Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

O lege fluturată pe sub nasul viticultorilor

Publicat: 04 aprilie 2016 - 11:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, în 16 martie a.c., o inițiativă legislativă scoasă pe piață cu ani în urmă în favoarea unei anumite categorii de viticultori. Ce prevede acum această lege care, iată, “a scos capul” din nou, de data aceasta cu succes?

Click pe poza pentru galerie!

Legea stabilește, nici mai mult, nici mai puțin decât ”instituirea unei scheme de ajutor de stat în vederea înființării unor grupuri de producători sau cooperative agricole ale producătorilor vitivinicoli, legal constituite, care dețin și exploatează o suprafață de minimum 30 ha cultivate cu viță de vie din soiuri nobile, comasării suprafețelor viticole și încurajării producției de vin de calitate, îmbutelierii și valorificării acestuia”.

Deputați cu probleme
Istoricul PL 218/2010 e unul palpitant. Paternitatea legii aparține unui grup de nouă parlamentari, în fruntea listei aflându-se Nini Săpunaru, actualul președinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice. Alături de el au mai semnat politicieni cunoscuți, ca Miron Mitrea, condamnat definitiv în februarie 2015 la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, și Varujan Vosganian, pe care colegii senatori l-au salvat de urmărirea penală, fiind acuzat de procurori de complot și subminarea economiei naționale. Un alt semnatar, Alin Trășculescu, a fost anul trecut condamnat la șapte ani de închisoare cu excutare pentru trafic de influență și spălare de bani. Titi Holban, unul dintre inițiatori, a fost de curând condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență.

Vrancea, județul viticultorilor năpăstuiți?
O notă comună aproape tuturor inițiatorilor PL 218/2010 a fost reprezentarea electorală, fiind votați în județul Vrancea. Așa se explică de ce în expunerea de motive din 2010 este invocat exclusiv județul Vrancea, de parcă numai acolo ar fi viticultori și numai ei ar fi îndurat vicisitudinile pieței vinului. Lecturând documentul de acum șase ani, aflăm că deputații vrânceni nutreau pe atunci sentimente de mare compasiune față de micii producători conjudețeni, care ”nu dețin capacități de producție de vin și depind în fiecare toamnă de prețurile oferite pe kg de marii producători”. Reglementarea avansată de grupul de deputați vrânceni ar fi trebuit ”să încurajeze producătorii viticoli să se asocieze în vederea comasării suprafețelor viticole și a îmbutelierii și valorificării producției de vin”. Pentru atingerea acestui scop, statul ar fi trebuit, în opinia deputaților vrânceni, să finanțeze 80% din valoarea totală a investițiilor.

Avize negative
PL 218/2010 a fost, potrivit procedurii, trimisă Consiliului Legislativ, care a avizat-o favorabil, dar a cerut deputaților să solicite și punctul de vedere al Guvernului. La Palatul Victoria, legea a primit aviz negativ. Premierul de atunci, Emil Boc, le-a semnalat parlamentarilor că reglementările prevăzute de ei sunt cuprinse în PNDR, astfel încât viticultorii pot accesa fonduri europene pentru a-și valorifica eficient producția de struguri. Boc le-a indicat deputaților ”Măsura 142” pentru înființarea grupurilor de producători și ”Măsura 121” pentru modernizarea exploatațiilor agricole. PL 218/2010 a fost respinsă și de Senat, dar acesta fiind for consultativ, legea s-a întors la Camera Deputaților și distribuită câtorva comisii de specialitate. Comisia juridică, de disciplină și imunități a hotărât, cu unanimitate de voturi, avizarea negativă a acestei inițiative legislative, întrucât, ”în forma propusă, inițiativa legislativă determină influențe financiare suplimentare asupra bugetului general consolidat, astfel fiind necesar a se respecta prevederile art. 138 alin. (5) din Constituția României, republicată, care prevede că «Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare»”. Mai departe, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a acordat proiectului legislativ, tot cu unanimitate de voturi, aviz negativ.

Legea, scoasă de la naftalină
Cu asta, discuțiile oficiale au fost sistate, doi ani mai târziu s-a încheiat legislatura, au avut loc noi alegeri, care au dus la o reconfigurare a componenței comisiilor parlamentare. Nini Săpunaru, principalul inițiator al PL 218/2010, reales ca deputat vrâncean în 2012, a ajuns șef al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice. ~n 8 iulie 2014, a fost emis avizul acestei comisii, la dezbateri fiind invitat și secretarul de stat în MADR, Nagy Peter Tamas, arestat ulterior pentru luare de mită. Ce a hotărât comisia condusă de Nini Săpunaru? Răspunsul nu este greu de ghicit: ”~n urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât, cu majoritate de voturi (20 de voturi pentru), să se supună plenului Camerei Deputaților adoptarea propunerii legislative...”. Precizăm că au votat favorabil 20 de deputați din 36 câți erau prezenți la ședință. In septembrie 2014, legea a ajuns pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, dar abia în 11 februarie 2015 a fost luată în discuție și retrimisă la Comisia pentru agricultură pentru un nou raport. Aici, legea a zăcut un an iar în 2 februarie 2016, deputații au emis un raport înlocuitor, care cuprinde mai multe modificări…

Noi amendamente
Astfel, legea ar susține financiar grupurile de producători sau cooperativele agricole și nu asociațiile de producători, cum prevedea textul inițial. Suprafața minimă cultivată cu vie a scăzut de la 100 de ha la 30 de ha. In noul text este făcută precizarea că schema de ajutor financiar va fi aplicabilă pe întreg teritoriul țării. In acest caz, expunerea de motive redactată acum câțiva ani exclusiv în favoarea județului Vrancea își mai păstrează valabilitatea sau ar trebui o nouă expunere de motive?
Valoarea sprijinului a scăzut de la 80% la 60% din valoarea investiției, dar nu mai mult de un milion de euro. Banii ar urma să fie alocați de MADR. Cu aceste modificări, plus alte câteva amendamente, votate în unanimitate de Comisia condusă de Nini Săpunaru, principalul inițiator al documentului, legea a fost reînscrisă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților în 7 martie a.c. și adoptată în 16 martie a.c.



AJUTORUL DE STAT ARE NEVOIE DE AVIZUL CE!

De semnalat că în noua variantă, legea precizează că va avea nevoie de avizul favorabil al Comisiei Europene, întrucât finanțarea prevăzută reprezintă ajutor de stat. Ar fi de mirare ca autoritățile comunitare să accepte un astfel de sprijin de la bugetul de stat, când noul PNDR oferă fonduri pentru grupurile de producători și pentru cooperative. Nu punem la îndoială scopul nobil de a-i ajuta pe micii producători de vinuri nobile, dar respingerile argumentate de care a avut parte până în prezent această inițiativă ar fi trebuit să-i dea de gândit celui care a lansat-o, chiar dacă, în final, a reușit să obțină votul parlamentarilor. Rămâne de văzut cine va beneficia până la urmă de efectele acestei legi și cum va crește calitatea vinurilor românești.




Articol publicat in revista Ferma nr.6(167) 1 - 14 aprilie 2016

Vizualizat: 454 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Vest Tract la Agromalim 2019 Vaderstad la Agromalim 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?