Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

PNDR 2020: Câte proiecte au fost depuse?

Publicat: 01 septembrie 2015 - 20:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Fermierii români au depus, până după jumătatea lunii august 2015, 1.215 cereri de finanțare a proiectelor cu fonduri europene pe măsurile deschise din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. Suma solicitată din fonduri europene ajunge la 87 mil. euro.

Click pe poza pentru galerie!

O treime din banii pentru tinerii fermieri au fost deja solicitați

Potrivit datelor Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), citate de Agerpres, cele mai multe proiecte au fost depuse pe sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”: 901 cereri de finanțare conforme, cu valoare totală nerambursabilă de peste 38,3 mil. euro. Submăsura 6.1 are o alocare pentru anul 2015 de 111,2 mil. euro, din care 33,3 mil. euro sunt destinați zonei montane.

În cadrul sM 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, AFIR a primit 104 proiecte, în valoare totală nerambursabilă de peste 44 mil. euro. Pentru sM 4.1, contribuția publică aferentă sesiunii anuale 2015 este de 205,7 mil. euro.

Pe sM 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” au fost depuse, din 14 iulie, 30 de cereri de finanțare, în valoare de 1,7 mil. euro. Submăsura 6.2 are peste 44,1 mil. de euro în sesiunea 2015.

Pe sM 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”, deschisă tot în 14 iulie 2015, au fost doar două solicitări de finanțare conforme, în valoare totală nerambursabilă de 395.460 euro.

Pentru sM 19.1 „Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală”, AFIR a primit, în perioada 25 martie - 5 iunie 2015, 178 de cereri de finanțare conforme, în valoare totală nerambursabilă de 2,45 mil. euro.

 

Sesiuni deschise până în 30 octombrie

MADR a deschis până în prezent 10 măsuri din PNDR2014-2020, cu finanțări de peste 900 mil. euro, iar la începutul lunii septembrie 2015 va fi lansată și sM 7.2 „Investiții în infrastructura de bază”, dedicată infrastructurii din mediul rural.

Pentru toate submăsurile deschise în prezent din PNDR, mai puțin pe sM 19.1, solicitanții mai pot depune cereri de finanțare până pe 30 octombrie 2015. Primele plăți din PNDR 2014-2020 se vor face, în cea mai optimistă variantă expusă de Mihai Herciu, director AM-PNDR, la sfârșitul anului 2015.

 

Adeverință de la Registrul agricol pentru subvenția la motorină

Fermierii care solicită subvenția pentru motorină vor trebui să depună la APIA și adeverință de la Registrul Agricol cu suprafețele lucrate și animalele deținute, potrivit unui proiect de modificare a HG 1174/2014.

Mai exact, fermierii trebuie să depună la APIA, odată cu cererea de plată, și „originalul/copia adeverinței emisă de Primărie, conform înscrisurilor din Registrul agricol sau va cuprinde informații privind suprafețele și culturile/efectivele de animale menționate în cererea de plată unică pe suprafață, depusă la APIA, în cadrul schemelor de plăți pe suprafață, în cursul anului de cerere”. În situația în care solicitantul a depus adeverința emisă de Primărie odată cu cererea de plată unică pe suprafață, aceasta își păstrează valabilitatea. În situația exploatării în cursul anului de cerere și a altor suprafețe și culturi/efective de animale, altele decât cele din cererea de plată unică pe suprafață, solicitantul are obligația să depună o adeverință emisă de Primărie, conform înscrisurilor din Registrul agricol sau va cuprinde informații privind suprafetele și culturile/efectivele de animale.

Proiectul MADR mai prevede că rata accizei reduse pentru motorina utilizată în agricultură va fi exprimată în lei. Aceasta va avea valoarea de 99,498 lei/1.000 litri, ceea ce înseamnă 21 euro/1.000 litri, la cursul valutar special pentru calculul accizelor, care, pentru 2015, este de 4,738 lei/euro. Pentru 1 ianuarie - 31 martie 2014, acciza standard la motorină a fost de cca. 330 euro/1.000 litri, acciza redusă 21 euro/1.000 litri, și subvenția, reprezentând diferența dintre acciza standard și acciza redusă, a fost de 1,47 lei/litru. Pentru 1 aprilie - 30 septembrie 2014, acciza standard a fost de 400 euro/1.000 litri, subvenția pentru motorină fiind aproape 1,8 lei/litru.

 

30 de zile pentru depunerea cererii trimestriale de plată

Plata ajutorului de stat sub formă de rambursare se va efectua periodic/trimestrial, pentru perioada anterioară/trimestrul anterior, mai prevede proiectul MADR.

Fermierii pentru care APIA a emis acordul prealabil de finanțare trebuie să depună cererile de plată a subvenției în 30 de zile de la finele perioadei/trimestrului pentru care se solicită rambursarea, însoțite de o situație centralizatoare privind cantitățile de motorină și de documentele fiscale de achiziție pe numele beneficiarilor.

Vizualizat: 316 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Lexion 670 Montana, o combina pentru zone colinare IPSO Agricultura, desfasurare de forte la Jucu
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?