dulceața de ardei iute, un inedit produs alimentar menit a fi antidotul aflat la dispoziția oricărei persoane care s-ar întâlni cu fantoma de la Palat. 

 

O legendă transformată într-o afacere pilot 

Este o creație proprie, după o rețetă numai de ei știută și se pare foarte apreciată. Dovadă, premiul de 1500 de dolari câștigat de cei patru elevi în finala competiției europene Compania Anului, organizată de către Fundația Româno-Americană Junior Achievement România, parte a JA Worldwide și JA Europe.

Competiția în cadrul căreia s-a scris povestea dulceții de ardei iute în asociere cu legenda Palatului Sturdza de la Miroslava a avut scopul de a susține educația economică și antreprenorială a tinerilor, fiind o componentă a programelor JA de tip ”learning by doing”, desfășurate în 39 de țări din Europa și în 123 de țări din întreaga lume. În România, aceste programe sunt urmate de peste 28 de mii de elevi, din aproximativ 1600 de unități de învățământ, fiind susținute în parteneriat cu Ministerul Educației și cu Comunitatea Oamenilor de Afaceri.

Programul ”Compania” le-a oferit tuturor elevilor posibilitatea de a transforma o idee într-o afacere pilot, cerințele fiind să coopereze și să promoveze produsul local asociat cu o poveste locală. După aproximativ trei-patru luni cu mai multe probe de etapă, desfășurate în mediul online, în luna mai 2016 s-a desfășurat la București finala națională și europeană, cu participarea celor mai bune echipe/companii inițiate de către tineri. Astfel, echipa ieșeană Spicy Gost de la Miroslava a câștigat premiul ”Investment in Agricultural Business”, în valoare de 1500 de dolari, pentru dulceața de ardei iute obținută în laboratorul de industrie alimentară al instituției școlare și pentru modul inedit de promovare și vânzare, prin asocierea cu legenda fantomei de la Palat.

 

Miroslava și... dulceața sa

”Ne-am gândit să punem în valoare comoara din curtea Liceului, respectiv Palatul Sturdza, dar și partea de legumicultură din zonă, deoarece în afară de a duce câteva legături sau kilograme de legume la piață, altceva nu prea se mai face pentru valorificarea produselor. Noi am vrut mai mult, adică am vrut să aducem valoare adăugată ardeilor, roșiilor etc. De aceea, am ales acest produs. Rețetele noastre au fost de succes - atât cea pentru dulceața de ardei iute, cât și cea de vânzare, prin asociere cu o legendă a locului. Sincer, la București am vândut tot ceea ce am prezentat în standul nostru și chiar am primit comenzi pe care ar trebui să le onorăm. Ne bucurăm că tot mai mulți oameni au început să vorbească despre Miroslava și despre ... dulceața sa. Va fi un produs cu care se va identifica acest loc. Nu știu dacă așa cum se identifică, de exemplu, cu pomicultura, în comună aflându-se și sediul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași, dar cu siguranță va rămâne un produs, să-i spunem, specific locului. De fapt, zicem noi, le-am creat localnicilor o bună șansă pentru suplimentarea veniturilor din agricultură. {i pentru noi, pentru dezvoltarea noastră personală, a fost o experiență extraordinară și le mulțumim dascălilor noștri care țin atât de mult la agricultură și la țară”, remarca eleva Antonina Rotari.

Cu cei 1500 de dolari câștigați vor fi realizate unele investiții care vizează dezvoltarea ”afacerii”, deocamdată ținta echipei de la Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” fiind aceea de a ajunge pe piața din întreaga zonă a Moldovei cu dulceața de ardei iute Spicy Gost de Miroslava.


Petronela COTEA MIHAI,

redactor Radio România Iași

 

 

”Ceea ce consumă populația este foarte important pentru viitorul respectivei populații. Dacă în urmă cu ceva timp a fost enunțat la nivel mondial principiul de autoconsum, tradus prin a consuma produse pe care le cunoști ca origine, adică să consumi ceea ce obții la nivel național sau regional, acum termenul de autoconsum a fost hiperbolizat. Pe lângă siguranța și securitatea alimentară, a apărut termenul de suveranitate alimentară, națiile numite mai civilizate considerând că domeniul alimentar este mai strategic decât domeniul de armament. Ce înseamnă suveranitate alimentară? Să produci ceea ce ai nevoie pentru țara ta, desigur în funcție de ceea ce îți dau voie pământul și clima să obții, urmând ca doar excesul să îl valorifici la nivel internațional. Din acest punct de vedere, de o foarte mare importanță pentru România, în conjunctura actuală, este produsul tradițional românesc. Iar, în context, micii producători care ne onorează cu produsele lor de mai mult timp vorbesc despre nevoia de a fi și ei recunoscuți la adevărata valoare și de a fi susținuți, astfel fiind dovedită recunoașterea publică a faptului că reprezintă o forță în ceea ce privește autoconsumul și suveranitatea alimentară a României. Nu cred că suntem într-o atât de mare criză materială și de idei în ceea ce privește produsul românesc, numai că astăzi, din păcate, încă doar ne căutăm calea spre a populariza produsul românesc și spre a-l susține, însă sper că nu doar la nivel declarativ”, sublinia profesorul Benone Păsărin, prorector al USAMV Iași și membru al unui Grup de Lucru Internațional în domeniul siguranței și securității alimentare, sub patronajul FAO - ONU.


 

 

 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.12(173) 1 - 31 iulie 2016

Vizualizat: 1151 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?