Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Patriarhia insistă să facă parte din Comitetul de Monitorizare PNDR

Publicat: 11 august 2015 - 09:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Patriarhia Română a cerut să facă parte, ca observator, din Comitetul de Monitorizare PNDR 2014-2020. 

Click pe poza pentru galerie!

Potrivit unei adrese transmise redacției de Autoritatea de Management pentru PNDR din Ministerul Agriculturii, „Patriarhia Română a solicitat Ministerului Agriculturii includerea în cadrul Comitetului de Monitorizare pentru PNDR (CM PNDR), având ca argumente implicarea în promovarea valorilor tradiționale ale comunităților rurale în vederea conservării și dezvoltării patrimoniului spiritual, cultural, educațional, social și natural al satului românesc.”

Cererea Patriarhiei este la etapa de consultare a membrilor Comitetului de Monitorizare. „Cererea mi se pare ciudată și mă abțin să mai comentez ceva”, ne-a spus Emil Florian Dumitru, președintele Federației Pro Agro.

„Biserica are menirea ei în societate și cred că n-ar trebui să o mai implicăm și în deciziile economice și politice. Dincolo de menire care ar fi miza? Peste tot unde biserica este foarte influentă, unde are la dispoziție sume colosale, bugetare, unde are proprietăți colosale nu participă la bugetul statului cu niciun leuț. Este nedrept, ca un credincios ce se pretinde această biserică, să-i lase numai pe cei necăjiți să plătească și să nu aibă nici o îndatorire față de statul român. Nu cred că vin din dezinteres. Că dacă ar veni din dezinteres le-aș recomanda să dea niște despăgubiri acolo unde e secetă și unde se roagă de se rup să vină ploile, acuză Laurențiu Baciu, președintele LAPAR.

Din poziția de observator, Patriarhia Română nu poate să facă propuneri privind PNDR. La începutul anului, când a fost stabilită componența Comitetului de Monitorizare PNDR 2014-2020, Asociația Română a Cărnii (ARC) a cerut să facă parte din Comitet și a fost refuzată. S-a considerat că este, oricum, reprezentată prin Federația Pro Agro, din care face parte.

Vizualizat: 456 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?