Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Patru state cultivatoare fac lobby pentru OMG

Publicat: 23 februarie 2011 - 15:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Patru state cultivatoare fac lobby pentru OMGReprezentanţii misiunilor diplomatice în România ale Braziliei, SUA, Canadei şi Argentinei au solicitat ministrului român al Agriculturii să susţină la Bruxelles admiterea procentului de 0,1% OMG pentru care procedura de autorizare este în desfăşurare la nivelul UE sau pentru care autorizaţia a expirat şi în transporturile de alimente, nu doar în cele de furaje, avertizând asupra implicaţiilor aprobării decalate a OMG asupra comerţului internaţional cu produse agroalimentare

Click pe poza pentru galerie!

Conform unui studiu al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene, mai mult de 120 de produse obţinute prin biotehnologii vor fi aprobate până în 2015 la nivel mondial, în timp ce în UE ritmul aprobărilor este foarte lent.

Cu cât numărul decalajelor dintre ţările terţe şi UE este mai mare, cu atât creşte şi posibilitatea identificării în importurile de furaje şi alimente a unor urme de OMG care au fost aprobate în ţările terţe, dar încă nu şi în UE, ceea ce duce la blocarea de către UE a transporturilor respective.

În acest context, în cadrul întâlnirii cu ministrul român al Agriculturii, desfăşurată la sfârşitul lunii ianuarie a.c., reprezentanţii celor patru state cultivatoare de OMG au solicitat Ministerului Agriculturii ca la reuniunea Comitetului permanent pentru lanţ alimentar şi sănătate animală din 8-9 februarie 2011, unde se discută „Proiectul de Regulament al Comisiei ce stabileşte metodele de prelevare şi analiză pentru controlul oficial al furajelor în ceea ce priveşte prezenţa materialului modificat genetic pentru care procedura de autorizare este în desfăşurare sau autorizaţia a expirat”, România să susţină extinderea scopului acestui Regulament şi pentru alimente, deoarece transporturile de cereale din ţările terţe nu sunt separate pe destinaţii - alimente sau furaje - când sunt expediate către UE şi orice încercare de separare a acestora între „numai alimente” şi „numai furaje” va crea dificultăţi comercianţilor şi procesatorilor.

UE este dependentă de piaţa mondială ca sursă de proteină şi nici unul dintre statele membre nu îşi asigură proteina vegetală din producţia internă. Peste 75% din necesarul UE pentru hrana animalelor trebuie importat, fie ca seminţe oleaginoase, fie ca şroturi.


Bugetul ANIF va fi rediscutat

Bugetul Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) va fi rediscutat de Guvern, iar normele metodologice privind aplicarea hotărârii de reorganizare şi refinanţare a sectorului de îmbunătăţiri funciare vor fi elaborate la începutul acestei luni, conform protocolului încheiat după negocierile dintre reprezentanţii sindicaliştilor din sector şi secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Adrian Rădulescu.

Membrii Uniunii Sindicatelor din Îmbunătăţiri Funciare au protestat la finalul lunii ianuarie a.c. faţă de blocarea finanţării activităţii ANIF RA, prin Legea 281/2010 care abrogă acordarea subvenţiei de la bugetul de stat pentru unele cheltuieli necesare desfăşurării activităţii de îmbunătăţiri funciare, precum şi faţă de alocarea prin bugetul pe 2011 a doar 35% din suma solicitată de ANIF RA în vederea funcţionării.

Sindicaliştii au avertizat că lipsa finanţării acestui sector ar însemna retragerea personalului de pe cei 2.199 km de diguri, din care 1.100 km la Dunăre, abandonarea lucrărilor din Balta Ialomiţei şi din Insula Mare a Brăilei (digul inelar cu o lungime de 150 km ce protejează cele 11 localităţi din incintă de cei aproximativ 3 metri de apă aflaţi deasupra nivelului solului), abandonarea celor 114 baraje pentru atenuarea viiturilor şi a celor 183 de cantoane de apărare, precum şi a celor 3.860 staţii de pompare de irigaţii şi de desecări.


APIA preia renta viageră de la ADS

APIA preia, de la 1 februarie a.c., activitatea birourilor judeţene ale Oficiului Naţional de Rentă Viageră Agricolă (ONRVA) din subordinea Agenţiei Domeniilor Statului (ADS). Rentierii se pot prezenta la centrele judeţene APIA începând cu 1 martie 2011 pentru vizarea carnetelor de rentier agricol.

Cei din Bucureşti pot merge atât la Centrul APIA al Municipiului Bucureşti, cât şi la Centrul judeţean APIA Ilfov. Carnetele vizate de birourile ONRVA între 1 - 27 ianuarie 2011 rămân valabile, iar renta viageră va fi plătită de APIA.

 

ŞTIRI

BRĂILA
Seceta din 2010 ameninţă recolta 2011

Seceta din vara anului 2010 ameninţă culturile înfiinţate în toamnă, potrivit raportului DADR Brăila pe anul trecut. “Suprafeţele relativ mici însămânţate în toamna anului 2010 sunt din cauza secetei atmosferice ce a determinat instalarea secetei pedologice, lucrările fiind mult întârziate.

Arăturile au fost executate foarte greu şi nu de calitatea cerută de tehnologiile specifice fiecărei culturi. De asemenea, lipsa apei din sol nu a permis încolţirea uniformă a seminţelor, iar culturile deja însămânţate au o răsărire greoaie”, se explică în raportul DADR.

În toamna anului 2010 au fost însămânţate 114.572 ha (32,74% din suprafata arabilă a judeţului): grâu 69.876 ha, orz 13.558 ha, orzoaică de toamnă 3.720 ha, rapiţă 27.218 ha, legume 66 ha, plante de nutreţ 60 ha şi câmpuri expermentale 74 ha. (AGERPRES)

TELEORMAN
40.000 hectare nearate

Aproximativ 40.000 ha din totalul de 195.500 ha destinate însămânţărilor de primăvară sunt nearate, iar lucrările nu au putut continua în iarnă din cauza stării solului, a declarat pentru AGERPRES şeful DADR Teleorman, Gheorghe Nistor. Potrivit acestuia, deoarece terenurile nu sunt acoperite de zăpadă şi nici îngheţate, nu este posibilă nici începerea fertilizării cu azot a culturilor de toamnă.

În Câmpia Teleormanului cea mai mare suprafaţă a fost însămânţată cu grâu, dar o parte din cele peste 177.500 ha au fost cultivate în afara perioadei optime. Au fost, de asemenea, semănate 18.600 ha cu orz, 4.700 ha cu orzoaică şi 43.600 ha cu rapiţă.

Vizualizat: 533 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Vest Tract la Agromalim 2019 Vaderstad la Agromalim 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?