Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

PNDR 2014-2020: Șase noi măsuri deschise din 1 iulie

Publicat: 01 iulie 2015 - 12:30
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

MADR va lansa șase noi măsuri de finanțare din PNDR 2014-2020 de la 1 iulie 2015, a anunțat ministrul Daniel Constantin, la Conferința Națională RNDR, desfășurată în 15 iunie 2015, la București. Celelalte măsuri din PNDR vor fi lansate în lunile august și septembrie, susține Constantin. „Unele măsuri au fost amânate pentru că se mai fac contractări pe vechiul PNDR”, a explicat ministrul Agriculturii.

Click pe poza pentru galerie!

„Vom deschide măsura 4.1 a - Investiții în exploatații pomicole, cu o valoare de peste 75 de milioane de euro. Cred că măsura își va atinge obiectivele pe care și le-a propus Ministerul Agriculturii și anume reabilitarea unei suprafețe de 35.000 ha în zona de livezi, dintr-un total de 170.000 hectare, pe care le avem la nivel național. Din păcate, jumătate din această suprafață este în declin.(...)”, a spus Daniel Constantin.

Potrivit Agenției de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR), Submăsura 4.1a- Investiții în exploatații pomicole din cadrul Măsurii 4 „Investiții în active fizice” are fonduri totale de 282,3 mil. euro. Finanțarea nerambursabilă este de 50%, respectiv 30% pentru fermele de peste 500.000 SO. Sprijinul se acordă diferențiat, în funcție de dimensiunea fermei și de tipul de investiție. Beneficiarii trebuie să fie cel puțin PFA. Nu pot primi finanțare asociațiile pomicultorilor, ci doar cooperativele și grupurile de producători.

 

143 mil. euro pentru procesare

„O altă măsură pe care o deschidem este sprijin pentru procesarea și marketing-ul produselor agricole, cu o alocare de 143 de milioane de euro. (...) 28 de milioane de euro vor fi dedicate, doar în anul 2015, investițiilor din zona montană”, a mai spus ministrul Agriculturii.

 

Generatoarele eoliene, eligibile pentru irigații, dar prea scumpe

„De asemenea, se deschide Submăsura 4.3 - Investiții pentru dotarea și modernizarea infrastructurii agricole și silvice. Este o măsură ceva mai complexă. Acum deschidem măsura pentru irigații, cu o valoare de 435 milioane de euro și aici ne referim atât la contribuția europeană, cât și de la bugetul de stat. (...) Din 2012 până în prezent, s-au semnat contracte de 140 de milioane de euro pentru irigații, pe fostul PNDR, și sunt în implementare”, a completat Daniel Constantin.

Prin Submăsura 4.3 pot fi achiziționate, teoretic, generatoare de curent de tip eolian pentru irigații. Practic însă „apare o dificultate”, recunoaște secretarul de stat în MADR George Turtoi: „acestea sunt foarte scumpe și cresc foarte mult tipul investiției”, iar suma maximă pe care o poate primi un astfel de proiect nu poate fi modificată. „Pentru suplimentarea plafonului, din păcate, e nevoie de o modificare de program”, i-a răspuns Turtoi lui Marcel Cucu, de la LAPAR, care a fost printre cei care a cerut în Comitetul de Monitorizare a PNDR ca această cheltuială să fie eligibilă.

 

72 mil. euro pentru ferme mici

O altă măsură așteptată de fermieri este 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, cu alocare de 72 mil. euro în 2015, din care 22 mil. euro pentru zona montană.

Alte două măsuri deschise pe 1 iulie sunt Submăsura 6.2- Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale și Submăsura 6.4- Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole, ambele din cadrul Măsurii 6 „Dezvoltarea exploatațiilor și a întreprinderilor”.

 

Maxim 70.000 euro pentru activități nonagricole

Submăsura 6.2 are o alocare totală de 117,772 mil. euro, din care 44 mil. euro în 2015. Beneficiarii pot fi fermieri sau membrii unei gospodării agricole din spațiul rural, care își diversifică activitatea prin înființarea unei activități nonagricole pentru prima dată. Sunt eligibile și microîntreprinderile și întreprinderile mici din zona rurală, care își propun activități neagricole. Acestea pot fi înființate în anul depunerii Cererii de Finanțare, de tip start-up sau existente, care activează exclusiv în domeniul agricol și care vor desfășura activități neagricole pe care nu le-au mai efectuat anterior.

Beneficiarii pot primi 70.000 euro/proiect pentru activități productive, servicii medicale, sanitar-veterinare, agroturistice de cazare, de agrement și alimentație publică, respectiv 50.000 euro/proiect pentru alte activități.

 

Până la 200.000 euro pentru microîntreprinderi

Submăsura 6.4 are o alocare de 57 mil. euro în 2015, din 176,536 mil. euro în total. Finanțarea nerambursabilă poate ajunge până la 90% din cheltuielile eligibile, dar maxim 200.000 euro/beneficiar pe 3 ani fiscali, conform Reg. UE 1407/2013 privind sprijinul de minimis.

Pot obține finanțare microîntreprinderile și întreprinderile mici existente sau nou înființate din spațiul rural, care fac dovada cofinanțării și fermierii sau membrii unor gospodării agricole care își diversifică activitatea de bază (agricolă) prin dezvoltarea unei activități neagricole în cadrul întreprinderii deja existente.

 

 

 

FINANȚARE PRIN PNDR

20 de proiecte tip pentru ferme mici

AFIR a pregătit 20 de proiecte tip pentru fermierii mici și mijlocii care vor fonduri nerambursabile prin PNDR 2014-2020. Acestea sunt disponibile pe pagina de internet a AFIR, la fiecare măsură și submăsură, respectiv pe pagina de internet a MADR, la secțiunea Dezvoltare rurală.

Fermierii mici pot alege din proiecte tip pentru ferme vegetale: culturi și legume în câmp, solarii pentru legume, livadă cu pomi fructiferi, arbuști fructiferi, inclusiv în zona montană, viță de vie sau pepinieră, precum și pentru ferme zootehnice: fermă de porci, inclusiv FNC, de găini ouătoare, de pui de carne, de vaci de lapte, tăurași, oi, capre, pentru zone montane sau de deal.


Achiziții în leasing pe toate măsurile

Beneficiarii PNDR 2014-2020 vor putea face achiziții în leasing pe toate măsurile, iar durata contractului ar putea fi prelungită.

Secretarul de stat în MADR George Turtoi a declarat că România a obținut deja aprobarea Comisiei Europene ca instituțiile financiare nebancare, inclusiv companiile de leasing, să poată acorda cofinanțări pentru proiectele din noul PNDR. Mai este necesară doar definitivarea procedurii de acordare a cofinanțării. Potrivit lui Turtoi, MADR a stabilit în acest scop o întâlnire cu Asociația Societăților de Leasing, în ultima săptămână din iunie.

Turtoi declara recent că se negociază cu CE și posibilitatea ca perioada contractului de leasing să poată fi extinsă, de la maximum doi ani, cât durează implementarea proiectului, și pe durata monitorizării proiectului, care poate ajunge la 4 - 5 ani.

Vizualizat: 465 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?